Romania

Să visezi că într-o zi...

Să visezi că într-o zi...

Vei ajunge exact acolo unde ți-ai propus, unde ți-ai dorit și unde ai simțit. Cred că cel mai frumos lucru din viața noastră este, cu siguranță, capacitatea de a visa și speranța că ceea ce acum doar ne imaginăm se va materializa odată cu trecerea timpului...

Probabil, pentru că încă sunt copil, visurile mă fascinează extraordinar, iar fiecare zi se încheie cu o frumoasă energie dată de visul personal pe care cu toții îl avem, combinat cu speranță și cu un profund sentiment de bucurie...

Energia aceea care pare că nu se disipă nici după minute bune, ce îți pune la încercare imaginația și sufletul. Cumva, visul te transpune într-un joc de rol, deoarece momentul acela de extaz prezintă exact mediul la care tu te gândești că ți-ar fi propice și ți-ar crea cele mai plăcute experiențe.

În cadrul acestuia, poți fi oricine, poți face orice, poți spune orice, îți poți imagina inclusiv ceva inexistent, care bineînțeles, printr-o aducere în realitate, când intervin rațiunea și mintea noastră conștientă, poate fi chiar o adevărată invenție.

Din punctul meu de vedere, visul, nu cel din timpul somnului, ci țelul nostru, este ca o creionare a viitoarelor trepte pe care vei păși. Contează foarte mult să existe bucurie în momentul în care acesta ne trece prin minte și să ne găsească calea în momentele ce ne debusolează. Cu siguranță, să crezi în ceea ce îți dorești contează enorm și îți permite să trasezi o linie pe care să o urmezi îndeaproape. Dacă nu am visa, pentru ce am munci sau, dacă am face-o, ar mai fi cu aceeași intensitate și interes?

Fiecare dintre noi își dorește să lase ceva în urma sa, să poată bucura lumea, să se poată bucura pe el, familia și multe altele.

Tot ceea ce ne înconjoară ne creează nevoi și dorințe, motiv pentru care punem tot timpul în balanță cu ce avem noi și cu ce vedem în jur, iar acest lucru ne duce cu gândul la acel „mi-aș dori și eu“.

Acest „mi-aș dori și eu“ este un prim punct de plecare foarte important și care poate duce la prosperitate în cazul în care ceea ce ne dorim ne este cu adevărat benefic. De aici începe visul care ne trece tuturor prin minte... dar de la vis la realitate este un drum destul de lung și anevoios. De-a lungul acestei călătorii, ce ajunge să se materializeze din minte sau de pe foaie, trebuie să dai dovadă de multă consecvență, ambiție și credință. Trebuie să crezi în ceea ce îți dorești, ca și cum acel lucru este scopul primordial al vieții tale, dar neuitând de celelalte. Pe lângă toate acestea, trebuie gândit ca, în momentul în care vei ajunge în punctul dorit, să întorci o parte din bucuria ta către cei care au o viață mai grea și să faci bine în jurul tău, pentru că doar astfel te poți menține sănătos din toate punctele de vedere, acolo unde ai reușit să ajungi.

Recunoștința este, cu siguranță, unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care omul le poate avea.

Fii recunoscător, iubește, fă bine și visează cât poți de mult și de frumos, iar într-o bună zi lucrurile vor arăta, poate nu cum ți-ai dorit, dar cât să-ți fie bine, iar la greu viața nu-ți va întoarce spatele.

Alex OPREA-BANU

social, adolescenti

Alte articole:

Pe drumul vieții...

Despre lume și speranță

La răscruce de drumuri

Vreau să fiu din nou copil!

O lume despre oameni

Circuitul vieții

O altfel de școală

VIAȚA LA ȚARĂ

Scrisoare de generație…PRIETENIA