Firea omului...

Toată lumea din jurul nostru este percepută prin mintea noastră, a omului înzestrat cu rațiune și conștiință. Aceste două elemente ne fac unici în toată biodiversitatea globului și a universului cunoscut până acum, fără de care am fi poate... doar niște ființe bipede care ar trăi instinctiv, fără niciun scop, niciun înțeles al lucrurilor în plinătatea creației lor.

Însă, privind în perspectivă, lumea de astăzi este o creație a omului și a puterii sale de imaginație care a inventat lucruri monumentale din antichitate, până în prezent.

Este fantastic câte lucruri s-au întâmplat pe această planetă și cum noi avem răspunsul doar pentru câteva din miliardele și miliardele de elemente necunoscute.

La această oră, pe planetă trăiesc în același timp, 8 miliarde de oameni, 8 miliarde de inimi, 8 miliarde de suflete, 8 miliarde de minți și trilioane de gânduri și trăiri.

Mărimea și profunzimea creației este atât de vastă încât, să spui că ești cunoscător, te pune în poziția de a sta față în față cu adevărul, care spune exact opusul. Unde încape atâta omenire și atâtea minți, care mai de care... Noi nu putem înțelege pe deplin toate încercările din viața noastră și fenomenele din jur, darămite să observăm cum se petrec lucrurile și în interiorul altor persoane.

Sunt câteva aspecte la care nu știu cât de des ne gândim și pe care le iau în calcul când vine vorba de înțelegerea scopului și motivul pentru care noi oamenii, ne-am născut oameni și trebuie să urmăm niște căi gata definite pe care ne naștem și care ne ghidează apoi viitorul. Din situații ca acestea, derivă apoi întrebări precum ce este credința, de ce planeta aceasta, de ce această țară, de ce acest oraș, de ce acest cartier...

Fără doar și poate adevărul și plinătatea sa nu o cunoaște nimeni concret. Însă cert este că pentru a supraviețui acestei lumi aflate într-o continuă dezvoltare efervescentă, dar într-o decădere neuro-cognitivă dezastruoasă, trebuie să ai niște piloni bine împământeniți care să te facă un om adaptabil și cu bune capacități de înțelegere a fenomenelor din jur.

Concluzia la care am ajuns este faptul că religia, deși poate contestată de mulți, are cel mai important rol în societate, fără doar și poate. Ea este fundamentul pe care astăzi societatea încă mai dă roade pe alocuri, pusă bineînțeles în contact cu școala și cu celelalte instituții de formare ale statului.

Oricât de multe probleme are omul și oriunde s-ar uita în jurul său, de unul singur nu poate găsi răspunsuri la întrebările fundamentale. Necredința în esență, este în opinia mea, o formă de hrănire a eului interior, a egoului, care duce la auto îndumnezeire și la credința proprie, că omul este cel datorită căruia se învârte pământul, nu cel care este parte al planetei ce se învârte.

Această formă de ego despre care am amintit, duce la probleme atât de mari încât nu ne putem imagina. Doar gândiți-vă la situațiile din viața de zi cu zi, cum omul orgolios, echivalentul acestui egocentrism acerb, ține cu dinții de o funcție, de o sumă de bani, de o persoană anume, ori de locul la semafor dintre celelalte mii de mașini, care este nesemnificativ.

Omul acesta, ajunge ulterior să creadă că totul este datorită lui și că dacă nu ar fi el, ce s-ar întâmpla...

Apoi în familie, egoul ține piept și spune că eu nu greșesc cu nimic în fața celorlalți, ba din contră, încerc să fiu altfel... și dintr-o dată mă cred mai smerit decât toți, mai nevinovat decât toți și mai educat decât toată lumea.

Privind la nivel macro, vedeți președinții marilor state ale lumii... dorește vreunul să plece din fruntea țării? Niciunul, deoarece puterea e tare dulce, dar produce mult amar în sufletele oamenilor. Când ajungi acolo sus, totul ți se cuvine, iar toate butoanele au ajuns pe mâinile tale... Cum să nu te crezi Dumnezeu când la o simplă apăsare de buton, un stat poate să dispară?

Observați deci, cât de degradantă este această necredință într-o entitate superioară și bizuința pe forțele proprii în întregime? În schimb, aduc în discuție și omul smerit, credincios și inofensiv. Cum este acesta în comparație cu cel menționat anterior?

Pare evident că acesta aduce pace, bucurie, liniște și fericire acolo unde este. De ce oare?

Răspunsul la întrebare este clar divinitatea, nemenționând numele pentru a păstra totuși un echilibru între cei ce cred și cei care nu. De ce să nu încercăm să ne lăsăm și noi măcar o dată mai prejos de lume, să privim mai mult la noi și mai puțin la ceilalți?

Șansa cea mai mare a omului, în perspectiva creștină, este faptul că primește șanse. Greșeala lui însă, este că le irosește. Și eu sunt om, iar cel ce va citi acest articol, fără greșeală, tot om este. Cu toții greșim, ne ridicăm și iară greșim, dar de ce vrem să rămânem împietriți în suflet și în trup cu această stare de plinătate pe care credem că o avem?

Acceptarea unei idei exterioare, te face să te simți mic, iar noi oamenii, de aceea suntem aparent nepăsători la auzirea unor astfel de cuvinte... pentru că devenim vulnerabili... însă chiar aici este esența, în vulnerabilitate.

Când ești sincer, lași loc liber de intrare lucrurilor frumoase și cu timpul, vei observa că din sufletul care parcă îți întuneca mintea, a devenit acum un sâmbure de lumină, care culmea, îți luminează și mintea.

În încheiere vreau să spun că personal, nu am un răspuns la toate cele ale vieții, însă am unul sigur care umple golul neputinței umane: Divinitatea!

Alex Oprea-Banu