Anul 2026 - speranțe sau nădejdi deșarte

Suntem încă la începutul anului 2026, un început cu multe speranțe, cu la fel de multe precipitații spre bucuria iubitorilor de natură, de agricultură. Semn bun, spun cei care înțeleg că asta înseamnă belșug în câmp, hambare și pe masă.

Este însă aceasta singurul factor care influențează viitorul fermierilor? Se pare că devine tot mai dificil să susții o activitate în agricultură pentru că riscurile rămân și sunt mari. Și nu doar în România.

La nivel european persistă nemulțumirea față de noile decizii care se iau pentru agricultură, fermierii reacționează, dar... câinii latră, ursul trece. Speranța că nu va ajunge totuși prea departe, rămâne. Măcar cât să-i țină verticali, pentru a face față presiunii piețelor, finanțatorilor și societății tot mai solicitantă și pretențioasă față de calitate.

Pentru mine ca tânăr, care am învățat despre România ca fiind una dintre cele mai importante țări exportatoare de cereale din UE, devine tot mai pesimist scenariul în care cetățenii, care oricum trag din greu pentru puțin, să nu mai aibă nicio satisfacție din munca câmpului strămoșesc! Când aceasta devine asiduă, iar remunerația minimă, începi să te gândești spre ce tărâm s-o apuci, numai că pentru țăranul român este o tragedie să-și părăsească glia și dificil să facă altceva decât știe cel mai bine.

S-a pus mereu problema creării unor cooperative, asta pentru că mulți dintre agricultori au realizat că munca pe suprafețe mari este mai eficientă, pot folosi în comun utilaje performante, cumpăra și vinde mai eficient.

Să sperăm că deciziile vor fi luate cu înțelepciune de către cei care ne conduc și că vor pune măcar acum, când răbdarea oamenilor este aproape la limită, în interesul oamenilor acțiunile lor și nu în cel personal.

Până atunci însă, cred ca treaba fiecăruia dintre noi, indiferent prin ce domeniu lucrăm, este să ne facem treaba, conștiincios și eficient.

Niciodată nu a fost ușor – aflu de la părinți și bunici - și nici nu va fi cred, dar cam așa arată viața! Acum însă, trebuie să ținem seama de faptul că nu este bine, dar este loc de mult mai mult. Depinde de fiecare dintre noi cum facem să ne fie pe plac viața, câmpul, țara și... mâncarea. Pentru că, mă întreb de multe ori, asemeni multor consumatori, dacă produsele din carne mai sunt din carne, iar fructele și legumele din surse care să nu ne pună sănătatea în pericol.

În principiu ar trebui să avem încredere în etichete și să fim siguri că tot ceea ce scrie pe ele este într-o proporție cât mai mare, adevărat! Dar, în opinia mea, nu toate prezintă adevărul, pentru că acesta ar face cumpărătorul să se gândească de două ori înainte de a și le procura.

Minunat ar fi ca pe piețele noastre să fie aduse produse autohtone, din câmpurile și grădinile românilor, cărora să li se cunoască originea și drumul parcurs de la început până la sfârșit. Ar fi sănătos pentru oameni și pentru țară pentru că astfel sursele, resursele și banii s-ar învârti pe-aici, nu prin lume.

Am speranța, ca mulți tineri de altfel, că lucrurile vor merge spre bine, pentru că acolo unde se pune suflet și sudoare, acolo răsare soarele!

Sper ca cei care citesc aceste rânduri să se regăsească în cele spuse și să contribuie așa cum pot, fiecare acolo unde se află, cu tot ce poate duce spre progres pentru sine și semeni.

Dacă vrem schimbarea, trebuie să intram în horă și să dam mână cu mână, căci unitatea ne dă putere, încredere și curaj spre a merge mai departe!

Alex OPREA-BANU