Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, 90 de ani de existență
10 mai - Ziua Regalității, Ziua Independenței Naționale a României, Ziua Națională a Portului Popular Tradițional, dar și ziua în care a fost inaugurat Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti”, denumit atunci simplu, Muzeul Satului Românesc.
Astfel, în perioada 10 - 17 mai au avut loc așa numitele Zilele Muzeului, o serie de evenimente, spectacole, expoziții, întâlniri de suflet și turiști entuziasmați ce au avut parte inclusiv de un târg la meșterilor populari, desfășurate sub patronajul
Muzeul Vivant, satul romanesc, port popular, traditii romanesti, muzee, Muzeul Satului Bucuresti
Găteala tivurilor, înscrisă în lista Patrimoniului Cultural
Ne reîntoarcem la tradiții și obiceiuri, la portul popular, la cum era odată. După o perioadă de neajunsuri, libertatea de a putea cumpăra de toate ne-a cam îndepărtat de la viața simplă și ne-a îndreptat spre a avea tot mai mult, dar nu neapărat și lucruri de calitate.
Așa s-a ajuns ca într-o perioadă costumul popular să fie uitat în podurile bunicilor sau chiar aruncat te miri pe unde. Să mai fie și cusut/ țesut? De prea puține persoane! Dar, din nou, lucrurile s-au schimbat și au început să
mestesuguri, patrimoniu cultural, Patrimoniu UNESCO, Gateala tivurilor, tivuri
Măștile tradiționale - tot mai greu de făcut, dar tot apreciate
Decembrie, luna în care tradițiile românești sunt mai vii ca niciodată. Luna în care satul românesc devine cel de odinioară, în care tobele copiilor răsună peste ulițe, iar pregătirea obiceiurilor de iarnă este prioritatea celor care nu vor să dea uitării acest tip de spectacol.
În unele zone, satul parcă renaște pentru că doar cei mici sunt entuziasmați, ci și cei care vin de peste hotare pentru a se bucura din nou de tradiții, de multe ori ei fiind și cei care au reușit să readucă în prim
Proiect unic în România: O moară veche de lângă Vulcanii Noroioși devine centru educațional
„Moara dintre Foc și Pământ” – Proiect unic pentru patrimoniu, turism și educație gastronomică în Ținutul Buzăului. Slow Food Buzău, în parteneriat cu Primăria comunei Scorțoasa, anunță lansarea unui proiect cultural-turistic fără precedent în România: fosta moară din satul Policiori va fi reabilitată și transformată în „Moara dintre Foc și Pământ”, un centru educațional culinar interactiv, aflat la doar câțiva kilometri de Vulcanii Noroioși.
Ținutul Buzăului este vizitat anual de peste
Subcategorii
Mai multe articole …
- Costumul moțesc, mărturie a unei lumi care și-a așternut istoria în culori
- Tradiții pastorale ale momârlanilor: Începutul pășunatului și măsuratul laptelui
- Aripile speranței și tradiții de sărbătoarea Paștelui
- Colecția Muzeală Dăișoara. Florin Bucuțea: „Am reușit să motivăm sătenii să nu mai înstrăineze obiectele de artă populară“
Pagina 1 din 32