Tradiții, obiceiuri și superstiții de Bobotează
Boboteaza sau Botezul Domnului este celebrată în fiecare an pe data de 6 ianuarie și face parte din seria celor mai importante sărbători de peste an. Mai este cunoscută și sub denumirile „Arătarea Domnului“ și „Epifania“ și se spune că reprezintă momentul în care cerurile se deschid, iar îngerul păzitor dezvăluie tinerilor care le este norocul și ursita în dragoste. De fapt, vorbim de una dintre sărbătorile de care se leagă mai multe tradiții și superstiții, unele păstrându-se cu sfințenie
Dansul urșilor, obicei nelipsit de Anul Nou
Tradițiile și obiceiurile de Crăciun și Anul Nou fac ca sărbătorile de iarnă să fie unice la noi în țară. Dacă de Crăciun cetele de colindători sunt mai mici și poate mai liniștite, cele de Anul Nou sunt mai gălăgioase și au în componență mult mai multe persoane. Printre cele mai des întâlnite personaje din aceste cete sunt mascații și, în special, urșii, care nu lipsesc în nicio zonă din ritualurile de sărbători. Însă, câți dintre dumneavoastră știți de unde a pornit această
Măștile populare - între istorie, tradiție și deghizare
Conform etnografilor, măștile au fost clasificate din punct de vedere tipologic în: măști animaliere – capra, ursul; măști demonice – dracii; măști umane – moșii, babele; iar din punct de vedere funcțional, în măști funerare și teatrale. Desigur, aceasta nu este singura clasificare, însă este poate cel mai des acceptată. În unele scrieri se arată faptul că această acțiune de a se costuma este de fapt ideea și dorința omului de a se deghiza și de aceea se ascunde după un astfel de
Crăciunul în Dâmbovicioara
Ce vremuri cu sfințenie păstrează în sinea lor satele românești! Au trecut timpurile și au risipit în goana lor multe dintre tradițiile de odinioară. Dar nu toate și nu de peste tot. Dâmbovicioara din județul Argeș este încă un bastion al obiceiurilor de odinioară. Iarna, satele comunei se transformă în chip de sărbătoare și cinstesc Nașterea Domnului. Bătrânele deschid sipetele și îmbracă cele mai frumoase costume populare pe care le au. Chipul li se luminează sub frumusețea acestor podoabe
Subcategorii
Mai multe articole …
Pagina 7 din 32