Măștile populare - între istorie, tradiție și deghizare
Conform etnografilor, măștile au fost clasificate din punct de vedere tipologic în: măști animaliere – capra, ursul; măști demonice – dracii; măști umane – moșii, babele; iar din punct de vedere funcțional, în măști funerare și teatrale. Desigur, aceasta nu este singura clasificare, însă este poate cel mai des acceptată. În unele scrieri se arată faptul că această acțiune de a se costuma este de fapt ideea și dorința omului de a se deghiza și de aceea se ascunde după un astfel de obicei.
În prezent, mascații sunt prezenți mai ales în cetele din Bucovina, Moldova, Maramureș, Ardeal, adică în acele locuri unde încă se păstrează tradițiile cu sfințenie, și mai puțin în sudul țării ori în Capitală. Ce-i drept, sunt tot mai puține cete care aleg să expună teatrul popular Viflaimul, despre care știm că se joacă cu măști de către toți interpreții și sunt alese alte puneri în scenă cum ar fi jocul caprei, al cerbului, al urșilor, căluții, babele și moșii.
În general, se spune că toate măștile au, printre altele, și rolul de a speria spiritele rele de a intra în noul an.
De la jocul caprei, la măști draconice
Capra, cea mai comună mască și nealterată de-a lungul timpului, este întruchipată de o mască sculptată în lemn ce are maxilarul inferior mobil și este tras cu o sfoară, pentru a clămpăni în timpul dansului. Fiecare zonă are specificul ei în a confecționa capra, astfel că mai poate conține două cornițe cu oglinzi, fel de fel de panglici multicolore, hurmuz și flori, despre care, de obicei, se fac și strigături. Pe lângă mască, persoana care joacă capra este acoperită cu o țesătură tradițională specifică zonei, iar în sudul țării inclusiv cu stuf.
Cerbul este întruchipat printr-o mască ce se compune tot dintr-un cap de lemn sculptat, pe care sunt așezate cele mai frumoase și mai mari coarne, un maxilar mobil, clămpănitor, iar trupul este realizat fie dintr-un covor tradițional, fie dintr-un material acoperit cu oglinzi și alte podoabe. Cerbul este înconjurat de moși și babe, de muzicieni și fel de fel de alte personaje îmbrăcate în costume populare și are momentul său singular în timpul jocului unei cete.
Căluții sau jocul căluților aduce aminte de cultul cailor ce se practica de obicei la solstițiul de iarnă și de vară, precum și la echinocțiul de primăvară, pornind de la ideea că acest animal avea rol protector asupra gospodăriei. Sunt confecționați din materiale textile, nu neapărat țesături tradiționale, dar care impresionează prin eleganță și nu lipsesc canacii sau ciucurașii roșii.
Însă, mai ales în ultimii ani, au apărut tot felul de măști draconice, care mai de care mai urâte, venite din import și care nu respectă neapărat tradiția populară și satisface mai ales dorința de deghizare. Acestea din urmă conduc mai mult la ideea de deghizare în persoane malefice ce au rolul de a speria. Astfel, în sate este mare zarvă cu mult înainte de finalul lunii decembrie deoarece, în general, măștile se țin ascunse pentru ca persoanele din spatele lor să nu fie recunoscute. Se poate spune că este un adevărat concurs în a alege sau a confecționa cea mai urâtă mască pentru a fi cel mai greu de descoperit.
Larissa DINU
traditii romanesti, masti populare
- Articol precedent: Dansul urșilor, obicei nelipsit de Anul Nou
- Articolul următor: Crăciunul în Dâmbovicioara