Romania

Datini și obiceiuri din vremuri apuse, reînviate pe meleaguri vâlcene

Datini și obiceiuri din vremuri apuse, reînviate pe meleaguri vâlcene
Distribuie:  

„Hora satului“, „Aolică Mare“ și „Claca în toamnă“ reprezintă doar câteva exemple de tradiții și obiceiuri foarte populare în trecut printre locuitorii comunei vâlcene Păușești-Măglași, dar care, odată cu pătrunderea influențelor occidentale în comunitate, au intrat într-un con de umbră. Prin proiectele pe care le desfășoară, Asociația „Familia Pro-Natură“ și-a propus să popularizeze toate aceste obiceiuri și tradiții românești în rândul comunității din Păușești-Măglași pentru a transmite copiilor și tinerilor valorile culturale incontestabile ale zonei.

Datinile străvechi creează punți de legătură între generații

Formată din peste 100 de copii și adulți din Păușești-Măglași, Asociația „Familia Pro-Natură“ promovează patrimoniul cultural al localității. Izvorâte din experienţă de viață şi înţelepciune, din bucurie şi tristețe, din nevoia de pace sau din dragostea pentru simplitate și frumos, datinile și tradițiile creează punţi de legătură între generaţii. La Păușești-Măglași, seniorii transmit tinerilor datinile străvechi pentru ca acestea să nu se piardă în negura timpului. Astfel, Căminul Cultural din localitate a devenit, recent, un loc de poveste, în care unii înțelepți ai satului au depănat amintiri sub privirile pline de curiozitate ale copiilor de la clubul de coding „The Byte Coders“, ce activează în cadrul Bibliotecii Publice „Antim Petrescu“ Păușești-Măglași.

„Un obicei care se practica înainte de Lăsata Secului era «Aolică Mare», prin care tinerii se adunau pe deal și făceau un foc mare. Acesta era un prilej prin care se anunțau viitoarele căsătorii. Acolo unde exista competiție, atunci când doi tineri din sate învecinate plăceau aceeași fată, începeau ironiile sub formă de strigări“, a povestit Gheorghe Oprescu, unul dintre înțelepții din comună. Textele se nășteau pe loc, într-un inegalabil concurs de interpretare, cu care lumea satului de odinioară era obișnuită. „Să nu uităm de Ziua Teiului, ce făcea parte din sărbătorile câmpenești. Formațiile artistice, care erau alcătuite din trei generații (școlari, părinți și bunici), veneau, pe rând, pe o scenă improvizată, unde interpretau cu măiestrie cântece populare și sărbătoreau pe dansuri tradiționale. Unul dintre aceste dansuri foarte apreciate era «floricica»“, a povestit cu entuziasm bunicul Paul Rădulescu.

La Păuşeşti-Măglaşi, dealurile sunt acoperite cu păduri, teiul dominând aceste locuri. Sărbătoarea Teiului este considerată Ziua Comunei Păușești-Măglași, fiind marcată la data de 29 iunie, când se celebrează Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Înțelepții satului consideră că un tei plantat în faţa casei apără familia de spiritele rele, aduce noroc şi îi ajută pe localnici să reziste vicisitudinilor de orice fel. 

Păstrarea identității culturale, adusă în prim-plan

Vizitarea Muzeului Satului din Păușești-Măglași a reprezentat o activitate educativă, prin care bunicii și directorul Căminului Cultural din localitate, Roxana Bogoslov, le-au prezentat celor mici obiectele vechi, de o însemnătate inestimabilă. Războiul de țesut, fierul de călcat care funcționa pe bază de cărbuni încinși, lampa cu gaz, lada de zestre, toate acestea sunt obiecte despre care copiii au aflat amănunte din povestirile pline de savoare ale seniorilor care trăiesc pe meleaguri vâlcene. Par două lumi total diferite, dar pe care le unesc valorile, noblețea sufletească, dragostea pentru frumos, care s-au transmis din generație în generație. Prin proiectele pe care le derulează, Asociația „Familia Pro-Natură“ și-a propus să contribuie la dezvoltarea personală, culturală, dar și la evoluția tinerilor din localitatea Păușești-Măglași, prin educație formală, dar mai ales nonformală, aducând în prim-plan importanța legăturii dintre generații și păstrarea identității culturale, atât la nivel local, cât și la nivel național.

„Am renunțat la viața tumultuoasă a Bucureștiului pentru a mă întoarce la «rădăcini», în comuna unde am copilărit... Nimic nu se compară cu simplitatea oamenilor de aici, cu spiritul mereu viu al locului, cu liniștea sufletească pe care ți-o conferă natura. Prin proiecte precum «Bunicii, legătura dintre generații» ne-am propus să facem cunoscute tradițiile și obiceiurile zonei în rândul copiilor și tinerilor din localitate, pentru ca valorile spirituale și culturale să se perpetueze“, a precizat Elena-Alina Deaconesi, președintele și fondatorul Asociației „Familia Pro-Natură“.

Trei tipuri de proiecte pentru locuitorii din Păușești-Măglași

Activitatea Asociației „Familia Pro-Natură“ se axează pe trei tipuri de proiecte: culturale, educaționale, recreaționale și sportive.

  • Printre proiectele culturale ale organizației se numără „Bunicii, legătura dintre generații“, „Gastronomie locală“, „Obiceiuri și tradiții“, „Dansuri tradiționale – Hora satului“, „Serbări câmpenești – Claca în toamnă“, „Aolică Mare“.
  • Proiectele educaționale se axează pe educația tinerelor generații în domenii precum activități de voluntariat, protejarea mediului înconjurător prin organizarea de tabere și programe de ecologie. Vor fi nelipsite și programele de educație pentru sănătate, ce vor promova adoptarea unui stil de viață echilibrat.
  • Proiectele recreaționale și sportive de tipul drumețiilor scot în evidență importanța mișcării în natură. De asemenea, proiectele „Picnic cu trei generații“ și „Sănătatea în natură“ sunt menite să aducă laolaltă generațiile de bunici, părinți și copii, promovând, totodată, potențialul turistic al zonei.

Simona Soare Ghișea, Asociația „Familia Pro-Natură“

obiceiuri, datini, traditii romanesti, Valcea

Alte articole: