De vorbă cu Maria Tănase Marin despre conservarea și valorificarea tradițiilor populare românești

Prof. dr. Maria Tănase Marin este etnomuzicolog, realizator și producător de emisiuni folclorice la TVR. A început inițial cariera ca interpret de muzică populară, dar la scurt timp a preferat să predea arta vocală, ca profesor la Școala Populară de Artă și Colegiul de Artă „Carmen Sylva“ din Ploiești. I-a avut ca elevi, printre alții, pe Iuliana Tudor (prezentator și producător la TVR), Miruna Ionescu (actriță și prezentator la TVR), Ramona Păun (soprană la Opera Națională București), Traian Frâncu și Adriana Deaconu (soliști vocali în orchestra de muzică populară a Filarmonicii „Paul Constantinescu“ Ploiești), Mariana Mușa Trăscău (profesor de muzică și interpretă de muzică populară), Andreia Hăisan (solistă și prezentator la Trinitas TV), Emilia Dorobanțu (solistă de muzică populară) etc. În paralel a lucrat și produs emisiuni la postul național de televiziune.

Reporter: Maria Tănase Marin, ai colindat țara în lung și lat. Ai avut în emisiunile tale sute de invitați, interpreți de mare valoare, dar și creatori de artă populară. Spune-mi, te rog, unde anume din țară se mai păstrează tradiția rurală pură, se practică la propriu, face parte din viața comunității? Eu am avut o experiență unică la Bistrița Bârgăului; am văzut valuri de... straie populare care curgeau înspre biserică, într-o duminică obișnuită, tablou ce mi-a lăsat impresia unei alte lumi, a altui timp.

Maria Tănase Marin: Aș cita, de departe, Bucovina și Ardealul, două zone etnofolclorice de-o bogăție aparte. Dar nici aici nu vom găsi preocupare pentru cultura materială și spirituală în toate satele. Sunt vetre unde oamenii au o legătură profundă cu trecutul lor, au conștiința valorii neamului și a înaintașilor lor, mândria de a fi cine sunt, iar obiceiurile și tradiția populară fac parte din fibra și ființa lor. Eu am exemplul fericit al județului Alba, unde am desfășurat, în calitate de coordonator de evenimente și președintă a juriului, un proiect, „Cultură pentru cultură“ s-a chemat, vreme de șase ani. Acolo am găsit și văzut o demonstrație a ceea ce înseamnă pentru ei tradiția populară, începând de la dansuri vechi, cântece, meșteșuguri, artă tradițională și până la gătit bucatele specifice fiecărei localități. Mi-a plăcut grija ca toate acestea să fie asumate – nu știu cum să-ți spun, e ca și cum ar face parte din educație – și să fie trecute de la o generație la alta, în respect aproape sacru față de tot ce era și este străbun. Acolo sunt rădăcinile lor, acolo e tot rostul lor. Participarea laolaltă a tinerilor, copiilor și bunicilor la această bucurie comună, la această școală, până la urmă, nu are decât să ne încredințeze că moștenirea se transmite și e pe mâini bune.

Rep.: De ce în restul țării – Muntenia, Oltenia, parțial Banat, jumătatea de sud a Moldovei – s-a cam pierdut legătura cu tradiția populară? În fine, o mai găsim în muzee, pe scenă, dar nu în viața de zi cu zi a oamenilor.

M.T.M.: Foarte bună întrebarea ta! Eu aș pune totul pe seama faptului că, știu și eu, avem... forme fără fond. Bun, se fac spectacole extraordinare, cu desfășurări de forțe uneori impresionante – a se citi artiști – dar se uită în fapt sărbătoarea în sine, scopul pentru care se adună oamenii la un loc. Nu se caută în ele tradiționalul, ci se pune prea mare accent pe festivism. Poate în sud oamenii sunt prea grăbiți; în Ardeal și în Bucovina nu-i atâta grabă, parcă și timpul curge altfel, sunt foarte meticuloși cu tot ceea ce înseamnă rădăcina noastră ca neam. Ei țin foarte tare ca totul să fie corect făcut, dacă un joc popular e executat bine, dacă un costum popular e purtat cum trebuie, dacă o casă muzeală redă cu fidelitate istoria locului. Lasă, cum să spun, un fel de amprentă în evoluția satului. Revenind la experiența mea din Alba, n-aș vrea să citez vreun nume, fiindcă s-ar putea să omit pe cineva, dar nu mă pot abține să nu amintesc de maestrul coregraf Sorica Fărcașiu, cea de care se leagă, printre altele, Purtata Fetelor de la Căpâlna sau de Tulnicăresele din Avram Iancu ori Fluierașii de la Șugag. La Alba m-a impresionat și implicarea, deschiderea și pasiunea autorităților în toate activitățile care țin de valorificarea tradițiilor populare și l-aș numit aici pe Ion Dumitrel, președintele CJ, care în plus este fin cunoscător al fenomenului, chiar dacă la origine este oltean... Dedicația acestor oameni m-a determinat apoi să invit mai toate ansamblurile și oamenii valoroși cu care am colaborat la edițiile de colecție ale emisiunii pe care o găzduiesc la TVR.

Rep.: În fiecare județ avem centre de cultură în subordinea consiliilor județene. Ele se numeau, până deunăzi vreme, centre pentru conservarea și valorificarea tradițiilor populare. În ce măsură crezi că aceste instituții reușesc cu adevărat să facă acest lucru? Bine, dăm deoparte Centrul Județean de Cultură Sibiu, unde se fac lucruri de-a dreptul senzaționale, poate un pic și Craiova, care are acea orchestră populară faimoasă, ce poartă numele legendarei Mariei Tănase.

M.T.M.: Eu nu pot să-mi exprim o părere fiindcă nu știu exact ce se petrece acolo. Poate oamenii din aceste instituții se preocupă, poate fac studii în teren, editează niște cărți, au organizat simpozioane, schimburi de experiență. Cert este că uneori efectul muncii lor nu prea se vede, nu lasă urme. Dacă e să ne referim la județul nostru (n.m. – Prahova), eu am venit cu câteva propuneri, dar am fost respinsă de fiecare dată. Am vrut să aduc proiectul de la Alba și în Prahova, să impulsionăm lucrurile în câteva comune unde știam noi că se mai mișcă ceva, dar celor de acolo nu li s-a părut de interes. Am dorit să mă întorc la Școala Populară de Artă cu o idee nouă, de a duce cursurile la sat, acolo unde e rădăcina tradiției, nu de a-i aduce pe cursanții din mediul rural la oraș, nici asta nu s-a putut. Eu fac lucrul acesta, am clasă de cântec tradițional la o fundație, dar aș fi vrut să împrumut din experiența mea la nivelul instituției, fiindcă acolo sunt oameni care au distrus realmente folclorul nostru prahovean. Nu mai zic despre lipsa lor de pregătire... Poate din gestionarea greșită a resurselor nu vedem în fiecare județ ceea ce au Sibiul, Doljul, Alba, Bistrița-Năsăud, poate și Vâlcea, Botoșani, Suceava etc.

Rep.: Toate comunele și orașele au sărbători dedicate fie zilei localității, fie altor sărbători, cum ar fi festivaluri ale viei și vinului, berii, țuicii, dulcețurilor, cașcavalului, cireșelor, castanilor, trandafirilor, bujorului etc. Câte dintre ele chiar mai promovează valorile autentice? Impresia mea este că 80-90% dintre ele sunt kitsch-uri.

M.T.M.: M-am temut un pic, după ce ai spus procentul, să nu zici invers! Sunt sută la sută de acord cu tine! În cadrul acestor manifestări, cum spuneam, se folosește sărbătoarea ca motiv de petrecere, dar de fapt se uită de esență. Ele nu mai ajung la sufletul omului, sunt artificiale, nu au nicio logică în organizare, seamănă teribil între ele, indiferent de zonă. Iau un exemplu: Festivalul usturoiului. De ce

l-ai numit așa? Ca să ai temă centrală usturoiul, să serbezi ocupația de bază a sătenilor, să se simtă oamenii locului onorați și implicați! Or tu îmi aduci chinezării, frigărui, mici, fum, tobogane, tarabe patronate de orășeni, artiști care să cânte pe fugă. Exact hora satului lipsește, Maria! Să vii cu orchestră, nu cu negative, să-l faci pe sătean să se prindă în joc, să se bucure el, să participe el, să simtă că sărbătoarea este a lui.

Rep.: Ultima întrebare ține tot de instituții. Cât rol mai au căminele sau centrele culturale în asigurarea păstrării și promovării tradiției românești?

M.T.M.: Nu prea mai au. Nu mă refer la Ardeal și Bucovina, unde se mai fac lucruri bune, dar retrăgându-ne înspre sudul țării, ei bine, ce să zic... În afară că am construit cămine culturale, că pe altele le-am renovat, le-am dotat, le-am vopsit, care e rostul lor? Să spun că unele servesc pentru parastase și din ce în ce mai rar pentru evenimente culturale? Chiar mă gândeam zilele trecute că ar prinde bine să sun adunarea printre foștii mei elevi și să începem o serie de acțiuni în căminele acestea culturale...

Rep.: Eu am impresia că lucrurile acestea s-au deformat și din cauza celor care au ajuns la conducerea unor astfel de instituții.

M.T.M.: Absolut adevărat! Și eu mă minunez uneori de unde apar oamenii aceștia! Să n-ai nimic în comun cu spiritualitatea și cultura și să conduci tocmai cultura... Asta da ironie!

Rep.: Mulțumesc pentru interviu. La final, poţi transmite un gând cititorilor revistei noastre?

M.T.M.: În primul rând vreau să spun că-mi place tare mult revista Lumea Satului. Faceți toți lucruri grozave acolo. În vremurile acestea tulburi, cititorilor le doresc să aibă încredere în ei, să aibă credință și multă iubire pentru că doar așa putem merge mai departe.

Maria BOGDAN