Dincolo de trup

Fiecare dintre noi a experimentat măcar o dată în viață suferința, ura, dragostea, atașamentul sau bucuria! Ne naștem, creștem așa cum ni se „dictează“ în primii 7 ani de acasă, iar apoi, treptat ne dezvoltăm propria rațiune și dăm naștere propriilor concepții și idei despre lume!

E un proces incredibil care nu se oprește până în ultima zi a vieții pe acest pământ, dar scopul, care este scopul acestei continue ascensiuni informaționale?

Învățăm, ne zbatem, agonisim, dar odată cu stingerea luminii, totul dispare într-o secundă și tot ce adineauri conta, acum nu mai înseamnă nimic. Este oare posibil ca acesta să fie finalul? Ca tot ce am făcut și am simțit în această lume dintr-o dată să fie aproape lipsit de relevanță?

În opinia mea, religia creștin ortodoxă sintetizează foarte clar finalul vieții, pe înțelesul nostru, fiind o alegere între bine și rău, între Rai și Iad!

Bineînțeles, această interpretare este făcută în conformitate cu vechile învățături, ca atare, poate fi o imagine un pic alterată, sau mai pe înțelesul oamenilor față de ceea ce este de fapt. Însă una peste alta, bună parte din învățăturile bisericești au o bună aplicabilitate în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi și a întregii națiuni.

Fără școală și biserică am fi fost poate încă la începuturile de demult, iar totodată acestea sunt principalele elemente ce țin „în frâu omenirea și nu lasă ca degradarea indivizilor să fie la cotele cele mai înalte.

Reîntorcându-ne la ideile de mai sus, despre ce se întâmplă dincolo de trup, în lumea nevăzută, trebuie spus că sentimentele ce sunt descrise ca fiind trăite în viața de apoi, alegând calea cea dreaptă, sunt trăite chiar de aici, de pe pământ.

De ce când avem o reușită suntem atât de bucuroși sau când luăm pe cineva drag în brațe crește inima în noi și indiferent de vârstă parcă ne revitalizăm? Sigur, există explicații științifice pentru care se întâmplă aceste fenomene, dar totul merge până într-un punct. Punct în care totul se oprește și nu mai capătă explicație. Din acel punct, ce este și către ce ne îndreptăm? Nu știm.

Iubim la întâmplare, ne urâm poate la întâmplare, totul este în zadar? Dacă este așa, atunci de ce le facem?

În toți anii adolescenței mele am cunoscut toate tipologiile de persoane, de la oameni săraci, dar smeriți, de la oameni bogați, dar săraci cu Duhul, de la oameni viciați, dar cu dorință de schimbare, până la oameni minunați care erau ca desprinși din Rai.

Până în prezent, am concluzionat că viața noastră trebuie să aibă un sens și că fiecare mișcare a noastră contează și creează atât armonie, cât și dezordine. Fiecare zi pe care o primim este o șansă la iertare, la a fi mai buni, la a uita relele și a urma binele.

Deși scriu aceste lucruri și mă simt minunat gândindu-mă la ele, chiar dacă nu toți rezonăm în aceleași teorii și trăiri, nici eu nu sunt omul perfect și mă confrunt cu aceleași provocări cu care se confruntă orice om.

Nimeni din câte am cunoscut până acum nu e lipsit de poveri, dar ce-ar fi omul fără ele?

Răul face parte din noi, e natura noastră omenească decăzută, dar lupta este în a-l marginaliza pe cât posibil în străfundul minții noastre, scoțând astfel la înaintare gândurile bune și sufletul care aduc bucurii!

Nu există om cu suflet rău pe acest pământ, din punctul meu de vedere, ci doar cu o minte tulburată din cauza mediului în care a trăit, modelele părintești pe care le-a avut și bineînțeles, puterea interioară și dorința de schimbare pe care a valorificat-o sau nu.

În final, vreau să spun doar că atenția noastră trebuie îndreptată mai degrabă spre noi, spre trăirea în prezent și spre încercarea de a fi mai conștienți de faptul că moartea nu e ceva ce trebuie evitat cu orice preț, ci ajungerea în acel punct cu mintea și sufletul într-un tandem armonios.

Alex OPREA BANU