În adâncul inimii

Zilele trec, anii rămân în urmă și parcurgem pas cu pas întreaga noastră viață despre care nu știm când se va sfârși!

Facem tot felul de lucruri și nu mai intrăm deloc în adâncul sufletului nostru, ne oferim atenția tuturor persoanelor și tuturor obiectelor, dar ne neglijăm pe noi și inima noastră, care este singura legătură pe care o mai avem cu Dumnezeu.

E drept că încercările vieții ne răpun uneori și sunt câteodată prezente în viața noastră, greșeli impardonabile ale unor oameni... Însă știm că la Dumnezeu totu-i posibil, așa că există și iertare pentru acestea.

Dar chiar de ar fi viața cea mai rea, cu toate ale ei, noi, cei parțial sănătoși, cu boli ce pot fi duse și cu o inimă rănită, avem două mâini, două picioare, două urechi să auzim dreptatea, doi ochi să vedem frumosul și o gură să spunem adevărul.... Și cu toate astea, nu o facem, nu din neputință, ci din capcana celui rău căruia ne predăm fără să ne dăm seama.

Acesta îți sugerează gânduri și idei care mai de care și noi, din cauza neputinței trupului, care se manifestă prin stres si oboseală, credem că sunt gândurile noastre, iar astfel întoarcem dintr-o dată fața către rău, aproape hipnotizați de mânie și răutate.

Cine nu crede în această luptă nevăzută, să încerce să explice rațional până la capăt, problemele vieții lui și soluționarea pe cont propriu. Va vedea că nu există nici un început concret, nu se știe de unde și cum s-a ajuns unde s-a ajuns și nici cum ar putea să se rezolve.

Această micime a omului și a viziunii sale limitate de lumea materială, ar trebui să ne pună pe gânduri și cu capul pe lăbuțe. Sfinții Părinți spun că doar în stare de smerenie, de conștientizare a poziției tale față de măreția Creației lui Dumnezeu, putem parcurge cărarea vieții în pace și armonie.

Nu există putere mai mare decât iubirea, decât iertarea! Deși sunt tânăr și abordez o temă greoaie, pot spune din propria experiență că cea mai impresionantă taină a bisericii este taina spovedaniei, urmată de taina euharistiei (împărtășania). De ce? Pentru că oricâte ai făcut, oricâte s-au întâmplat, se iartă complet, 100% și irevocabil și dintr-o dată, balanța faptelor se recalibrează și nu mai atârnă apăsătoare spre cele rele.

Și te întrebi după, cum de eu, scorțosul care nu iertam nici măcar o muscă, l-am iertat pe respectivul?

Vedeți, dar, ce bucurie, ce interesant...

Este o lucrare înfăptuită într-o mare, mare taină, aproape că nu îți dai seama că te vindeci și că viața ia alt curs, la 180 de grade.

Spovedania este cea mai grea și cine nu are capacitatea de a accepta inferioritatea lui ca om în Creație, nu va face asta niciodată... Este grea pentru că înseamnă să te pui pe tine mai prejos decât toate făpturile de pe această lume și să zici, dar mai ales să simți ”Iertarea”. Să simți acel sentiment că ”îi ierți pe toți și toate”.

Cel rău face ca oamenii să evite iertarea, pentru că știe că oamenii sunt buni și inteligenți și și-ar da seama de greșeală, iar astfel, amânarea, ispită prin care și eu trec de multe ori -,, lasă că fac mai încolo sau mâine'' care s-ar putea să nu mai fie și mori neînțelegând practic, nimic.

Dumnezeu ne iartă pe toți, iar asta să ne dea curaj, dar doar prin mărturisire sinceră.

Cine ne garantează concret ce? Acum pleci spre Brașov, mâine spre Arad, poimâine Sinaia, răspoimâine la magazin, iar apoi, trebuie să te întorci! Din tot parcursul nostru prin viață, vă spun că infime sunt meritele noastre! Sunt ”n” exemple ce pot fi date, însă rămâne loc și pentru un următor material, pentru care avem nădejdea că va apărea, deci o ”amânare” cu speranță.

Alex Oprea-Banu