O experiență cât o viață
În urmă cu puțin timp, am avut oportunitatea de a pleca în Spania cu proiectul Erasmus, o inițiativă susținută din fondurile Uniunii Europene pentru educație.
Această șansă a fost cu adevărat una dintre cele mai frumoase experiențe ale vieții mele adolescentine și care cu siguranță își va spune cuvântul în viitorul care va să vină.
Ieșirea de după granițe într-un scop educațional, împreună cu alți 9 colegi și cu doamnele profesoare, a reprezentat pentru noi creionarea unei alte viziuni asupra întregii lumi.
Însă mai presus de toate, ne-a deschis mintea și sufletul către frumos, către lucruri care pot aduce plus valoare, atât în viețile noastre, cât și în viețile celorlalți, iar pentru a merge mai departe, ne-a creat noi moduri de gândire asupra dezvoltării propriei țări.
Această expediție a durat două săptămâni și s-a desfășurat într-o regiune deosebită a Spaniei: Andaluzia.
Deși am fost într-o zonă turistică, scopul vizitei nu a fost relaxarea, ci descifrarea lumii vest-europene, a civilizației după care noi esticii, tindem de ani buni.
În tot acest timp, noi toți, cei 10 copii, am efectuat stagii de practică la partenerii spanioli, lucru care ne-a ajutat să înțelegem atât modul de funcționare al afacerilor în care am fost implicați, cât și modul în care se desfășoară viața într-o astfel de întreprindere.
Fiind direct ancorați în activitățile zilnice, am avut ocazia de a cunoaște persoane deosebite din toate colțurile lumii și de a descoperi, pe lângă cultura țării în care ne aflăm, o mulțime de alte informații despre celelalte popoare.
Acest schimb de experiență este un fenomen cu adevărat special și fără de care, dacă nu ai avea parte de el, te-ai întoarce înapoi acasă gol și lipsit de esența lucrurilor.
Spania este într-adevăr o țară frumoasă, cu o istorie bogată care dăinuie până în prezent... Dar ce-ar fi ea fără oamenii ei și fără ceilalți care au venit pentru o viață mai bună?
De fapt, ei sunt Spania! Spaniolii, francezii, românii, columbienii, brazilienii și mulți alții.
În tot acest timp, am rămas plăcut surprins să văd munca pe care o depun toți cei de acolo și cum reușesc chiar și după ore întregi de stat în picioare, să ți se prezinte în față cu zâmbetul pe buze. Despre asta este vorba, a fi perseverent, harnic, empatic și binedispus, iar toate acestea laolaltă se pot regăsi iată, în turismul prosper al Spaniei.
Această țară are parte de locuri fabuloase și unice în lume, dar nu este mai puțin adevărat că țara noastră nu ar avea locuri deosebite și de asemenea, unice.
Întors din Spania, am primit foarte des întrebarea dacă mi-ar plăcea să rămân acolo pe viitor, însă răspunsul meu a fost „nu“.
Iar justificarea mea era că țara lor are deja mulți ca noi și este în prezent un stat funcțional din multe puncte de vedere. Pe când aici, la noi, România este încă în curs de dezvoltare și fiecare minte și suflet contează enorm în schimbarea în bine și în valorificarea potențialului.
Așa că, îmi doresc oare să plec sau vreau ca împreună cu generația din care fac parte, să schimbăm fața României?
Este drept că firea mea tot timpul m-a împins spre a fi aproape de familie, de prieteni și de locurile natale, iar o despărțire de toate acestea m-ar destabiliza emoțional. Însă viața este un amalgam de urcușuri și coborâșuri pe care nu le putem prezice. Astfel că o eventuală plecare peste hotare nu este exclusă, însă în acest moment simt că voi putea fi de folos comunității din care fac parte și că în timp, cu muncă, dedicare, răbdare și pasiune, atât eu cât și ceilalți români, vom putea lăsa ceva cu adevărat valoros în urma noastră.
În final, lecția pe care am învățat-o din toată această experiență și cu care vreau să merg înainte toată viața, este că doar cu muncă, strădanie colectivă, dragoste, încredere și speranță, lucrurile se pot mișca și pot fi în armonie cu dorințele fiecăruia dintre noi.
Acum când scriu acest text, poporul român și-a ales deja liderul, dar lupta adevărată se va duce de acum încolo, cu fiecare. Trebuie să ne depășim în tot ceea ce putem și mai ales, să găsim înțelegere între noi mai mult ca niciodată.
Hai întâi să fim mai buni, ca să ne putem numi români.
Alex OPREA-BANU