Ancoră-n trecut

Pentru noi tinerii, părinții, bunicii sau chiar străbunicii, sunt singura metodă prin care putem afla fără a citi din cărți, cum a fost trecutul. Acel moment ireversibil și unic în viața la care ne uităm de cele mai multe ori cu regret!

Regretăm până și lucrurile frumoase, căci au trecut mult prea repede, iar pe cele negative, încercăm din răsputeri să le uităm.

Acesta este cursul vieții, momente care ne bucura și care sunt, raportându-ne la viață, cât o clipire... momente mai puțin plăcute care par a dura o veșnicie, dar, care trec... și liniștea care de asemenea, este trecătoare.

Cred că cel mai important lucru indiferent de vârsta pe care o avem, este fără dar și poate, prețuirea momentului. Ne este greu de multe ori să rămânem cu mintea ancorată în prezent pentru că ne este săgetată de fel și fel de gânduri.

Când suntem cu gândul în trecut, când suntem cu gândul spre viitor. Rareori reușim să rămânem în prezent cu gândul. Eu unul sunt o fire nostalgică și de tare multe ori îmi readuc aminte momentele din trecut. Cu siguranță nu este un lucru bun pe termen lung, astfel că sugerez tuturor, să rămâneți cât se poate de mult, în prezent. Aici și acum...

Suntem împânziți de atâtea griji, încât sarcina de a-ți controla direcția gândurilor, devine de multe ori, ultimul lucru avut în vedere... Totuși, gândul este cel ce ne dictează ulterior cursul vieții și bunăstarea sufletească.

Părinții ne cresc de mici, ne învață, ne sugerează cum să acționăm și plecăm ușor, ușor în viață, rămânând pe cont propriu, iar bunicii, noroc pe cei ce-i au, ne lasă și ei câte puțin din darul vieții.

Fiecare învățătură, fiecare vorbă bună sau fiecare poveste spusă, este răspunsul unei întregi vieți, dat mai departe către omuleții ce vor deveni peste ani adulți.

Cred că cel mai valoros lucru în a fi înconjurat de oameni mai în vârstă este simpla lor prezență, pentru că prin prezența lor, oferă tuturor celorlalți din jur experiența de viață a 50, 60, 70 de ani.

Pare incredibil, așa-i? Pentru mine unul este fascinant cum un om poate trăi atâția ani și își poate aduce aminte clar momente de când erau doar niște adolescenți.

Câteodată îmi pun întrebarea, oare cum voi vedea eu lumea la vârsta bunicilor mei?

Dacă încerc să îmi imaginez viitorul acela îndepărtat, îmi dau seama că mulți dintre cei pe care îi știu acum și îi văd atât de tineri și plini de viață, atunci vor fi de mult niște suflete bătrâne și uitate ale acestei lumi rapide, ori vor fi deja în rândul celor veșnici. Atât de interesant și de adânc aprofundat poate fi subiectul încât nu ar ajunge pagini întregi să ajungem la final.

Însă, cu gândul spre viitor, iarăși m-am deconectat de prezent.

Totuși jonglarea între prezent, trecut și viitor are cu siguranță rolul ei, altfel nu ne-ar fi fost deschisă mintea către acele zone, dar trebuie ținută în control și folosită în momente cheie ale vieții, în funcție de simțămintele acelor momente.

Cert este că lumea funcționează într-un ritm atât de accelerat încât singura ancoră-n trecutul de mult apus mai sunt bunicii!

Într-o agitație a dezinformării și a schimbării perioadelor din istorie în favoarea sau defavoarea unora, ei sunt singura sursă a unei informații reale subiective despre cum a fost lumea când noi nu eram!

În final, sugestia mea pentru cei ca mine este ca măcar să asculte ceea ce oamenii mai în etate au de spus, căci prin multele lucruri pe care le desconsiderăm din cauza diferențelor dintre generații, există informație de o valoare inestimabilă care într-o bună zi, poate ne va fi de ajutor!

Fiți ancorați în prezent, dar țineți cont de trecutul celorlalți, pentru a avea un viitor diferit de al lor.

Alex OPREA-BANU