Romania

La răscruce de drumuri

La răscruce de drumuri
Distribuie:  

Anul 2024 a fost pentru România până acum un an atât cu bune, cât și cu rele. Competițiile sportive ne-au adus mari bucurii datorită ambiției sportivilor și a dorinței de a duce din nou România pe podium, fără îndoială și datorită oamenilor din sistem care au început să-și facă treaba. Cum este în sport, așa este mai peste tot. Nicăieri nu lipsesc și uscăturile, aceia care se gândesc mai degrabă la ei decât la interesul general.

Plin de mișcări atât pe scena politică internă, cât și internațională, iată că ajungem și în perioada alegerilor, când românii merg din nou la VOT. Eu, ca elev, trec tot ceea ce se întâmplă prin filtrul minții mele de adolescent și îmi dau seama că tot ceea ce se petrece este exact acea răscruce de drumuri în care noi, românii, nu știm încotro să mergem pentru că nu ne-am găsit încă un lider adevărat, o persoană care să ne traseze o linie unanim acceptată în rândul tuturor, pe o perioadă lungă de timp, nu doar până la terminarea mandatului cincinal.

Momentul în care tocmai ne aflăm este cu siguranță una dintre ultimele șanse ale României de a-și schimba soarta de la care nu pare că se abate prea curând. România are nevoie de liniște, pace, fără corupție și corupți despre care aud vorbindu-se mai mereu. Românii au nevoie să-și recapete mândria, fericirea și dragostea față de țară.

Statul s-a împrumutat mai mult decât poate susține, cei de la putere și-au împuternicit dreptul de a folosi banii după bunul plac, fără să se gândească la repercusiuni, iar faptele continuă cu viteză până în prezent, ducându-ne astfel pe marginea prăpastiei.

Eu încă nu am drept de vot, însă acest lucru m-a făcut să mă documentez îndeajuns de bine despre multele lucruri care se petrec și să conștientizez faptul că într-un astfel de moment se spun multe, mult prea multe lucruri împotriva noastră, a poporului. La urma urmei, interesul național nu constă în redobândirea independenței, măcar a unei mici părți din ea, ci în puterea de a redeveni ceea ce am fost, păstrând ce ne-au lăsat strămoșii noștri.

Este momentul să privim lucrurile cât se poate de serios și să ne dăm seama că mai rău decât acum nu se poate. Știu, unele lucruri par că merg bine, mulți dintre noi își primesc salariul, au ce pune pe masă, au o căsuță, stau la oraș și au parte de instituții oarecum capabile să le rezolve problemele. Însă asta se întâmplă doar în unele zone ale țării și încă în prea puține.

Dacă extrapolăm mediul urban și ne îndreptăm privirile către rural, vedem cum țara se destramă încet, dar sigur, contrar tuturor inițiativelor prin fonduri europene menite a ne ridica din poziția de codași ai Europei. Realitatea este, de fapt, că în țară sunt zeci de mii de copii care duc o viață grea, iar pe lângă acest lucru, școala nu reușește să îi schimbe și să facă din ei oameni competitivi și reprezentativi ai României.

Se pierd multe minți luminate prin nepăsare și dezorganizare și, pe de altă parte..., țara merge bine, nu? Cumpărăm tancuri, avioane, dăm salarii funcționarilor cât pentru cinci oameni ai muncii, facem campanii de sute de milioane și multe, multe alte exemple de acest fel. Sunt bani pentru toate, dar nu și pentru noi.

Oamenii pe care îi veți vota au făcut și ei, de asemenea, parte din sistem, căci toți suntem de aici, de pe același pământ, dar asta ne este datoria, nu? Poate cea mai mare putere dată omului în democrație este VOTUL. Ideea acestui an 2024 este că ei trebuie să înțeleagă acest trend meschin și că, dacă îl mai continuă, vom ajunge și mai rău. Și nu doar noi.

Lumea înțelege deja unde se greșește și ce se poate face pentru un adevărat bine, așa că a venit timpul ca cei care vor fi aleși să se mobilizeze pentru a face ceva odată pentru totdeauna spre binele țării, chit că poate din afara granițelor ni se dictează un trend pe care trebuie să îl urmăm. Aici este o altă discuție pe care o putem dezbate multă vreme, însă e timp pentru toate.

În final, sugestia mea pentru acest final de an este să votați cu mintea și mai puțin cu sufletul ca în alți ani, pentru că informația știută este greu de schimbat, însă emoția este ușor de manipulat.

Fiți din nou mândri că sunteți români din România și aduceți, după puteri, țara pe făgașul cel bun.

Alex OPREA-BANU

social, adolescenti, 2024

Alte articole:

Despre lume și speranță

Să visezi că într-o zi...

Vreau să fiu din nou copil!

O lume despre oameni

Circuitul vieții

O altfel de școală

VIAȚA LA ȚARĂ

Scrisoare de generație…PRIETENIA

Țara visurilor mele

Viitorul digitalizării