Romania
România, planeta noastră

Cu toții ne trezim zilnic, vrând-nevrând în această țară, România. Ne uităm pe fereastră, plecăm la serviciu, citim, vorbim, simțim, toate acestea aici și în limba noastră maternă. Dacă aș putea face o comparație, aș spune că România este planeta noastră, iar ce este de după granițe, Universul!

Cel mai important este ca noi să ne creăm propria noastră planetă frumoasă, care să aducă bucurii și generațiilor viitoare și să ne dăm seama că plecarea în străinătate, departe de locul în care am fost poate, predestinați să ne naștem, nu este tot timpul o soluție care să ne aducă împlinirea.

Acum nu multă vreme, am fost în stațiunea montană Sinaia, nu departe de București. Am rămas plăcut surprins de cum a evoluat și câți turiști români, dar și străini, aleg această destinație. Cu toate acestea, deși un etalon pentru dezvoltarea turismului din zonă, încă sunt locuri pentru care nu găsesc o explicație în privința lăsării lor în paragină!

Clădiri impunătoare, de patrimoniu și cu lacătul pe porți, stau să se dărâme chiar sub ochii curioșilor turiști străini, dornici să cheltuiască bani pentru a cunoaște autenticitatea locală.

Banii aceștia noi îi pierdem zi de zi, resursă care ar putea schimba percepția localnicilor asupra interesului pe care o au funcționarii statului în privința dezvoltării, cât și a turiștilor care se pot bucura din ce în ce mai mult de facilitățile oferite în stațiune.

Eu studiez la școală turismul și pot spune că din toate lucrurile pe care le-am aflat, reiese faptul că România are un potențial de neegalat în Europa! Putem câștiga enorm din dezvoltarea turismului rural, ecumenic și balnear.

Noi românii știm foarte bine că țăranii de peste tot au obiceiuri și tradiții minunate, iar străinii care au multă poftă de cunoaștere a unei lumi necunoscute, precum tărâmul acesta carpatin, ar fi tare bucuroși să ajungă pe ulițele unde odinioară, se dansau hore, se scriau poezii sau trecea carul cu boi.

În scurta incursiune la munte, am întâlnit – de la polonezi, la chinezi ori de la arabi la englezi.

Este ceva nemaipomenit cum România, deși cu un plan pentru dezvoltare al turismului pe termen mediu și lung, mult în urma țărilor din vest, reușește să aducă oameni din lumile civilizate, acel univers despre care vorbeam la început.

Am avut ocazia să și comunic cu câțiva și pot spune că descoperindu-ne atât ca țară, dar și ca popor, au spus că vor reveni cu drag, atât ei cât și familiile lor.

Totodată, erau tare curioși să știe despre mâncărurile tradiționale, istoria locului în care sunt, cine sunt românii și despre importanța lăcașurilor de cult creștin-ortodoxe, deși ei, poate erau din celălalt capăt al lumii.

Contrar tuturor lucrurilor bune care se mai întâmplă, trăim durerosul adevăr. Încă nu ne-am schimbat și nu o vom face prea curând. Minciuna, înșelătoria și corupția, au ajuns la un nivel atât de înalt, încât este aproape imposibil de eradicat iar problema cea mai gravă este că acum aceste defecte nu mai afectează doar oamenii, ci și natura.

Se defrișează în cele mai frumoase parcuri naturale ale Europei, se construiește în arii protejate, neglijăm fauna și uităm că totul se va întoarce într-o bună zi, împotriva noastră.

Lucrul pe care nimeni nu poate să îl renege este faptul că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu absolut orice era mai frumos pe această lume.

România este o planetă a contrastelor, într-un univers al solitudinii formelor de relief. Când unii au doar mare și o climă secetoasă de secole, noi avem ape și la suprafață și pe sub pământ, munți și păduri cât cuprinde. Când unii au doar soare și temperaturi ridicate, noi avem anotimpuri și peisaje ce se schimbă în 12 luni de 4 ori. România primăvara nu este aceeași cu cea care este toamna, acoperită de covorul multicolor al frunzelor.

Acum, după toate acestea, suntem cu toții de acord că noi ca oameni deși ne-am născut unii cu mai multe posibilități, iar alții cu mai puține, avem o șansă uriașă să trăim în comuniune și să prosperăm împreună pe acest tărâm de la poalele munților?

Mi-este greu să exprim în cuvinte ceea ce m-a făcut să simt această ultimă călătorie, însă mi-am dat seama că totul se poate schimba în România atunci când, noi toți, de la mic la mare, vom cunoaște valoarea noastră ca români și motivul nașterii noastre aici.

Iar ca un ultim detaliu ce aș dori să îl punctez, de care mi-am dat seama din comunicarea cu ceilalți, este că niciunul din oamenii de pe acest pământ nu este rău, numai că de multe ori din cauza oboselii, ori problemelor de zi cu zi, nu mai conectăm mintea cu sufletul. Doar mintea face rele, sufletul niciodată, iar ele în comuniune, fac omul să strălucească.

Cu credință, adevăr, dorință și viziune, contrar doleanțelor marilor puteri, se poate construi și aici un loc bun în care să îți dorești să te naști.

Alex OPREA-BANU

Romania, social

Alte articole:

În adâncul inimii

Dincolo de stele

Firea omului...

Anul 2026 - speranțe sau nădejdi deșarte

Dincolo de trup

Drumul spre mântuire

Ancoră-n trecut

Un drum necreionat

România în declin sau tot mai sus

O experiență cât o viață