Romania
România și Slovacia cer Comisiei Europene mai multă flexibilitate în gestionarea populațiilor de urs brun
Foto: conscious-explorer.com

România și Slovacia au transmis Comisiei Europene o poziție comună prin care solicită evaluarea posibilității introducerii unei flexibilități sporite în regimul strict de protecție aplicabil populațiilor de urs brun care au atins și mențin pe termen lung o stare favorabilă de conservare, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit instituției, subiectul va fi inclus pe agenda următoarei reuniuni a Consiliului Agricultură și Pescuit (AGRIFISH), la inițiativa celor două state membre. România și Slovacia susțin că dețin împreună peste jumătate din populația de urs brun a Uniunii Europene și că suportă, în mod disproporționat, costurile, riscurile și responsabilitățile asociate conservării acestei specii.

Datele prezentate de cele două țări indică o creștere constantă a populațiilor de urs brun în ultimii ani, fenomen care a generat provocări tot mai mari pentru siguranța publică, activitățile agricole și comunitățile locale. În acest context, autoritățile solicită o reevaluare a modului de aplicare a prevederilor Directivei Habitate în cazul marilor carnivore aflate într-o stare favorabilă de conservare.

Printre propunerile înaintate Comisiei Europene se numără recunoașterea controlului științific al densității populației drept instrument legitim de management și analizarea posibilității introducerii unui regim de gestionare mai flexibil pentru ursul brun, similar celui adoptat recent la nivel european pentru populațiile de lup.

Viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a declarat că politicile de conservare trebuie să țină cont atât de protejarea biodiversității, cât și de siguranța cetățenilor.

„Conservarea biodiversității și protejarea oamenilor trebuie să meargă mână în mână. România a demonstrat că poate asigura menținerea unei populații viabile de urs brun, însă succesul conservării nu poate fi măsurat doar prin numărul exemplarelor.

Atunci când comunitățile locale, fermierii și cetățenii suportă costuri și riscuri tot mai mari, este nevoie de instrumente de management adaptate realității din teren”, a afirmat Tánczos Barna.

Oficialul a adăugat că decizia Uniunii Europene de a introduce o flexibilitate mai mare în gestionarea populațiilor de lup reprezintă un precedent care ar trebui analizat și în cazul ursului brun, în statele membre unde specia a atins și menține o stare favorabilă de conservare.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a precizat că va continua să susțină, în cadrul dialogului european, măsuri care să asigure un echilibru între obiectivele de conservare a biodiversității, siguranța cetățenilor și protejarea activităților economice desfășurate în mediul rural.

Tema va fi dezbătută în perioada următoare la nivel european, în cadrul reuniunii AGRIFISH, unde statele membre vor analiza oportunitatea unor noi instrumente de gestionare a populațiilor de mari carnivore.

Sursa: madr.ro

Romania, MADR, Ministerul Agriculturii, ursi, populatie de ursi, ursul brun, Slovacia

Alte articole:

Avans APIA 2026: Lista completă a sumelor pe hectar și animal