Pe drumul vieții...

Viața este un drum lung și plin de răscruci, iar de multe ori nu știm încotro să mergem. Poate că, uneori, ne dorim să avem răspunsuri la toate întrebările, să știm cum va arăta viitorul sau să înțelegem cum să facem față provocărilor.

Dar de fapt, viața nu poate fi controlată sau prevăzută. Este mult prea vastă și imprevizibilă, iar un lucru pe care îl învățăm treptat este că nu există rețete pentru a o trăi perfect, ci doar momente care trebuie trăite cu adevărat.

Zilnic, uitându-mă în jur, văd oameni care se pierd în gânduri și în incertitudini, care își fac planuri detaliate pentru viitor, dar nu trăiesc cu adevărat prezentul. Încercăm să anticipăm fiecare pas, dar, de cele mai multe ori, viața ne surprinde cu ceva cu totul neașteptat.

De la mici întâmplări zilnice, până la schimbări majore de direcție, precum plecarea unei persoane dragi din viața noastră, ori un eșec destabilizator, sau poate chiar un accident.

Aș putea să mă îngrijorez constant pentru ceea ce urmează sau să mă opresc din a face alegeri din frica de a greși, dar acest lucru

m-ar priva de bucuria momentelor ce mi-au fost date. Viața nu este despre a ști fiecare detaliu dinainte, ci despre a trăi intens fiecare moment.

Chiar și greșelile sau nereușitele sunt lecții care ne formează. Singurul lucru pe care îl putem face cu adevărat este să trăim. Fiecare zi este o oportunitate de a învăța, de a crește și de a experimenta, chiar dacă nu știm ce urmează.

Pentru că mă aflu atât de aproape de cotitura dintre vârsta adolescentină și cea a începerii vieții de adult, mă gândesc tot mai des la cum va arăta viața mea în urma a tot ceea ce fac acum și la gândul că ceea ce trăiești în copilărie, va rămâne o frumoasă amintire a tinereții.

Orele de la școală, colegii, familia, faptul că îți sunt mai ușor iertate greșelile pentru că ești considerat amator în ale vieții și multe, multe alte avantaje. Totodată, tendința omului este de a zbura cu gândul către îndepărtate vise și dorințe, mai ales în momentul în care lipsurile au marcat o bună parte a copilăriei.

Însă până la urmă, din neajunsurile de tot felul ajungi să creezi și să-ți deschizi mintea pentru a încerca să răzbești.

În final, pentru a da de îmbietorul miros al binelui, trebuie să-l simțim și pe cel al răului, iar viața ne va da „n“ ocazii să experimentăm atât cele mai înalte culmi ale fericirii cât și cele mai întunecate peșteri ale tristeții.

Alex OPREA BANU