O lume despre oameni

Cum bunătatea, respectul și simplitatea au ajuns gesturi rar întâlnite, dar foarte apreciate de cei care le pot observa, vedem că lumea, pe de-o parte, se rătăcește și devine din ce în ce mai deconectată de realitate și de adevăratele principii ale vieții, iar pe de altă parte încearcă să evolueze în domeniul tehnologic pentru a ne ușura viața de zi cu zi. Oare aceasta este evoluție? Rare sunt zilele în care nu ne folosim de dispozitivele ce ne ajută să comunicăm, să ne păstrăm mâncarea în condiții optime, să ne răcorească și așa mai departe. Cu siguranță, toate acestea ar fi fost mult mai greu de pus în practică dacă nu am fi găsit soluții pentru a rezolva nevoile. Dar, cu toate acestea, concentrați fiind pe subiectele de actualitate și tot timpul cu gândul în viitor sau în trecut, uităm că baza stă de fapt în comunicare, în conexiunea fizică a omului cu omul de lângă el și sentimentele pe care le transmitem celor din jur, emoțiile. În goana după succes a fiecăruia dintre noi, ne lăsăm duși de valuri ce par a ne ridica pe cele mai înalte culmi ale vieții, însă nu acesta este adevărul.

Mi se întâmplă des, când vin dinspre liceu, să merg pe stradă încet și atent la tot ceea ce mă înconjoară, deconectându-mă de tehnologie. Parcă totul prinde viață, se aud păsările, mașinile, oameni care vorbesc, râd zâmbesc, frunzele care cad, adierile vântului. Un cadru mult mai complex, mai emoțional și mai real decât cel al micului ecran. Într-o zi cumpărasem un kilogram de cireșe de la piață, chiar în drum spre casă, pentru că îmi era tare poftă, cu toate că erau ultimii mei bani. Între timp, văd pe stradă doi măturători de la primărie chiar în fața blocului meu. Nu păreau prea mândri de munca lor, iar acest lucru se vedea după chip și postură. Instinctiv, având punga în mână, m-am dus și i-am întrebat: – Vreți o mână de cireșe?

– Sigur! mi-au răspuns domnii.

Atât de frumos mi-au zâmbit și mi-au mulțumit, urându-mi multă sănătate și o zi minunată, încât am radiat de bucurie interioară câteva ore după. Nu știu ce m-a făcut să îi întreb, parcă cineva îmi dictase să o fac, dar cert este că nici rău nu mi-a părut, ba chiar mi-am dat seama că din așa gesturi mărunte îmblânzești oamenii și îi determini să fie și ei buni la rândul lor cu alții, formând astfel un lanț puternic ce cu greu se poate rupe dacă fiecare punem suflet și apreciere. De fapt, toată lumea își dorește să fie apreciată și, iată, să își satisfacă o nevoie pe care nu au exprimat-o verbal și, cu toate acestea, cineva empatic să vină și să le-o rezolve fără a cunoaște contextul. Cei doi domni măturau, munceau... iar în acele momente poate chiar simțeau nevoie de un dulce, de un fruct și iată cum întâmplarea face ca eu, un simplu pieton, să decid dintr-o dată să le ofer nu doar o cireașă, un pumn de cireșe, ci un sâmbure de adevăr, de bunătate și un exemplu de „așa da“.

Cu toții putem face asta, de la cel mai mic nivel până la cel mai înalt, dar doar să vrem și să nu ne fie frică de repercusiuni sau rușine de gestul frumos pe care l-am făcut. Mai nou, ne este rușine să ne închinăm în fața bisericii pe stradă ori să îi ajutăm pe cei care sunt neputincioși... Și mie mi s-a întâmplat și probabil nu este ultima oară, dar trebuie să ne luptăm și să înțelegem că, de fapt, normalitatea nu este să stăm în banca noastră ca niște roboți, să nu gesticulăm de rușinea celor din jur sau să ajutăm pentru că alții se uită la noi. Poate pentru 10 suntem niște „ciudați“, dar poate pentru unul suntem un exemplu. Noi la acela trebuie să fim atenți și să îl descoperim, pentru că acela este omul valoros, omul care vede căldura în cei din jurul lui și îi idolatrizează.

În final, vreau să vă spun doar atât. Fiți buni, înțelegători și credincioși, pentru că toate lucrurile cărora le oferim frumosul sufletului nostru ni se vor întoarce înzecit și nu veți regreta niciodată faptele bune ce par a fi greșite într-un moment al vieții.

Alexandru OPREA BANU