Romania

Viitorul în mulțime

Viitorul în mulțime

Încă suntem mulți, iar tot atât sunt și plecați, însă ceea ce este cu adevărat important este faptul că, dacă se vor naște mulți aici, la noi, și se vor întoarce din străinătate, vor trăi într-o societate murdară, cu multă ură și dezinteres, două lucruri care ne afundă în gânduri și ne ia privirea de la toate cele bune...

Scopul acestui articol este de a menționa una dintre probleme și o soluție, care bineînțeles, poate fi urmată ori, tot la fel, poate fi respinsă. Mă bazez pe faptul că cititorii acestor cuvinte sunt oameni cu credință și care discern ce-i bine de ce-i rău, iar acest subiect are un drum lung de parcurs. Eu voi construi doar o parte din acesta și voi spune că, dacă ne schimbăm pe noi înșine prin a fi mai buni cu ceilalți compatrioți români și ne-am pune cap la cap gândurile și ideile, am face o echipă grozavă, mai tare ca a occidentalilor. Adevărul este că în jocul vieții noi suntem cei creativi și cei care avem carismă, stimă de sine și, mai ales, sânge de român. Poate că e greu de văzut, acum, în momentul aceasta, al neîncrederii în orice și oricine, care ne poate readuce pe făgașul cel bun, însă avem cu ce și avem de unde să scoatem un rezultat pozitiv. Jocul „de-a societatea“ este poate cel mai greu dintre toate celelalte prin care ne trece viața, întrecut doar de cel al propriei vieți, care ne definește identitatea și locul în societate.

Poate că voi, dragi cititori, îmi înțelegeți gândurile și ideile, care, deși nu sunt spuse drept în față, sunt transmise dintr-o minte într-alta, ca o bilă săltăreață.

Ce spuneți? Se poate, nu? Răspunsul e divers, știu. Însă, în timpul citirii, se formează în mintea fiecăruia ori o idee care merge paralel cu drumul despre care vorbesc, ori se leagă de el, ori virează într-o cu totul altă direcție. Este normal să fie așa, suntem diferiți și doar două lucruri ne unesc, limba și țara.

Îmi place să vorbesc despre acest minunat popor, iar peste tot observ că încep să apară inițiative ale românilor care se întorc din străinătate cu voință în a face ceva, a porni o afacere, a ajuta pe cineva sau chiar a ajunge în fruntea țării cu o viziune clar definită.

Poate că acum, cât sunt copil, observ altfel lucrurile, poate nu la fel de serios ca un om în vârstă, dar într-o manieră diferită și, cred eu, mai avansată. Îmi plac mult istoria și modul în care cursul lumii s-a schimbat de-a lungul timpului cu ajutorul oamenilor.

Cursul istoriei a crescut de multe ori și a avut pusee de ascensiune, iar tot de atâtea ori s-a și prăvălit. În toate bunele și relele lumii , omul a fost părtaș, ba chiar acționar majoritar.

Dragi cititori, sunt multe de spus din partea mea, însă toate vin la timpul lor, așa că, până la următorul editorial, vă îndemn să fiți mai uniți ca niciodată și să nu uitați că poate mulți ne întrec acum, însă roata se va învârti și în favoarea noastră… Dar numai dacă avem credință și respect față de ce este moral și frumos!

Alex OPREA-BANU

social, adolescenti

Alte articole:

Despre lume...

Pe drumul vieții...

Despre lume și speranță

La răscruce de drumuri

Să visezi că într-o zi...

Vreau să fiu din nou copil!

O lume despre oameni

Circuitul vieții

O altfel de școală