Viaţa la ţară

Probabil că viaţa la ţară, cel puţin în ziua de astăzi, este văzută ca o povară sau chiar ca un mediu ostil de cei mai tineri. Văzând modul, dar mai ales ritmul accelerat în care evoluează societatea în marile orașe, ritm nu tocmai benefic pentru a construi ceva durabil, am realizat că LA ȚARĂ poți să duci o viață liniștită, chiar ignorând… banii.
Tinerii cu siguranță privesc acest mediu prin prisma unei imagini fals create de către mai toți cei care au lăsat bogația naturii pentru o remunerație mai mare și asta în ciuda timpului pierdut pe drumuri, aerului poluat, dar și a zgomotului neîncetat.
Ei bine, viața la țară este altceva, te conectezi cu natura, te trezești auzind ciripitul păsărilor, susurul apei, ești parcă îmbrățișat de o ușoară adiere a vântului de la primii pași făcuți dimineața. Devii mai relaxat, mai creativ, mai odihnit, mai sănătos și parcă după doar o perioadă scurtă de timp ajungi să te întrebi dacă o sumă de bani în plus mai este atât de importantă în comparație cu ceea ce îți poate oferi natura.
Totul s-a schimbat, dar natura este aceeași, locurile sunt cel puțin la fel de frumoase ca înainte, iar acum parcă ai toate motivele să vrei să locuiești aici, la țară, problema apei și a încălzirii nu mai există, iar din punctul de vedere al alimentației nici nu încape loc de îndoială că nu te-ai putea descurca cu ceea ce poți cultiva în curtea casei.
Viața, amintirile, dar și viitorul nostru este la țară, locul în care au fost puse bazele civilizațiilor de astăzi, nimeni nu ar fi existat fără sutele de ani de trudă ale părinților, bunicilor și străbunicilor noștri.
De aceea cred că ar trebui să nu dăm uitării aceste locuri unice, pline de însemnătate pentru trecutul, dar și prezentul acestei țări și cred că putem deveni adevărați patrioți nelăsând pe mâini străine locurile pentru care înaintașii noștrii și-ar fi dat viața până la ultima suflare.
Andrei BANU
mediu rural, tineri, adolescenti
- Articol precedent: Varză à la Cluj
- Articolul următor: Lipsa forţei de muncă reduce drastic efectivele de animale din gospodării