Școala de la sat, statistică îngrijorătoare

Copiii nu sunt cifre! Este inimaginabil că ai putea cuprinde vreodată în numere toate poveștile pe care le poartă cu sine un om. Așa că, deși în rândurile următoare vom prezenta câteva statistici, scopul nu este de a reduce dimensiunea universului pe care îl reprezintă un copil, ci dimpotrivă de a-l amplifica. De a-l ridica la putere, a-l face infinit.
Mediul de învățământ, indiferent de etapele lui, este crucial și cu implicații nu doar educaționale, ci și sociale și mai ales emoționale. Școala nu este doar un loc în care descoperi materii, este un loc în care copiii se descoperă pe sine prin toate împlinirile și neîmplinirile pe care le au.
Dar cum rămâne cu copiii pentru care școala reprezintă o presiune suplimentară prin faptul că ea scoate la lumină toate lipsurile din viața lor?
Raportul de bunăstare al copilului, întocmit anual de World Vision Romania este, cu doar mici schimbări, la fel de îngrijorător în fiecare an. În 2024, viața copiilor din mediul rural și școala de la sat au fost așa cum veți citi mai jos.
- În mediul rural, 56% dintre elevii care abandonează școala după clasa a 8-a o fac pentru că familia nu își poate permite costul școlii.
- Pentru 38% dintre familii, banii abia le ajung de la o lună la alta sau nu le ajung deloc.
- 24% dintre adolescenți nu vor să meargă la liceu, principala cauză fiind dorința de a lucra pentru „a fi pe banii lor“.
- Aproape un sfert (23%) dintre copiii din medii vulnerabile se duc întotdeauna sau uneori seara la culcare flămânzi pentru că nu există suficientă mâncare acasă, iar 24% dintre copiii din mediul rural mănâncă doar două mese pe zi.
- 4 din 10 copii de gimnaziu (41%) nu doresc să meargă la liceu, ci să se angajeze, să lucreze în familie sau să urmeze un curs de calificare.
- Totodată, 2 din 10 copii (19%) din mediul rural nu sunt ajutați niciodată la teme, deoarece locuiesc în familii în care majoritatea adulților au maximum 8 clase absolvite, iar 49% dintre părinți se declară nemulțumiți de progresul școlar realizat în ultimul an de copiii lor, conform raportului „Bunăstarea copiilor din mediul rural.“
- Peste 9 din 10 copii de la sate au fost victimele bullyingului în școli anul trecut. Conform raportului „Bunăstarea copilului din mediul rural“, peste 93% dintre copiii din mediul rural au suferit, pe parcursul anului școlar anterior, cel puțin o situație de bullying în mediul școlar.
- În România anului 2024, 48% dintre copiii din mediul rural trăiau în familii în care banii abia ajungeau de la o lună la alta sau nu ajungeau nici pentru strictul necesar. Mai mult, 38% dintre familiile din rural au fost în situația de a renunța la cumpărarea de îmbrăcăminte și încălțăminte copiilor.
- Dificultățile financiare ale familiei se reflectă în mod direct în parcursul educational al copiilor. De exemplu, 3 din 10 părinți din comunități marginalizate nu și-au trimis copiii la grădiniță în ultimul an pentru că nu au avut bani pentru hainele necesare copilului.
- Pentru copiii din comunitățile vulnerabile, tranziția către liceu reprezintă un punct de cotitură în educația lor. Consecința acestui fapt este o rată mare a abandonului școlar între clasele a VIII-a și a IX-a, înainte de încheierea ciclului educațional obligatoriu (sursa: World Vision Romania).
Laura ZMARANDA
scoala, sate, elevi, World Vision Romania, mediu rural, scoala de la sat
- Articol precedent: O viață dedicată cercetării resurselor genetice vegetale (I)
- Articolul următor: Cum a reușit o școală din Pașcani să revoluționeze învățământul etnic