Banii înapoi în visterie
Asta cer românii tot mai insistent, apreciind prestaţia justiţiei din ultima vreme pentru „curajul“ de a da piept cu cei care şi-au socotit ţara ca sursă de venituri pentru propriile interese.
Capabili de orice pentru a-şi atinge doar propriile interese, inşii au nesocotit până şi cele mai elementare priorităţi ale românilor, ale celor care i-au legitimat uneori pentru înalte funcţii în stat.
Cum altfel am putea califica abordarea celor îndrituiţi să ne reprezinte în anumite momente cheie, ori modul cum au vândut, unii după ’90, tot ce avea mai valoros ţara înfruptându-se apoi din banii ţării după bunul plac?
Să ne reamintim perioada negocierilor premergătoare aderării la spaţial comunitar. Chiar dacă responsabilii momentului susţin acum că au făcut o treabă bună, realitatea dovedeşte contrariul pentru multe din capitolele abordate la acea vreme. Consecinţele le vom resimţi mulţi ani, sau cel puţin câtă vreme ţara va rămâne ancorată la Înalta Poartă de la Bruxelles.
Îmi vin în minte acum aşa-zisele negocieri privind capitolul „Agricultura“. Au fost acceptate reguli cu „fruntea la glezne“, ceea ce creează pe termen lung condiţiile unei concurenţe neloiale pe piaţa unică şi nu numai. Să nu mai vorbim de liberalizarea vânzării celui mai valoros mijloc de producţie a unui popor – pământul. Şi exemplele ar putea continua.
Dar să ne întoarcem la anii de după evenimentele din ’90. Observaţi, nu spun revoluţie, pentru că de fapt a fost o mişcare inteligent coordonată pentru a scoate şi România din lagărul socialist. O mişcare în care, din păcate, au fost antrenaţi oameni, mulţi murind nevinovaţi. Scopul scuză mijloacele, ar spune unii. N-am să vorbesc de interese, o să las istoria, istoricii şi politologii să se pronunţe.
De-atunci însă, ţara a fost permanent „prăduită“, în primul rând de cei care au ştiut de unde să înceapă. Un prim stimulent a fost poate şi declaraţia unui înalt demnitar al momentului potrivit căruia „statul este cel mai prost administrator“. Eu n-aş zice statul, ci indivizi puşi în fruntea bucatelor din care nu s-au putut nicicând sătura.
Sub masca aşa zisei democraţii, libertăţilor de tot felul, într-un total gol legislativ, s-au descătuşat interesele individuale şi de grup, setea de înavuţire cu orice preţ. S-a privatizat şi s-a vândut tot în baza unor contracte care n-au fost niciodată respectate. Urmarea? Sute de întreprinderi, un imens patrimoniu, active de miliarde de euro ajunse la fier vechi pe cine ştie ce meleaguri, milioane de şomeri, în fine, o ţară „mai săracă ca în anul acesta, ca anul trecut şi ca de când suntem… niciodată n-a fost“.
Reprezentanţii statului ar fi trebuit să aibă inteligenţa de a-şi fi prevăzut în respectivele contracte dreptul de preemţiune pentru situaţiile în care un contractant nu-şi respecta prevederile din respectivul document. Dar cine ştie ce interese au fost şi aici?!
Se vede treaba, justiţia a început să pătrundă prin „culisele din spatele scenei“ de unde scot la iveală, una câte una, din secretele indivizilor puşi la cârma ţării precum lupul la oi.
Să sperăm că acest început n-o să fie doar o demonstraţie de forţă a oamenilor legii! Apoi, cum spuneam, românii nu vor numaidecât oameni în puşcărie, ci banii înapoi în visterie!
Ion Banu
