Sub semnul dezordinii
De mai bine de douăzeci de ani ţara se află întru-un continuu proces de descentralizare şi reorganizare, credinţa multora fiind aceea că doar astfel activitatea economică şi administrativă va fi mai eficientă. Din păcate măsurile nu s-au dovedit întotdeauna a fi cele mai bune, dovadă fiind starea actuală a economiei.
În ceea ce mă priveşte nu voi face referire la economia ţării în ansamblul său, despre care mai tot românul ştie de-acum cât s-a vândut pe mai nimic unor samsari de ocazie, cât s-a furat, distrus, ori lăsat în paragină. Mă voi întoarce la agricultură, „singura care mai mişcă în ţara asta“, ca să parafrazez expresia unuia dintre liderii fermierilor. Din păcate nu atât cât să-i valorifice întreg potenţialul.
Asistam cu ceva vreme în urmă la o discuţie a unor fermieri iniţiată în prezenţa mai multor oficialităţi. N-am să redau din acuzele acestora faţă de măsurile privind organizarea la nivel central şi teritorial a ministerului de resort, mă voi rezuma doar la observaţiile acestora pe care le-am considerat pertinente şi pe care în bună parte le-am agreat.
Aşadar, „Direcţiile agricole trebuie să fie corespondentele ministerului în judeţ. Aşa cum această instituţie are în subordine şi directă coordonare Agenţiile şi alte structuri la nivel naţional, la fel trebuie să se regăsească şi în teritoriu instituţiile ca parte a structurilor naţionale… Da, poate fi dublă subordonare, dar este cel mai eficient mod de a face ca agricultura, cel mai complex domeniu economic, să fie bine coordonat de la nivel central până în ultima localitate.
Directorul Direcţiei agricole trebuie să fie la nivel de judeţ precum ministrul la nivel naţional. Este mai mult ca oricând nevoie de o coordonare unitară, de consultanţă agricolă şi sprijin financiar. Astfel, politicile agricole naţionale şi comunitare pot fi mai uşor şi mai repede puse în practică, fermierii pot fi mai uşor organizaţi, direcţiile agricole având toate pârghiile în acest sens. Şi toate astea fără a fi nevoie de suplimentarea personalului din sistem, ba din contră, structuri mai suple ar putea fi mai eficiente…
Camerele agricole? Ar putea fi o soluţie, dar să aibă aceleaşi atribuţii precum cele pe care le gândim pentru Direcţiile agricole actuale, coordonate de specialişti, cu consilii de conducere din care să facă parte fermierii…“
Sunt opinii de care Bucureştiul ar trebui să ţină seamă, iar orgoliile, ambiţiile unora de a se afişa drept reformatori ai sistemului ar trebui să dispară pentru totdeauna. Trebuie să primeze interesul pentru o bună funcţionare a agriculturii, pentru modernizarea acesteia şi valorificarea ştiinţifică şi durabilă a potenţialului de care dispune.
Sper ca în noile politici agricole care se prefigurează, oficialii ministerului să nu mai lase loc oportuniştilor şi reformatorilor de ocazie. Locul lor trebuie luat de profesionişti bine ancoraţi în realităţile din teritoriu, precum cei care făceau observaţiile înserate mai înainte. Altfel, organizarea ar putea rămâne sub semnul dezordinii.
Ion Banu
