ConVINge-te de ce să fie românesc?
Ne deplasăm cu echipa noastră de redactori la evenimente dedicate agriculturii și fermierilor, de unde transmitem online prin social media sau la TV noutăți, tendințe, impresii și opinii.
Se vorbește mult despre necesitatea și importanța promovării produselor românești pe diverse piețe, despre problemele cu care se confruntă producătorii atunci când ajung să valorifice ceea ce produc.
Ei bine, vinul românesc mi se pare a fi unul dintre subiectele sensibile care ar trebui să dea de gândit tuturor celor implicați în întregul proces al obținerii lui, de la butucul de vie la paharul de pe masa consumatorului.
N-am să mă aventurez în a povesti despre licoarea lui Bachus, dar mă voi opri asupra a ceea ce cred că ar trebui făcut pentru ca vinul românesc, indiferent de podgoria de origine, să fie mai bine cunoscut nu doar printre cunoscători, ci mai degrabă printre cei care ar trebui să-i afle beneficiile: marea masă a potențialilor consumatori.
Până la urmă, “vinul este medicament”, ba chiar „pâine lichidă”, spun deopotrivă oenologii, somelierii și chiar medicii. Sigur, consumat precum medicamentele: cu precauție și cu măsură.
Unde și cum ar trebui să intervină autoritățile ca să reducă deficitul comercial chiar și în acest sector? Sunt mai multe direcții care pornesc în primul rând de la sprijinul pentru producători, apoi reglementarea cât mai clară a pieței interne, promovarea pe piețele externe și, poate cel mai important, educația consumatorului.
Mulți români încă preferă vinul de buturugă din ograda proprie sau de la vecini și rude. O altă parte cumpără struguri de la producători și își prepară singuri vinul, dar cea mai mare parte dintre consumatorii de vin se regăsesc totuși în restaurante, ori își procură produsul din renumitele crame românești.
Educarea consumatorului de vin nu trebuie să fie apanajul unor cercuri exclusiviste, ci trebuie să fie accesibilă pentru o categorie mult mai largă prin cursuri de inițiere oferite de restaurante, promovarea prin turismul viticol sau evenimente și concursuri dedicate.
Promovarea vinurilor prin canalele media rămâne totuși cea mai accesibilă, dar necesită o abordare integrată care să combine canalele tradiționale cu cele digitale, punând accent pe povestea din spatele brandului și pe experiența senzorială a consumatorului.
România, aflată în topul producătorilor mondiali de vin, oferă astăzi o calitate care rivalizează cu marile regiuni viticole ale lumii. Să bem un vin românesc înseamnă să onorăm pământul și să ducem povestea lui mai departe, nu este doar o alegere de gust, ci un act de mândrie și susținere a unei moșteniri culturale milenare.
Teofilia BANU