Vremea socotelilor

Se spune că presa este a  patra putere în stat. Sau, „câinele de pază al democraţiei“. Poate, dar numai atunci când interesele generale, semnalate de aceasta, coincid cu cele ale politicienilor. Ori măcar cu ale unora dintre ei. Altfel, presa nu face decât să fredoneze melodia maselor nemulţumite pe care nimeni n-o aude.

Nu cred să fi existat cineva după ’90 care să nu fi citit sau auzit despre… gogomăniile mai marilor vremii semnalate de presă!

Fără îndoială, toţi ne doream atunci o descătuşare totală, libertate de exprimare şi mişcare în timp şi spaţiu. Ne doream mai mult într-un an decât am putut avea în cei 40 – 50 de dinainte de evenimentele din ’89. Dar, n-a fost să fie. „Laptele şi mierea“ aşteptată nu era pentru toată lumea. Unde şi cum şi-ar fi putut face toţi vile, palate, afaceri „cenuşii“ de miliarde de euro şi să-şi mai şi pună prin conturi ascunse alte miliarde?

Presa a semnalat ori de câte ori când cineva (fie şi guvernanţii), s-a abătut din cărarea drept trasată tocmai de cei care încercau s-o ocolească. Dar cine să audă?! Ştiţi zicala: „corb la corb nu-şi scoate ochii“. Justiţia, poliţia, finanţele şi toată pleiada celor care ar fi trebuit să vegheze asupra sănătăţii sociale şi economice a ţării aveau deja blocate simţurile realităţii.

Cine mai putea auzi despre neregulile săvârşite în aşa zisele procese de privatizare, vânzare a activelor şi, mai cu seamă, a pământului de sub picioare?

Cine să se fi sesizat în cazurile demolării unei întregi industrii, a structurilor şi activelor din agricultură, ori a „tocării“ sutelor de miliarde de euro din privatizări şi împrumuturi?

Cine să-i fi judecat pe cei care ne-au vârât în gura Europei fără a avea o minimă garanţie a protecţiei în faţa celor care aveau să vină doar pentru a ne transforma în consumatori şi sursă de forţă de muncă ieftină?

Iată de ce România a fost în cei douăzeci şi cinci de ani ca un atlet care, deşi se afla în cursă pe locul 28, tot încerca pe ultima sută să recupereze din handicap. Degeaba, n-a ajuns la linia de sosire până acum decât a 27-a.

Ei bine, se pare că în fine, mass-media n-a „hăituit“ degeaba atâta amar de ani. Şi, cu siguranţă, nu se va opri aici. Cei la care făceam referire mai devreme s-au trezit ca după un „duş“ cu apă rece aruncată peste trupurile lor adormite. Trebuia să vină şi vremea socotelilor. Rând pe rând inşii care au sfidat o naţiune întreagă dau acum socoteală. Poate dau şi cu ceva miliarde de euro în poporul ăsta. Aşa, fără număr, fără număr, fără număr… Că doar tot aşa au luat.

Ion Banu