Codrii nimănui?!
De câte ori calc printr-o pădure, sau mi-o doresc în zilele caniculare, mă gândesc la istoria ei pierdută în negura timpului. Doar scrierile unor cărturari sau ale unor iubitori împătimiţi ai codrului ne mai pot face legătura cu trecutul acestuia. Un trecut rupt parcă de prezent ce face să ne întrebăm de fiecare dată ce a fost şi ce a mai rămas din falnicele noastre păduri.
Erau, firesc, alte vremuri, alţi oameni, altă cultură. Am evoluat demografic, fizic, psihic, social, cultural, dar am involuat uneori educaţional, parcă în detrimentul naturii înconjurătoare şi al vieţii pe pământ. Respectul pentru mediul în care trăim, pentru noi înşine şi, mai cu seamă, pentru cei care ne vor urma este înlocuit de o pornire bolnăvicioasă împotriva vieţii însăşi. Răul din noi parcă se revarsă fără să-l frânăm, fără să gândim la consecinţe. Uităm că pădurea este cel mai important factor de echilibru în natură, între oameni, între om şi mediul în care acesta există. Sau poate nu uităm, doar ignorăm. O ignoranţă generată poate şi de setea de înavuţire pe seama falnicilor noştri codri.
Asistam deunăzi la o conversaţie purtată de oameni care şi-au ales să slujească pădurea. Ascultându-i, mai că-mi venea să cred că pădurile ţării sunt sub o totală protecţie. Poate, numai că multe dintre aceste suprafeţe nu mai sunt sub jurisdicţia lor. Trecerea unei importante suprafeţe în sectorul privat fără existenţa unui cod de bune practici, unei legislaţii protecţioniste şi a unor măsuri ferme împotriva celor porniţi cu securea la umăr spre CODRII NIMĂNUI, cum spunea cineva, n-a făcut decât să dea frâu liber împătimiţilor banilor şi nu doar lor.
Vă întrebaţi poate de ce atâta patos pentru codru?! Nu, nu este patos, sau nu doar patos, ci mai degrabă un semnal de alarmă faţă de ce se întâmplă în jurul nostru.
Pământul, cu tot ce poartă – păduri, ape – este cel mai de preţ mijloc de producţie, bun naţional doar dat în folosinţa oamenilor. Dreptul de proprietate asupra a ceva de interes naţional nu-ţi poate da şi dreptul de a-l folosi după bunul plac.
Revenind la pădure, Noul Cod Silvic îşi propune rezolvarea unor probleme legate de dreptul de proprietate forestieră, de paza pădurii, diminuarea tăierilor ilegale, precum şi dreptul de preempţiune asupra masei lemnoase pentru cei care aduc plusvaloare lemnului şi dezvoltare economică. Sper ca acest proaspăt document să ţină sub control real fondul forestier şi să facă, mai cu seamă din CODRII NIMĂNUI de până acum, un bun naţional de mare valoare spre binele tuturor. Inclusiv al unor parlamentari care şi-ar fi dorit o importantă suprafaţă din fondul silvic introdusă în intravilan şi pusă la dispoziţia lor. Minte scurtă, interese mari!
Ion Banu
