Curat murdar…

Cum să se apuce adevăraţii fermieri de treabă când văd că în jurul lor unii beneficiază de subvenţii pe animale virtuale, iar lor le rămâne doar promisiunea că poate vine cineva, fie ei şi chinezi, să le cumpere producţia ca să poată continua afacerea?

Minunat să stai tolănit cu palmele sub ceafă şi să-ţi vină milioanele în cont, în vreme ce alţii transpiră „la coada vacii“ pe mai nimic.

Până la urmă s-ar părea că suntem beneficiarii unei descoperiri epocale: animale virtuale. Poate e pe cale de apariţie o minune pe care încă n-o percepem, graţie tehnologiilor IT. Sau poate există deja de vreme ce se iau bani pe ce se află în calculator?!

Apoi, nici nu ştii la ce să te mai gândeşti când vezi şi auzi atâtea lucruri ce n-au nimic comun cu dorinţa de a fi într-o totală normalitate. Să fi fost mai sigure plaivasul şi hârtia purtate de agentul agricol şi tehnicianul veterinar? Poate! Socotelile lor parcă nu dădeau atâtea erori. 

Lucrurile, se spune, sunt sub control, dar n-aş zice că problema este rezolvată în totalitate câtă vreme se mai perpetuează obiceiul, motiv de a da de lucru justiţiei. Puţine cazuri ce-i drept, dar care fac să cadă uneori şi capete nevinovate. Sau mai puţin vinovate. Mă surprinde, deşi n-ar trebui, că parte din cei pentru care „s-au făcut erori“ sunt şi feţe bisericeşti şi instituţii de cult pe care acestea le slujesc. Parcă-i prea multă lăcomie pentru cei ce ar trebui să fie smeriţi şi cu gândul la judecata divină. „Curat murdar Părinte“ – ar zice Caragiale de ne-ar fi contemporan.

Iată încă un motiv de a ne întreba, care mai este rolul bisericii şi slujitorilor ei în societate?

N-aştept un răspuns la întrebare pentru că mulţi dintre noi încă mai cred în respectiva instituţie şi-n rolul ei educativ.

Aştept însă răspuns la o altă întrebare: Cum sunt interpretate condiţiile ce ar trebui să definească eligibilitatea pentru plata subvenţiilor pe cap de animal ori bunăstare? Mai  cu seamă pentru fermele în care proprietarii lor au pus suflet şi mult mai mult de-atât? Poate la aprecierea lor ar trebui să fie luate în seamă tendinţa şi necesitatea dezvoltării sectorului, voinţa crescătorilor de a investi permanent. Această categorie ar trebui stimulată, sprijinită cu prioritate şi nu descurajată prin diverse acţiuni şi moduri de interpretare de către inşi răuvoitori, ori rupţi de realitate. Inşi ce au însă capacitatea de a influenţa importanţi decidenţi care, prin ceea ce hotărăsc, nu ţin seamă că macină nervi, doboară suflete, distrug iniţiative şi, până la urmă frânează dezvoltarea.

Deşi încă se bâjbâie pe cărările spre dezvoltare şi performanţă în zootehnie, sper totuşi în înţelepciunea din ceasul al 12-lea şi în inteligenţa de a pune în valoare potenţialul zootehnic al României. Un sector care ar putea contribui substanţial la relansarea economică a ţării.

Ion BANU