Scris de Lumea Satului în 01 Iunie 2017. Publicat în Spiritualitate.

Agapia, o bogăție de trăiri. Călătorie prin codrii lui Eminescu și la mormântul Veronicăi Micle

Distribuie:

Situată în depresiunea Ozana-Topolița, la extremitatea estică a Munților Stânișoarei, comuna Agapia – Neamț oferă de una singură un decor natural și obiective turistice pentru a asigura o minivacanță reușită fie pentru iubitorii de drumeții, fie pentru cei care îndrăgesc literatura, fie pentru categoria inclusă în ceea ce se numește turism religios. Este aici o bogăție de trăiri și unicate pe care este bine să le vadă fiecare persoană măcar o singură dată-n viață.

În Agapia se află două arii protejate: Codrii de Aramă (pentru gorun) și Codrii de Argint (pentru mesteacăn). Prima arie, în suprafață de 7 ha, se află pe Dealul Filiorul, între satele Filioara și Văratec, rezervația naturală adăpostind specii de gorun seculari, cel mai bătrân exemplar depășind 130 de ani.

Pădurea are însă înțelesurile poetice pe care marele Mihai Eminescu le-a surprins în „Călin file de poveste (VIII)“: „De treci codrii de aramă de departe vezi albind/ Și-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.“ Desigur, se face referire și la cealaltă arie protejată de 2 ha, Codrii de Argint, alcătuită din mesteceni seculari.

Între Mănăstirile Văratec și Agapia se parcurge, cale de 6,7 km, prin pădurea Obcinii Văratec, Drumul Reginei, cu o abatere în Poiana Ciungi, și aceasta de-o frumusețe rară.

Satul cu multe rezonanțe în literatura română

De Mănăstirea Văratec se leagă ultima lună și jumătate din viața poetei Veronica Micle. Aici s-a retras după moartea lui Mihai Eminescu. Înainte însă tot aici și-a petrecut ultimii ani și mama sa, iar în 1886 poeta donează casa moștenită de la părinți, din Târgu Neamț, astăzi devenită muzeu, așezământului. Câteva scrieri, nu știm cât de adevărate, povestesc despre o perioadă extrem de tristă și chinuită a Veronicăi Micle care, de altfel, și-ar fi pus capăt zilelor la 3 august 1889, nu înainte de a lăsa posterității testamentul său în versuri: „Și pulbere țărână din tine se alege/Căci asta e a lumii nestrămutată lege./ Nimicul te aduce, nimicul te reia/ Nimic din tine-n urmă nu va rămânea“.

Mormântul poetei se află lângă peretele sudic al Bisericii „Sf. Ioan Botezătorul“, la aproximativ 150 m sud-est de biserica mare a mănăstirii. La Văratec s-a retras, în anul 2000, și academicianul Zoe Dumitrescu Bușulenga, care s-a călugărit sub numele de sora Benedicta. În Agapia poate fi vizitată și Casa Memorială „Alexandru Vlahuță“, cel care a imortalizat Neamțul în volumul „România pitorească“. Ținuturile Agapiei sunt pomenite în alte opere literare: Dimitrie Bolintineanu, cu descrieri în „Călătorii în Moldova (1859); Ion Creangă, în „Amintiri din copilărie“ (1881); Calistrat Hogaș, în „Pe drumuri de munte“; Mihail Sadoveanu, în „Oameni și locuri“(1908). Și aminteam, înainte, despre codrii descriși de Eminescu, în poemul „Călin“.

Cele mai mari mănăstiri de măicuțe din țară, la peștera Sf. Teodora de la Sihla

Agapia mai este cunoscută pentru un record: aici sunt mănăstirile cu cele mai mari obști de călugărițe din țară, Văratic – cu 400 de viețuitoare, Agapia – cu peste 300 de măicuțe. La Agapia se mai poate întâlni un unicat: satul mănăstiresc alcătuit din 141 de case monument istoric. Avem, așadar, de vizitat Mănăstirea Văratec, fondată în anul 1785 de către schimonahia Olimpiada. Ansamblul monument istoric este alcătuit din Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ (început de sec. XIX – cu catapeteasma poleită cu aur, realizată de Constantin Zugravul, în 1816, din lemn de tisă), turnul clopotniță de la poartă (sec. XIX), Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ (1844), Biserica „Schimbarea la față“ (1847), chiliile din sec. XIX-XX și un muzeu ce expune colecția de obiecte bisericești cu valoare istorică și artistică – broderii, icoane, vase liturgice, manuscrise, cruci etc. Complexul mănăstiresc Agapia cuprinde bisericile „Sf. Voievozi“ (1641-1643, cu pictură realizată ulterior, la a doua restaurare, de Nicolae Grigorescu), paraclisul „Adormirea Maicii Domnului“ (1864), biserica din lemn „Sf. Ioan Bogoslovul“ și paraclisul „Sf. Nicolae“ (1821), chiliile și clădirile de incintă (sec. XIX-XX), turnul clopotniță (1823), bolnița din lemn „Adormirea Maicii Domnului“ (1780) și satul mănăstiresc, printre care aflându-se și Casa memorială „Al. Vlahuță“. Ansamblul mănăstirii Agapia are o suprafață de peste 50 ha (35 ha curți și clădiri). Pe lângă Mănăstirea Agapia funcționează singurul seminar de fete din zona Moldovei, Seminarul Teologic Monahal „Sfânta Cuvioasă Parascheva“. În fine, al treilea loc de vizitat este ansamblul schitului Sihla, alcătuit din biserica de lemn „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul“ (1741) și biserica de lemn „Schimbarea la Față“. Schitul este situat la 1.000 m altitudine, în zona stâncoasă a Obcinei Sihlei din Munții Stânișoarei. Aici se află și peștera în care a trăit, în secolul al XVII-lea, cuvioasa Teodora, cea care va deveni, mai târziu, Sfânta Teodora de la Sihla.

GALERIE FOTO