Romania

Mănăstirea Văratec, poarta deschisă către Raiul lui Dumnezeu

Mănăstirea Văratec, poarta deschisă către Raiul lui Dumnezeu
Distribuie:  

Ca-ntr-o poveste unde binele, frumosul și cei mai buni rămân la urmă, așa am fost ghidată de raza de credință către imaculata Mănăstire Văratec, undeva nu departe de orașul Târgu Neamț, comuna Agapia... Aici, toate rânduielile adunate nasc pur și simplu o inocență ce nu poate fi descrisă, ci doar simțită în minunea asta de rai plină de verdeață indiferent de anotimp, flori, clădiri care mai de care mai cu grijă întreținute ce te-ndeamnă la contemplare.

Întemeiată în anul 1785 de schimonahia Olimpiada (Bălașa Herescu), alături de duhovnicul Iosif (ucenic al lui Paisie Velicicovschi), la îndemnul starețului Paisie de la Neamț, Mănastirea Văratec poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului“ și este cea mai mare mănăstire de maici de la noi, numărul acestora fiind de aproximativ patru sute. Pe un teren pustiu căpătat de la vistiernicul Deleanu și pădurarul Ion Bălănoiu, maica a realizat alături de duhovnic construcția unei biserici de lemn, dar și chiliile și așa a luat naștere Schitul Văratec.

Printre ulițele timide dai de casele îmbibate cu iz tradițional, pline de frumusețea izvorâtă din simplitatea bunului gust, unde maicile viețuiesc în smerenie; lângă acestea se adaugă Biserica „Adormirii Maicii Domnului“, Turnul Clopotniță, Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“, Biserica „Schimbării la Față“ și chiliile, toate într-un decor plămădit de Cel de Sus cu o unicitate atât de blândă.

Spre sfârșitul anilor 1700, maicile de la cele trei Schituri, Văratec, Topolița și Durău s-au unit și astfel a fost realizat un complex monahal mai de seamă, toată activitatea fiind supravegheată îndeaproape de stareța Nazaria alături de duhovnicul Iosif. Pentru o perioadă scurtă de timp, la începutul anilor 1800, Schitul Văratec a fost unit cu cel de la Agapia, ulterior și cu alte schituri, ajungându-se la aproape trei sute de maici. A fost inaugurată o școală mănăstirească de meserii, unde se învățau limba greacă, arta broderiei și a țesătoriei.

Mănăstirea Văratec a fost jefuită de otomani în vremea Revoluției de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, obiecte și veșminte de valoare au fost furate, iar maicile omorâte și alungate de aici.

S-au construit apoi zidurile, chiliile, turnul-clopotniță, însă acest lucru a fost posibil cu ajutorul donațiilor de moșii, obiecte din argint, cărți de cult, vase sfinte, făcute de logofeteasa Elencu Paladi, maicile Elisabeta Balș și Safta Brâncoveanu.

În perioada starețelor Eufrosina Lazu, Eugenia Negri și Veniamina Hermeziu, în incinta mănăstirii au fost întemeiate Școala de formare pentru muzică bisericească, Școala primară de fete, Școala de adulte, Seminarul monahal de călugărițe, toate având ca scop dezvoltarea educațională și continuitatea tradiției monahale românești.

Presărată parcă dintre nori, treptat, între 1808-1812, precum zăpada cea ca spuma de lapte și neatinsă nici măcar de adierea vântului, la fel am zărit acum și Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, sfințită de mitropolitul Veniamin Costachi după ce a fost pictată în anul 1841. Fresca de la interior în stil neobizantin, mormântul Sf. Iosif, construcția în sine din piatră de râu și cărămidă, turlele semicirculare, pilaștri cu capiteluri ionice, mormintele de lângă absida altarului ale maicilor Eugenia Negri, Veniamina Hermeziu, Evghenia Ștefănescu, Eufrosina Lazu, Ecaterina Balș, din osuar ale Sf. Gheorghe Pelerinul și Safta Brâncoveanu îți îmbracă privirea cu lumini și umbre, prezent și trecut, aduceri-aminte ce creează stări amestecate.

Fondată de maica Olimpiada, Biserica „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul“ a fost inițial realizată din lemn (1817), ulterior reconstruită din piatră (1844). Ridicată pe fostul cimitir al mănăstirii, biserica are plan dreptunghiular și impresionează prin pereții groși, turlele ce se înalță ca niște sulițe către nori, dar și picturile realizate de T. Ioan și D. Iliescu spre sfârșitul anilor 1800. Aici se află mormântul poetei Veronica Micle, unicul rămas, pe marmura căruia stă scris un mesaj atât de marcant pentru sufletul oricărui trecător.

Cu ajutorul stareței Eufrosina Lazu, Biserica „Schimbarea la față“ a fost ridicată cu ocazia lărgirii spațiului așezământului din anul 1845. Cele trei turle din lemn și catapeteasma veche (sec. al XIX-lea), pictura din anul 1965 realizată de pictorul Eremia Profeta, turnul-clopotniță unde regăsim două clopote din vremea maicilor Olimpiada și Eufrosina Lazu, dar și cimitirul din curte presară în inimile tuturor clipele apuse și totodată nostalgia unei perioade cu anotimpuri colorate cu îndrăznire, perseverență, din care se culege și azi rodul.

Numeroase obiecte de patrimoniu sunt păstrate în muzeul mănăstirii, cruci din lemn de chiparos (1596) și de măslin (1852), icoane acoperite cu argint aurit, lucruri brodate de Safta Brâncoveanu, potir de argint donat de aceasta din urmă, evanghelii, în slavonă tipărită la Liov, în greacă tipărită la Veneția, manuscrise legate în piele și multe alte obiecte bisericești ce au însemnătate istorică și culturală.

Regăsită în descrierile multor autori români, Dimitrie Bolintineanu, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Mănăstirea Văratec a păstrat peste timpuri cântecul alinării sufletelor în acest decor prin care treci doar tu cu inima ta, neobservat, fiindcă în acest loc fiecare își cunoaște rostul vieții monahale, totul este învăluit într-o perfecțiune coborâtă din adâncul soarelui, căci lumina e mereu prezentă aici ca o poartă deschisă către raiul dumnezeiesc.

Aurora GRIGORE

Neamt, spiritualitate, Manastirea Varatec

Alte articole: