Popas lângă șoaptele clopotelor de la Mănăstirea Agapia

Gândurile și privirea se risipesc acum în apropiere de satul Agapia din județul Neamț, unde un susur de apă ce curge lin te cheamă ca prin cântec spiritual să faci popas către foșnetul ascuns al pădurii, de unde a răsărit ca un tei cu miros sfânt Mănăstirea Agapia.

Ridicată în anii 1600, mănăstirea este compusă din Biserica „Sf. Voievozi“, Paraclisul „Nașterea Maicii Domnului“, Biserica „Sf. Ioan Bogoslov“, Turnul Clopotniță, Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, mai multe chilii, dar și Casa Memorială „Alexandru Vlahuță“, aflată în imediata apropiere.

Pe vremuri a locuit aici într-o mică parte din deal, unde era Schitul Agapia, sihastrul Agapie, de aici și denumirea mănăstirii, dar și călugări ce au ridicat o biserică de lemn. Gavriil Coci, fratele domnitorului Moldovei Vasile Lupu, a fost cel care a întemeiat Mănăstirea Agapia Nouă (cea din vale), ridicând Biserica „Sf. Voievozi Mihail și Gavril“ sfințită în fața mitropolitului Varlaam Moțoc și a domnitorului Vasile Lupu în anul 1646, așa cum reiese și din pisania în limba slavonă aflată la ușa din fața bisericii. De când s-a pus piatra de temelie și până la sfințirea bisericii, au fost ridicate din piatră și granit chiliile și turnul clopotniță. Dotarea cu cărți, obiecte sfinte de seamă, acte de donații, hrisoave au făcut din mănăstire o adevărată atracție pentru hoți, astfel turcii, tătarii, polonezii au jefuit lăcașul de cult, îndepărtând călugării către locuri mai sigure din munți.

Mănăstirea a avut comunitate de călugări până la începutul sec. al XIX-lea, apoi au fost aduse aici maicile de la Socola prin ordinul mitropolitului Veniamin Costache al Moldovei, acesta vrând să întemeieze un cerc de studii pentru preoți la Mănăstirea Socola. A fost fondată atunci o școală pentru călugărițe unde se învățau tainele limbii grecești și, îndeletni­cirea țesătoriei.

La începutul anilor 1800, în vremea domnitorului Mihail Șuțu al II-lea, mănăstirea a fost din nou invadată de turci și incendiată. În perioada ce a urmat au fost făcute lucrări de reamenajare, s-a ridicat nivelul turnului clopotniță, au fost amplasate un paraclis și o catapeteasmă adusă de la Mănăstirea Bisericani. Cele trei turle au fost amplasate în perioada maicii starețe Tavefta Ursache, după jumătatea anilor 1800. Tot atunci maica a cerut tânărului pictor Nicolae Grigorescu să picteze interiorul bisericii, au fost înființate o unitate de patru clase pentru fete și alte încăperi unde se deprindea meșteșugul covoarelor și al broderiilor.

În urma altui incendiu de la începutul anilor 1900 au fost distruse clopotnița, chiliile, două dintre turle. Prințesa Raluca Sturza, istoricul I.D. Ștefănescu și alți apropiați ai mănăstirii au ajutat la reconstruție și la curățarea picturilor lui Grigorescu.

În timpul patriarhului Justinian Marian a fost ridicat Seminarul Teologic Monahal „Sf. Cuvioasă Parascheva“, acesta fiind și în ziua de azi funcțional; se află în apropierea mănăstirii și este singurul de acest fel din partea Moldovei. Satul mănăstiresc este format din 141 de case monument istoric, printre care și Casa Memorială „Alexandru Vlahuță“.

Bine închegată, din piatră brută și cărămidă, Biserica „Sf. Voievozi“ impresionează prin fațadele în stil neoclasic, decorul corintic, motivele florale, coloanele dorice și zidurile groase atât de impunătoare. Lucrate cu multă pricepere, talent, perfecțiune, picturile lui Nicolae Grigorescu au fost inspirate din stilul realist ai marilor pictori ai Renașterii, Rembrand, Leonardo da Vinci, Rafael Sanzio. Trupurile și veșmintele țăranilor, pitorescul de la sat, călugărițele de la mănăstire, dar și pelerinii au fost o adevărată binecuvântare pentru ceea ce a urmat să iasă din pensula marelui artist Grigorescu.

Încă din anul 1821, în perimetrul cimitirului se află, crescută ca o ciupercuță maronie, Biserica de lemn „Sf. Ioan Bogoslov“, ridicată pe locul unei vechi biserici ce data din anul 1700.

Denumită și biserica bolniței, Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului“ a fost ridicată în anul 1780 și se situează dincolo de zidurile Mănăstirii Agapia.

Regăsindu-se în scrierile lui Ion Creangă, Calistrat Hogaș și Alexandru Vlahuță, Mănăstirea Agapia nu este doar un lăcaș de cult așa cum il percepem la o primă întâlnire, ci, prin zbuciumul clopotelor și lumina timpului, aceasta a căpătat atâta împreunare de mâini, inspirare a mirosului de tămâie cald cuprins de mireasma liniștii, încât ar putea dăinui de acum încolo ani și ar îndeplini cele mai grele dorințe rostite printre șoapte, ce atârnă aici, între dealurile Neamțului, martore ale tuturor gândurilor noastre.

Aurora GRIGORE