Romania

Mănăstirea Horaița, crăiasa ce respiră crezul îngerilor

Mănăstirea Horaița, crăiasa ce respiră crezul îngerilor

La creștetul său veghează Muntele Horaiciorul în fiecare anotimp ca un părinte, fie că soarele-i luminează spectaculoasele turle ori luna apare și dispare asupra sa prin cerul infinit, Mănăstirea Horaița parcă-i desprinsă din mijlocul unei povești ale cărei rădăcini s-au împământenit încă de acum 500 de ani, formând un colț de rai cu porțile mereu deschise.

Situată aproape de șoseaua Crăcăoanilor, cea care face legătura dintre Piatra Neamț și Târgu Neamț, și ascultând susurul pârâului Horaița, mănăstirea a luat denumirea de la cei ce dețineau hotarele de pământ de aici, îndeosebi din comuna Crăcăoani și locurile apropiate.

Manastirea Horaita

Se pare că mănăstirea a fost ridicată în secolul al XV-lea, conform unor acte ale domnitorului Alexandru cel Bun, unde se pomenea despre acest loc alături de alte biserici ce se aflau în administrarea Mănăstirii Bistrița.

Poienile dătătoare de viață și aerul pur au atras inimile călugărilor însetați duhovnicește de aura acestui loc pe care l-au ales negreșit pentru rugăciune și ridicarea temeliei a celei ce urma să devină Mănăstirea Horaița. Astfel, la începutul anilor 1800, părintele Irinah Roseti, ce a fost primul stareț al mănăstirii, alături de mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei a înălțat biserica din lemn ce poartă hramul „Pogorârea Sfântului Duh“. Ajutor au dat și domnitorii Ioan Sturza și Mihai Sturza, înscriind lăcașul de cult în evidențele statului. Când starea de sănătate a părintelui Irinah nu i-a mai permis slujirea mănăstirii, acesta și-a refugiat sufletul în Palestina, lăsându-l în urma sa pe părintele Ermoghen Buhuși, în a cărei perioadă de ședere s-a ridicat biserica de acum ce poartă hramul „Botezul Domnului“. Contribuție la construirea și decorarea bisericii a avut și mitropolitul Calinic Miclescu al Moldovei, domnitorii Grigorie Alexandru Ghica și Alexandru Ioan Cuza.

Amprenta arhitecturii moldovenești este evident vizibilă prin stilul ce a îmbinat atât influențele romano-bizantine, cât și cele rusești. Astfel, eleganța și rafinamentul grăiesc continuu despre această crăiasă ce respiră la poalele Carpaților Orientali. Piatra a fost principalul material de construcție al bisericii și doar pentru bolți a fost folosită cărămida. Pictura are aspect neobizantin și a fost realizată de Mihai Chiuaru împreună cu ucenicii săi la sfârșitul anilor 1900.

Deasupra ușilor împărătești se află maiestuoasa catapeteasmă, operă ce se pare că a fost realizată la Viena. În schimb, din alte informații ea ar fi fost realizată de meșteri ai locului. Urmele stilului baroc, dar și lemnul din tuia, păr și tei au făcut din catapeteasmă o piesă unică ce pur și simplu farmecă ochii credincioșilor la întâlnirea cu aceasta, precum și la vederea Sfinților Apostoli, a icoanei Deisis și a celor paisprezece medalioane introduse ca un șir de mărgele aurite.

Unul dintre locurile în care timpul devine și mai prețios, inima ți se pleacă către privirea sa este icoana Maicii Domnului, cea făcătoare de lucruri miraculoase cum nici măcar mintea omului nu știe să le perceapă în vreun fel, căci la vremea secetei ori alte necazuri ce se răsfrâng printre noi aceasta a dat speranță și a grăit prin puterea sa, dând vindecare, lumină și apă cerească. Icoana a fost adusă din biserica de lemn și a fost creată la începutul anilor 1800.

Precum fulgii de nea ce se coboară încet spre pământul neted, la fel este sentimentul profund de calm ce se așterne în sânul oricui calcă pragul Paraclisului Sfântului Nicolae (1852), unde slujbele ajung către credincioși în anotimpul geros.

Parfumul trandafirilor se răspândește în jur, cuprinzând turnul clopotniță, cel ce a fost finalizat în anul 1855, în vremea părintelui Ermoghen Buhuș. În incinta turnului se află și un mic paraclis, loc unde se săvârșește Sfânta Liturghie de ziua hramului.

Aproape de versantul de răsărit al Munților Stânișoarei, pașii mei străbat printre picături de ploaie complexul monahal din care izvorăște iubirea sfântă ce a atins florile albe de gura leului, brazii cu frunțile îndreptate către zările albastre, cele opt turle prin care crucile spun adevărul din suflet, căci aici, ca un drept crez îngeresc, stă așezată veșnica Mănăstire Horaița.

Aurora GRIGORE

Neamt, Manastirea Horaita

Alte articole: