Mănăstirea Caraiman și povestea tulburătoare a părintelui Puiu

Mănăstirea Caraiman, din Platoul Buștenilor, cu hramul la Înălțarea Sfintei Cruci, este o ctitorie nouă, iar numele și zidirea sunt indisolubil legate de părintele protosinghel Gheorghe-Gherontie Puiu (1933-2014), duhovnicul care a avut puterea să strângă alături mulți, foarte mulți contribuitori cunoscuți și necunoscuți, în migala de a ridica așezământul. Chiar dacă spiritul antreprenorial nu s-a putut abține și a adus pensiuni și restaurante până-n poarta lăcașului, acest lucru nu știrbește cu nimic din liniștea aproape maiestuoasă a munților la poalele cărora s-au așezat întâi o bisericuță, apoi chilii și o altă biserică mai mare, încă nefinalizată.

Părintele Gherontie a avut o viață absolut tulburătoare, de continuu martiraj, după cum tulburătoare, pentru credincioși, este și povestea ce a dus la ctitoria de sub Crucea Caraiman. S-a născut la Stroiești, lângă Pașcani, dar pentru că a rămas orfan a fost crescut de familia lui Ilie Puiu, din Todirești-Neamț. După război a intrat în ucenicie la Mănăstirea Neamț, dar în 1959 toți călugării au fost arestați și duși la muncă silnică la o fabrică de textile din Iași. După trei săptămâni de chin și batjocură viitorul părinte reușește să fugă, dar este prins și condamnat la 15 ani de pușcărie, fiind acuzat de lucruri pe care, evident, nu le-a comis. A fost dus la Periprava unde, după un timp, a fost ajutat de un sătean, condamnat ca și el, dar ajuns brigadier, să plece la Tulcea, la descărcat șlepuri. De acolo însă a evadat și a ajuns la Timișul de Sus, în Brașov. A urcat în munți, a găsit o peșteră, unde a amenajat un altar, iar aceea i-a fost casa până în 1970, când s-a încumetat să meargă să-și vadă tatăl adoptiv. Așa a aflat că părinții, crezându-l mort, i-au ridicat cruce în cimitir. Un văr de-al său l-a ajutat să se angajeze la București, ca muncitor de teren, la un institut geologic.

După evenimentele din 1989 a revenit la Mănăstirea Neamț, a urmat Seminarul Teologic, devenind diacon, preot și ieromonah. În 1995 a suferit un atac cerebral, a paralizat, dar și-a revenit absolut miraculos (medicii au depus mărturie în acest sens) după ce a avut o viziune cu Fecioara Maria, cea care i-a poruncit să ridice o mănăstire în Caraiman. De altfel, toată viața, avea să mărturisească mai târziu „pustnicul de la Bușteni“, s-a aflat sub protecția Maicii Domnului, care i s-a arătat în momentele critice și l-a păstrat pe pământ pentru a duce la sfârșit misiunea sfântă de a ctitori o mănăstire. Găsirea locului este o altă poveste în sine. L-a căutat vreme de doi ani în fiecare poieniță din întinderile Văii Prahovei. Și a crezut că l-a aflat în cartierul Zamora, neumplut atunci, ca astăzi, de vile. Dar vocea care l-a însoțit pretutindeni i-a spus că a greșit locul. Atunci a mers la Primăria Bușteni, unde primarul de atunci i-a sugerat să vadă un teren denumit Plaiul Palanca. Acolo, în bradul cu mai multe ramuri, a văzut semnul, o lumină strălucitoare, apoi chiar pe Maica Domnului, care i-a confirmat că da, acesta este spațiul plăcut pentru zidirea părintelui Gherontie, Poiana Soarelui, cum i se mai spune. S-a apucat de treabă, în 1998 s-a sfințit locul, apoi a ridicat „Schitul cu un singur călugăr“, cum se numea lăcașul aprobat de Preafericitul Teoctist în anul 2000, iar în 2001 s-a săvârșit slujba de sfințire a paraclisului bisericii din lemn. De atunci și până în 2014, când părintele a trecut la cele veșnice (mormântul său se află pe latura vestică a bisericii noi) s-a construit mult, dar încă mai este de lucru. Câtă vreme s-a aflat în viață „pustnicul“, în Poiana Soarelui era un necontenit pelerinaj. Și este și astăzi, fiindcă oamenii cred în puterea și ajutorul de Dincolo al părintelui Puiu.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 14, 16-31 iulie 2017 – pag. 48