Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim

În „anii foametei“, 1945-1948, în Mănăstirea Antim se adăposteau aproximativ 40 de călugări. Unii erau studenți, alții lucrau în atelierele mănăstirești ce se aflau pe lângă lăcașul de cult sau în subsolul clădirii Sinodului.

Aici a fost locul unde a început practicarea Rugăciunii lui Iisus, în cadrul căreia a apărut mișcarea Rugul Aprins, expresie biblică din Exod, cap 3. Ver. 2-5. Aceasta făcea referire la „rugul aprins“ care ardea și nu se mistuia, simbolul rugăciunii neîncetate cunoscută ca Rugăciunea lui Iisus. Această interpretare aparține părintelui Ieroschimonah Daniil Teodorescu inițiatorul fenomenului Rugul Aprins, care a murit în închisoarea de la Aiud. „A..., Rugul Aprins... Ați vrut să dați foc comunismului“, au înțeles unii la vremea respectivă. Când, de fapt, el avea două simboluri. Pe de-o parte, simbolul adevărului, care rămâne, nu se preface în cenușă și nu dispare. Pe de altă parte, era simbolul Maicii Domnului care a rămas ca un rug aprins, care nu se mistuia.

Rugul Aprins“ este și denumirea unei icoane a Maicii Domnului, lucrată în forma unei stele cu opt colțuri, ce închipuie rugul ce ardea pe care Moise l-a văzut pe Muntele Sinai.

Rugăciunea, ca aerul

În perioada 1945-1948, în sala bibliotecii din cadrul Mănăstirii Antim s-au ținut conferințe legate de acest subiect. Conferențiari erau părintele Daniil, pr. arhim. Ghiduș, pr. arhim. Vasile Vasilache, starețul de atunci al Mănăstirii Antim, pr. prof. univ. Dumitru Stăniloaie, prof. univ. Alexandru Elian, prof. univ. Alexandru Mironescu, scriitorii Paul Sterian și Ion Marin Sadoveanu, poetul Vasile Voiculescu etc.

Conferințele aveau caracter teologic, făceau referire la Rugăciunea lui Iisus și practicarea ei. În cazul intelectualilor creştini ortodocşi care se întâlneau la Mănăstirea Antim, denumirea Rugul Aprins exprima lucrarea rugăciunii neîncetate pe care şi-o dorea fiecare membru al grupului, ca mod de unire mistică permanentă cu Mântuitorul Iisus Hristos. Această lucrare duhovnicească se realiza cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române, întrucât grupul de intelectuali îşi propunea să ajute misiunea Bisericii în rândul intelectualilor.

În toamna anului 1945 a apărut în mijlocul lor un musafir, pr. Ioan Culâghin. El era duhovnicul Mitropolitului Nicolae al Rostovului, fost coleg de studii cu patriarhul Nicodim care s-a refugiat la Cernica, unde avea să moară peste câțiva ani. Avea un traducător, un tânăr basarabean cu numele de Leontie. Era un fel de părintele Cleopa. Învățase Rugăciunea inimii la Mănăstirea Optina. Pentru ei, rugăciunea era ca și respirația, și în somn se rugau. Despre pr. Ioan Culâghin, arhim. Sofian Boghiu povestea: „În ianuarie 1947 a fost arestat împreună cu fratele Leontie. A fost condamnat la muncă silnică pe viață și întemnițat la Odessa, iar fratele Leontie deportat în Siberia, de unde ne-a trimis o carte poștală care se încheia cu Rugăciunea lui Iisus.“

În anul 1938 se înființează la Antim un cămin studențesc în care erau aproximativ 20 de studenți ai Seminarului monahal de la Cernica, fiind și studenți la diferite facultăți din București, de la Teologie la Medicină, Litere, Știință și Farmacie. Tot aici poposește un preot dăruit și instruit, Nicodim Ioniță, care restabilește rânduiala veche a slujirii cu dragoste și rugăciune.

După doi ani, Mănăstirea Antim era total schimbată. Se stabilise aici și P.S. Laiu, care înființează Institutul Biblic în care s-au tipărit cărticele și s-au lucrat iconițe și cruciulițe pentru front. Vechea Academie bisericească de muzică devine acum un factor activ de instrucție și practică liturgică. Părintele Andrei Scrima a plecat în Orient, la Benares, India, iar un francez a scris despre mișcarea Rugul Aprins în presa de acolo. Așa se face că, la data de 14 iunie 1958, grupul de la Antim a fost arestat și astfel se încheie activitatea lor. Grupul de arestați va primi ani de temniță grea, între 5-25 ani.

Muzeul Rugul Aprins, de la etajul clopotniţei Mănăstirii Antim din Bucureşti, a fost reorganizat în fosta chilie a Ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor, promotorul mişcării de revigorare spirituală cu aceeași denumire.

Anca Lăpușneanu