Romania

Sagrada Familia, un monument unic

Sagrada Familia, un monument unic

Sagrada Familia este în acest moment cel mai vizitat monument din Spania, unele site-uri de specialitate arătând că ar fi cel mai vizitat din întreaga lume, deși încă nu este finalizat. Ce-i drept, construcția acestuia a început în 1882 și nu a avut termen de execuție, iar, întrebat fiind când se vor finaliza lucrările, arhitectul Antonio Gaudi a răspuns simplu: „Clientul meu nu se grăbește“. Adică Dumnezeu are răbdare! Cu toate acestea, se pare că ne apropiem de sfârșitul lucrărilor și în anul 2026 Sagrada Familia va putea fi vizitată în forma finală. Nu voi expune în rândurile de mai jos foarte multe detalii tehnice ori date istorice, îmi doresc doar să vă stârnesc curiozitatea din perspectiva unui simplu turist, nu a unui jurnalist.

De la biserică la catedrală și acum bazilică

M-am tot gândit cum aș putea descrie Sagrada Familia într-o singură frază, însă mi se pare imposibil. Pot spune că nu mă așteptam să mă uimească atât de mult, așteptările fiindu-mi cu mult depășite. Auzisem că nu se aseamănă cu niciun alt lăcaș de cult, că prezintă altfel de elemente arhitecturale, însă până nu am ajuns la fața locului nu am înțeles cu adevărat semnificația acestor cuvinte.

Deși este un continuu șantier, monumentul este vizitat în permanență, chiar și pe durata pandemiei, având un sistem de acces bine pus la punct, și trebuie spus că din vânzarea biletelor, precum și din donații, se acoperă costul lucrărilor. Atunci când va fi finalizată va avea 18 turnuri sau turle cu profil parabolic. În prezent există doar o parte dintre ele, respectiv 9, ultimul dintre ele fiind inaugurat în luna decembrie a anului trecut. Este vorba despre Turnul Fecioarei, care are înălțimea de 138 metri și are în vârf o stea luminoasă de 7.5 metri în diametru, lucrată în sticlă și oțel, ce a costat 1.5 milioane de euro.

Proiectul lui Gaudi a avut la bază ideea unei biserici vaste de un simbolism aparte, în care toți călătorii să poată afla învățăturile Evangheliei. Mai apoi a fost declarată catedrală și a purtat această denumire până în 2010, atunci când Papa Benedict al 16-lea a declarat-o bazilică.

Proiectul însumează trei fațade, două fiind deja finalizate, respectiv: Fațada Nașterii, construită în stil baroc, ce cuprinde numeroase statui și elemente vegetale; Fațada Patimilor sau a Crucificării, construită modern, și Fațada Gloriei Învierii. Doar fațada dedicată Nașterii a fost proiectată de Gaudi, iar tehnica prin care a fost realizată este de-a dreptul impresionantă.

Interiorul, o lecție de arhitectură

Cu greu te poți despărți din a privi fiecare turn ori scenă transpusă pe exteriorul monumentului. Însă, odată ce a intrat în interiorul său, parcă privirea îți va fi îndreptată doar în sus. Vei fi captivat de coloanele imense și-ți va fi greu să-ți dai seama din ce sunt construite, iar jocul de lumină și culori este de-a dreptul captivant. Toate luminile din interior sunt naturale, însă, filtrate prin magnificele ferestre multicolore, capătă o altă vibrație.

Nuanțe de verde, roșu, albastru se răspândesc în întreaga încăpere și au elemente de referință în natură – apa, înălțarea, lumina, sărăcia, nașterea, viața. Pot spune că vitraliile sunt de-a dreptul impresionante, cu greu poți păși mai în față pentru a vedea întreaga încăpere și să mai observi statuile albe ce se confundă cu fundalul. Peste tot pe unde privești ai impresia unor forme abstracte, iar medalioanele celor patru evangheliști conțin simboluri consacrate: leul, îngerul, vulturul și taurul.

Este greu să te desprinzi de fiecare element căruia i-ai acordat atenție, însă poate la fel de mult ca de vitralii vei fi ademenit și de fața bazilicii, unde-l vei regăsi pe Iisus răstignit pe o simplă cruce, un candelabru impunător, dar și o orgă pe care ai vrea să o auzi instantaneu.

De menționat este faptul că peste tot există panouri explicative în engleză, spaniolă și catalană. Cea mai veche parte a monumentului este cripta, acolo unde se află și mormântul lui Gaudi.

Vizita se continuă într-o zonă muzeu, unde se pot vedea inclusiv machete, dar și diverse obiecte ori atelierele meșterilor. Și, nu surprinzător, finalul vizitei se încheie trecând printr-un magazin oficial de unde poți cumpăra simple suveniruri ce costă 1 euro, dar și obiecte de decor ce-ți vor aduce în casă un strop din arta gaudiană.

Ar fi multe de spus, însă cred că un astfel de monument poate fi înțeles doar după ce-l vezi în realitate, dar cu adevărat înțeles poate după mai multe vizite. Conform planurilor lui Gaudi, monumentul poate găzdui peste 10.000 de credincioși simultan, chiar și mai mulți, aș îndrăzni să spun.

Se presupune că Sagrada Familia va fi finalizată în 2026, atunci când se împlinesc 100 de ani de la moartea creatorului său, Antonio Gaudi, a cărui amprentă se observă în întreaga Barcelonă.

Sper că v-am stârnit curiozitatea pentru că rândurile de mai sus nu reprezintă nici măcar 10% din experiența trăită în urma acestei vizite. Și eu îmi propun să revin!

Larissa DINU

biserici, Sagrada Familia, monumente

Alte articole:

Mănăstiri și biserici restaurate cu bani din PNRR

Deniile, slujbe specifice Postului Mare

Preotul slujitor la sat aduce cultura la oraș

Fostul schit medieval Lespezi, renovat cu bani europeni

Trei biserici UNESCO reabilitate cu bani europeni

Biserica „înviată din morți“

Vatră de românitate pe Valea Bârgăului

Schitul Crasna, o oază de liniște și rugăciune