Romania

Să împădurim Bucureștiul!

Să împădurim Bucureștiul!
Distribuie:  

Asociația Viitor Plus a implementat un proiect cu numele „Împădurești pentru București“, care are ca scop creșterea suprafeței împădurite în județele din sudul României, în special prin plantarea de perdele forestiere și perimetre de ameliorare. Pe lângă plantările propriu-zise, proiectul contribuie la responsabilizarea și educarea cetățenilor, îmbunătățirea calității spațiilor verzi urbane și celebrarea acțiunilor pozitive pentru mediu.

Speciile de arbori plantate

Puieții oferiți de Viitor Plus voluntarilor au fost grupați în pachete, în funcție de zona de relief și clima în care au fost plantați, și conțin 2 sau 3 specii. Printre ele se numără sălcioara (Eleagnus angustifolia), o specie exotică care crește până la 5-7 m. lemnul câinesc (Ligustrum vulgare) o specie indigenă ce crește până la 4 m, cătina roșie (Tamarix ramosissima), o specie exotică ce crește până la 4 m, și păducelul (Crataegus monogyna), arbore indigen ce poate ajunge la o înățime de până la 7 m.

Președinta proiectului Viitor Plus, Teia Ciulacu, a declarat: „De când am conceput acest proiect, mi-am propus să învățăm niște lucruri prin care toți ne putem implica. Tot conceptul de «Adoptă un Copac» s-a bazat pe implicarea comunității. Avem colaboratori, firme private, voluntari care au contribuit la desfășurarea proiectului. Donațiile pe care le-am primit de la aceștia au fost transformate în păduri. Așa am ajuns la cele 150 de hectare deja împădurite. Sperăm ca, la sfârșitul acestui sezon, să depășim 200 de hectare și 1 milion de puteți plantați în 14 ani de activitate. Ca să vedem pădurile care sper că v-au bucurat ochii la Vâlcele, Dragoș-Vodă, Constanța, Dolj, București și alte localități e foarte multă muncă în spate și sunt recunoscătoare tuturor celor care s-au implicat.“

În toamna anului 2022, proiectul a ajuns la cea de-a 30-a campanie, cu 563 de arbori și arbuști în curțile școlilor și ale instituțiilor. Plantarea de noi păduri, perdele forestiere sau chiar și copaci individuali este de multe ori cea mai bună soluție pentru a combate o diversitate de probleme de mediu precum temperaturile extreme, înzăpezirea drumurilor, deficitul de apă din sol, eroziunea terenurilor, scăderea fertilității solului, degradarea peisajelor și lipsa spațiilor de relaxare și recreere. Reușita plantărilor este dată de respectarea mai multor reguli atât privind plantarea în sine, cât și a planificării acesteia.

Spațiile verzi din București

Agenţia Europeană a mediului (EEA) a analizat situația actuală a Capitalei la capitolul spații verzi. Bucureştiul se află pe locul 19 în topul capitalelor europene cu un procent de 26%. Topul este condus detaşat de Oslo (77%) şi Zagreb (74%), iar la final regăsim Atena și Valetta, cu 17%. Media europeană este de 42% din suprafața oraşului. 22% din suprafaţa Bucureștiului este acoperită de coronamentul arborilor, orașul clasificându-se pe locul 25, mult în spatele unor oraşe precum Oslo (72%), Zagreb (46%), dar în faţa unor capitale precum Atena (15%) sau chiar Paris (20%). Media europeană este de 30%. Spațiul neacoperit de arbori are un procent de 6%, ocupând astfel locul 18. În fruntea clasamentului se află Stockholm (19%), Dublin(15%), Ljubljana (1%) şi Reykjavik (0%). Media europeană este de 7%.

Liliana POSTICA

impaduriri, Bucuresti, perdele forestiere

Alte articole: