Mănăstirea Moldovița, aerul speranței din tumultul vieții
Mănăstirea Moldovița este unul dintre trandafirii ce-și împrăștie parfumul duhovnicesc pe meleagurile bucovinene, precum frunzele transformate de anotimpuri în adevărate cuvinte ce adăpostesc substraturi ale vieții, așa pătrund acum tandru în amintirile trecutului bătătorind gândurile acestei mame a creștinismului din comuna Vatra Moldoviței, Suceava.
Capitolul de început al Mănăstirii Moldovița se pare că a fost în vremea voievozilor Mușatini, Alexandru cel Bun o amintește la un moment dat prin anii 1400 ca fiind „noua zidită“. Situată la marginea munților dintre Moldova și Transilvania, lăcașul de cult probabil a servit și ca ocrotitoare a graniței, fiindcă aici au fost descoperite urme ale zidurilor fortificate. Vechea mănăstire ce se află în vecinătatea râului Ciumarnei a fost ruinată spre sfârșitul secolului al XV-lea în urma unei alunecări de teren, frânturi din aceasta le regăsim foarte aproape de mănăstirea de azi și ne arată proiectul original ce fusese realizat în formă de treflă.
În anul 1532 domnitorul Moldovei, Petru Rareș, nu a vrut să fie lăsat uitării acest lăcaș și a construit biserica prezentă păstrând hramul „Bunei Vestiri“. De jur-împrejur au fost ridicate ziduri și înalte turnuri, creând aspectul unei cetăți. Piatra a fost luată de la poalele muntelui de la Vamă și de lângă râul Moldovița din proximitate. După urmele rămase se presupune că aici au fost și locuri de viețuire, în continuarea bazei acestora episcopul Efrem de Rădăuți ridicând la începutul anilor 1600 casa egumenească, unde a conservat obiectele de preț și a orânduit totodată școala de copiști și miniaturiști.
Evenimente notabile au avut loc aici la mănăstire, de la misiuni diplomatice, plată a taxelor pentru negustori până la așezarea pe tron a domnitorilor Moldovei, Ștefan Tomșa și Miron Barnovschi la începutul anilor 1600.
Arhitectura Mănăstirii Moldovița se remarcă prin prezența liniilor verticale și căutarea echilibrului ce scot în evidență elementele ale artei gotice, iar faimoasele picturi reliefează remarcabil arta bizantină, ducând astfel mai departe modelul arhitectural solidificat încă din vremea lui Ștefan cel Mare.
Dimensiunile grandioase, aspectul înalt cu forme armonioase sunt amprente ale ctitorului Petru Rareș, iar părțile componente ale goticului târziu transilvănean, colțurile clădirilor, marginile ferestrelor și ale ușilor ca niște broderii cusute, aduc aminte de meșterii pietrari din zona Ardealului. Îndemânarea meseriașilor pietrari o vedem și prin pisaniile în piatră ale căror inscripții cu litere chirilice sunt modelate atât de precis, cu apăsări bine determinate.
Încă de la intrarea ce te întâmpină ca o scenă monumentală către pronaos te cuprind negreșit cu brațele deschise picturile ce vor să-ți acapareze inima și sufletul ducându-te mai aproape de Maica Domnului, de Sfinți, de lumina cea adevărată ce se propagă dinspre ferestre către toate părțile componente, bolți, arcuri ori alte figuri emblematice, gata să îți ofere clipe pline de liniște și speranță.
În interiorul mănăstirii regăsim mormântul episcopului Rădăuților, Efrem, fost stareț al lăcașului de cult, ce a fost îngropat în acest loc în anul 1619.
Pictura de la interior a mănăstirii este mărturia vie a măiestriei unui extraordinar creator al școlii de zugravi moldoveni din acel timp. Aceasta a fot realizată la cinci ani după ridicarea mănăstirii și repictată în secolul al XVII-lea cu aceleași culori.
Iisus Pantocratorul alături de apostoli și prooroci, Maica Domnului cu Iisus în brațe înconjurați de îngeri și Ioachim și Ana, Iisus pe cruce, portretul lui Petru Rareș lângă copii și doamna Elena sunt, printre altele, compoziții cu adevărat impresionante ce manifestă viața și sentimentele trăirilor interioare ale personajelor prin expresivitatea privirii lor, a veșmintelor și a cadrului în care sunt surprinse.
Mănăstirea Moldovița se remarcă și prin păstrarea cu sfințenie a unor mobiliere sculptate în lemn realizate în perioada imediată finalizării construcției. Astfel, jiltul domnesc este probabil cel mai de preț obiect, de mari dimensiuni, ornamentat cu stema Moldovei, mai exact bourul ce poartă o cruce sau o stea în frunte, realizat special pentru domnitor.
Dintre atâtea forme, culori, suflete ce rabdă și se roagă îndelung pentru păstrarea unui fragment al istoriei noastre și a vieții monahale, singurul lucru mai dificil pentru un pelerin este să-și îndrepte pașii către lumea din afara acestei realități pașnice, dar aerul speranței ce te mână este tot acela care te va aduce într-un moment al vieții, înapoi aici, la Mănăstirea Moldovița.
Aurora GRIGORE
