Întrebări fără răspuns
Vorbeşte frumos, pare elevat, afişează un aer politicos, înşiruie date şi cifre încercând să convingă că totul merge „ca pe roate“. Apoi, împreună cu „cei de-o samă“, schimbă, reorganizează, restructurează, descentralizează, desfiinţează că de, „cei de dinainte au stricat tot“.
Cam aşa ar putea arăta o sumară caracterizare a politicianului din zilele noastre care odată ales uită de cei care l-au aşezat în fotoliul din care repede învaţă să arate cu degetul şi în care se înfoaie ca un curcan stăpân pe ogradă.
Fără îndoială, printre oamenii politici se află şi specialişti de valoare morală şi intelectuală deosebită, dar care se întreabă uneori cum de-au putut ajunge într-o asemenea postură din care nu pot face decât ce „dictează“ partidul din care fac parte şi nicidecum ce ştiu mai bine?
Greu trebuie să fie atunci când ştii că poţi, dar... nu se poate. Şi cu atât mai greu atunci când despre problemele românilor şi mai cu seamă ale fermierilor, ca să mă refer la breasla care ar trebui să ne preocupe în mod deosebit, politicienii trebuie să afle de cele mai multe ori din presă şi nicidecum „de la sursă“, adică de la cei care se confruntă cu ele.
Mi-ar fi plăcut să aud despre iniţiative parlamentare privind reglementarea vânzării terenurilor către nerezidenţi, apoi despre finalizarea mult discutatei legi a Camerelor Agricole. Mi-aş mai fi dorit să existe reglementări clare în ce priveşte exploatarea raţională a terenurilor (irigaţii, desecări, perdele de protecţie, păşuni etc.), preocupări pentru susţinerea diferitelor categorii de agricultori, în mod deosebit a tinerilor interesaţi de activităţi în domeniu ş.a.
Câţi dintre politicieni ştiu, ori au luat vreo poziţie faţă de vânzările de terenuri agricole străinilor? Şi, mai cu seamă, câţi au intervenit pentru crearea de facilităţi fermierilor români cel puţin egale cu ale celor de oriunde veniţi aici doar pentru a cumpăra pe mai nimic pământurile românilor? Este o piaţă „pusă la mezat“, oferită fără discernământ oricui şi de oriunde sub masca reglementărilor europene privind libera circulaţie a orice. Nu întâmplător cei care cunosc valoarea şi calitatea pământului nostru apreciază România ca pe o „Ţară a făgăduinţei“, ca pe o mare oportunitate pentru toţi cei care vor să cumpere mult, bun şi ieftin.
Câţi parlamentari din Comisiile de agricultură de pildă, au avut a se pronunţa măcar, vis-a-vis de anunţata asumare a răspunderii guvernului privind retrocedările, în mod deosebit a terenurilor agricole? Sau câţi au avut ideea, de exemplu, să propună şi să susţină ca cele în natură, dacă se impune, să se facă din suprafeţele aflate în proprietatea ADS-ului, chiar dacă ele sunt în prezent arendate, ori concesionate? Dar, de, e mai uşor să iei de la cei cu mintea la creaţie, decât să deranjezi latifundiarii de pe pământurile statului. Ei contează. Cercetarea? Cenuşăreasa economiei, după cum este tratată. Ce ne mai trebuie ştiinţă, o importăm. Cât costă? Ce mai contează! Ştie cine trebuie.
Iată doar câteva din problemele, dar mai ales întrebările pe care şi le pune orice român de bună credinţă şi cărora nu prea le află răspuns. La rându-mi mă întreb:
Va fi să vină vreodată vremea când lucrurile să meargă „ca pe roate“? Hai, cine-mi răspunde?
Ing. Ion BANU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-31 APRILIE 2013
