Învăţăceii bruxellezi
Convulsiile politice, îngrijit coafate cu cele sociale, au generat în mai multe rânduri, pe parcursul celor douăzeci şi şase de ani de democraţie, guverne tehnocrate. Să ne amintim: guvernul Stolojan în 1991, instalat după mineriade, se spune al lui Iliescu, apoi cel al lui Văcăroiu, devenit mai târziu înfocat susţinător al stângii politice. Nu după mult timp tehnocraţii lui Mugur Isărescu, cu ceva vreme în urmă cei ai lui Mihai Răzvan Ungureanu, guverne ajunse la Palatul Victoria după alte tensiuni şi divergenţe politice. Acum, încă unul, al cincilea, în vreme de democraţie postdecembristă, cel al tehnocraţilor lui Cioloş venit să administreze ţara ca răspuns la răscoala împotriva partidelor socotite corupte şi antinaţionale.
Nu mă îngrijorează noul guvern, ba chiar m-ar bucura existenţa unuia format din specialişti de marcă – şi nu unul adunat peste noapte – rupt de politicul avar ţintuit pe resursele ţării, ce-ar putea fi mai al ţării decât toate celelalte, dar care să poată guverna măcar un ciclu parlamentar.
Din păcate, formula de avarie a lui Iohanis, venită ca o mănuşă după evenimentul Colectiv, grefată pe ceea ce a construit, interesat sau nu, guvernul Ponta pare a nu avea timpul necesar înfăptuirii măreţelor programe cu care încearcă să le mai coafeze pe cele deja existente.
Îngrijorător mi se pare, dacă ar trebui să iau în seamă predicţiile unor importante personalităţi şi analişti politici care par a ţine mai mult cu „ţărişoara asta“, guvernarea ţării de către… şcoliţii Înaltei Porţi de la Bruxelles. Ca nişte elevi conştiincioşi, ei vor respecta învăţătura bruxelleză şi mai puţin pe cea naţională. De aici pericolul tot mai iminent al denaţionalizării. Politicile comunitare nu întotdeauna se potrivesc cu vrerea românilor, cu obiceiurile, tradiţiile pe care ţin morţiş să şi le apere în ciuda formulării alchimiste a făcătorilor de politici de-aici şi de dincolo.
Şi uite-aşa, regulamentele, directivele şi alte asemenea impuse de… înalţii funcţionari comunitari alterează până şi prevederile Legii fundamentale a României, mai cu seamă atunci când acestea intră pe mâna unora străini de domeniile în care se desfăşoară ori nefamiliarizaţi cu termenii occidentali.
Revenind mai la ale noastre, mă întreb cât de mult va face învățătura… bruxelleză – era să zic marxist-leninistă, că doar cam tot așa era și-acum 50-60 de ani – să prospere economia României? Cum vor reuși tehnocrații din noul guvern să comute politicile agricole, de pildă, pe o altă pistă, cea a progresului științific într-un timp atât de scurt? Ce n-au reușit alții să facă într-un sfert de veac n-or reuși miniștrii lui Cioloș să facă în opt-nouă luni că doar n-or fi Feți Frumoși din poveste să facă minuni!
Sper însă – fiindcă asta ne-a rămas nealterată încă, speranța – că vor reuși măcar să mai pună câteva cărămizi la temelia bunăstării românilor. Măcar din dragoste pentru neamul din care se trag. Chiar dacă școala bruxelleză oferă alte orientări. Zic și eu.
Ion BANU
