Lumea ca lume
De aproape un sfert de secol parcă mergem pe o creastă de munte de pe care mai gata să ne alunece ciubotele și să facem buf în fundul prăpastiei. Poate fi o chestiune de timp până să ajungem în această acrobatică situație în care urgența numărul unu ar fi nicicum să ne recităm testamentul, ci să aflăm mijloacele prin care am putea ajunge la drum drept. Așa că, în loc să ne mișune pe sub țeastă sfârșenia, ne-ar trebui mai multă vână pentru a putea trece ușor, măcar la un an odată peste orice pacoste, să sfidăm dezamăgirea, invidia, lacrima sau migrena pe fond de stres. Pentru că oricum destinul ne urmărește precum o pasăre cerească ce vine după firimiturile presărate pe cărarea lăsată în urmă de fiecare dată când am scăpat de o năpastă.
Ei bine, a mai trecut un an, cu bunele și relele lui – ne vine așa să spunem de fiecare dată, deși ar trebui să ne bucurăm pentru fiecare zi petrecută în familie, la serviciu, cu prietenii sau colegii. Să fim așadar, optimiști precum poporul ăsta din care facem parte. A dovedit-o în decursul istoriei, chiar și-atunci când furtuna timpului îl târa în prăpastie, mai cu seamă în perioadele de răscruce în care a fost nevoit s-o ia de la început. Mereu de la început de parcă ar fi blestemat. Sau poate pentru că se află „la răscruce de vânturi“ a fost și încă este nevoit să îndure nevredniciile celor care au râvnit dintotdeauna la aceste tărâmuri binecuvântate de Dumnezeu.
Prinși în hățișul problemelor cotidiene, nu întotdeauna ne stă mintea la aspectele care ne-ar putea chiar schimba cursul vieții. Greu reușești uneori să „prinzi” firul unor decizii luate de cele mai multe ori sfidând doleanțele și interesele celor care trudesc din greu pentru a trăi și face să trăim.
Anul abia încheiat a fost căptușit cu întâmplări de tot felul. Ca și cei de dinainte de altfel. Cu bune și rele, cum spuneam. Planeta s-a scuturat ca un cățel plin de purici. Incendii, accidente, atentate, victime, secetă, inundații și câte altele. Ducă-se. Important este că trăim și asta este bine. E drept, amintirile au o încăpățânare de catâr.
Existăm într-o lume plină de surprize pe care nu trebuie să le sfidăm. Trebuie să le trăim și să visăm. Dacă din zece visuri nouă s-au predat fatalității, cum spunea cineva, rămâne măcar unul pentru care merită să trăim. Orice an care nu ne-a scăpat de belele, ne-a făcut mai puternici. Se spune că timpul este cel mai bun medicament. Poate și de asta când suntem cu un picior în anul vechi și cu altul în cel nou, mintea noastră se oprește o clipă, apoi își face socotelile, achită o notă de plată, dar deschide un nou cont.
Așadar, să uităm de rele și să trăim frumos chiar și-atunci când lumea își slobozește vocea democratică. Pentru că așa-i lumea. Treaba noastră este să ne alegem drum drept și nu unul în care îți ții greu echilibrul. Măcar de-acum, de la început de AN NOU și-apoi în toți cei ce vor urma.
LA MULȚI ANI!
Ion BANU
