La început de an

Încerc acum, la trecerea în noul an, să conturez un scenariu pentru viitorul agriculturii şi al spaţiului rural românesc în ansamblul său. Şi mă gândesc la ce ar putea face decidenţii noştri pentru aproape jumătate din populaţia ţării.

Inexistenţa unui consens politic din 1990 încoace a generat de multe ori o stare de confuzie, cu consecinţe negative asupra procesului de consolidare a agriculturii.

Politica agricolă din România a suferit de inconsecvenţă. Au fost schimbări fără un minim de continuitate, astfel încât nu putem spune dacă s-a dorit binele, pentru că nu s-a concretizat mai nimic din ceea ce aşteptau românii după evenimentele din decembrie 1989.

Agricultura trebuie să beneficieze acum, poate mai mult ca oricând, de susţinere financiară, trebuie să scape de birocraţie şi regulamente abuziv aplicate şi poate chiar de… oameni care, rupţi de realitate, pot influenţa prin deciziile lor destinul satului românesc.

Este nevoie de strategii pe termen mediu şi lung acceptate şi implementate de întreg spectrul politic şi nu de acţiuni pompieristice care nu rezolvă problemele reale.

Este nevoie de politici de creditare care să faciliteze investiţiile, de o relaxare fiscală care să stimuleze dezvoltarea şi, nu în ultimul rând, de o politică socială care să promoveze munca, creativitatea.

Statele membre ale Uniunii Europene îşi protejează producătorii agricoli în multiple forme. La rându-ne, ar trebui să implementăm acele modele care să conducă la o agricultură multifuncţională şi la menţinerea competitivităţii. Orice leu investit eficient în agricultură ar reprezenta un pas înainte pentru dezvoltarea economiei ţării. Altfel, degeaba vom continua să vorbim de potenţial agricol, capitol care ne situează pe primele locuri în Europa, dacă vom persista în neperformanţă, unde ocupăm de asemenea primele locuri.

În lipsa unui sprijin real, concret şi raţional acordat agricultorilor, locuitorilor satelor şi, mai ales, micilor producători, România riscă să-i fie afectată biodiversitatea şi chiar identitatea culturală. Să nu mai vorbim de limbă, port şi comportament, obiceiuri ce n-au nimic în comun cu românismul nostru tradiţional.

E timpul să ne aşezăm la masa rotundă, să cugetăm adânc şi să vedem încotro ne dorim să mergem. Agricultura trebuie aşezată acolo unde îi este locul pentru că, în contextul global actual, „cine produce mâncare va fi deasupra celor care trebuie să o cumpere“.

Să sperăm, aşa cum o facem de un sfert de veac, că ni se vor împlini aceste vise. Inclusiv acela de a nu ne mai vinde ţara bucată cu bucată şi, odată cu ea, identitatea noastră.

Fie ca noul an să aducă mai multă înţelepciune tuturor, mai mult grâu în hambare şi un trai mai bun românilor la ei acasă. Dar, înainte de toate, să avem cu toţii parte de sănătate.

La mulţi ani!

Ion BANU