MOŞ GUVERN CU TRAISTA-N BĂŢ
Ni-l imaginam pe Moşu cu sacul plin de daruri cutreierând munţi şi văi în sania trasă de reni, intrând pe horn, ori deschizând discret ferestrele caselor cu copii cuminţi, lăsând din sacul lui fără fund diverse jucării.
Mai nou, îl descoperim prin pieţe, magazine şi pe sub pomii de iarnă frumos împodobiţi, în preajma cărora zburdă prichindeii.
În modernismul nostru exagerat îl vedem acum deghizat în fel şi chip pe la diverse întâlniri de sfârşit de an, împărţind daruri, dar nu aduse de el.
Aşadar, tainica, discreta poveste a Moşului, pe care o descriam cu plăcere copiilor din generaţie în generaţie, a devenit spectacol, o gălăgioasă manifestare umoristică ce nu mai are nimic comun cu frumoasele noastre tradiţii specifice sărbătorilor de iarnă.
Nici colindele, pluguşorul, sorcova, manifestări a căror istorie se pierde în negura timpului, nu sunt departe de a-şi pierde din magia specifică sfârşitului de an. Toate erau de natură a îmbărbăta, a da speranţă în vremea ce urma să vină. Aveau aşadar, un scop ritualic, acela de urare pentru fertilitate şi belşug, ori de alungare a spiritelor rele. Obiceiul era legat de începutul noului an agrar, ori de cel care abia se încheia.
Din păcate mai toate aceste frumoase şi interesante manifestări spirituale au devenit simple subiecte de regie pentru alcătuirea de spectacole. Ori inspiraţie pentru cei ce se doresc cu pâinea şi cuţitul.
Că e spectacol, nu e rău. Măcar mai agăţăm câte ceva de firul istoriei unui neam atât de bogat spiritual.
Că a devenit inspiraţie pentru cei ce se doresc la fel de iubiţi şi aşteptaţi precum Moş Crăciun, nu-i de bine.
Păi domnilor, românii nu-s copii şi-au dovedit-o. Primesc, că ce-i de luat, nu-i ca de dat.
Şi-apoi Moşul ăsta de inspiraţie politică, tradus de „copiii“ apţi de vot în... Moş Guvern cu traista-n băţ, ar fi trebuit cu multă vreme în urmă să dea, dar cu măsură, celor cuminţi, adică celor care măcar mai fac câte ceva pentru ei şi mai dau şi altora. Pentru că Moşul ăsta la care făcui referire, oricine ar fi el, sau ei, n-are sac fără fund, iar ce se pune-n el nu-i al lor.
Iar pe „copiii“ cărora-şi doresc să le ofere daruri, nu trebuie să-i caute în cârciumi, ci în ateliere, la muncile câmpului, la mulsul vacilor, sau oriunde se mai poate produce câte ceva. Printre aceştia n-ar mai fi fost necesar să meargă Moşul cu traista-n băţ în momentele lui de restrişte. Ar fi fost oricum iubit.
Ion Banu
