A-nceput campania...
Promovarea excepţiilor, a iniţiativelor care ar putea constitui exemple de urmat, redescoperirea obârşiilor şi scoaterea lor în evidenţă spre ştiinţa tuturor sunt, până la urmă, demne de toată lauda, chiar dacă acestea oferă şi ocazii pentru expuneri politice.
Am asistat în mai multe rânduri la astfel de evenimente desfăşurate în cadrul aşa-numitelor festivaluri, care mai de care mai somptuoase, uneori cu gust şi bine organizate, dar de la care n-am văzut să lipsească „oficialităţile“ de la judeţ sau parlamentarii „ocazional“ ajunşi prin locurile respective. Bune prilejuri pentru a-şi promova propriile programe politice ori pe cele ale partidelor din care fac parte, a reitera „măreţele fapte“ săvârşite spre binele celor care-i ascultau, într-o atmosferă ce mai că semăna a început de campanie...
„Care campanie?“, m-aţi putea întreba. Doar nu credeţi că se referea vreunul la cea agricolă, chiar dacă se aflau în plină toamnă.
După ce „savuram“ ca orice român evenimentele, încercam să le racordez la realităţile vremurilor pe care le trăim. Doar dacă te laşi dus de valul „democraţiei“ prorocite de „sforarii“ din lumea nou creată în ultimii ani nu înţelegi de unde am plecat şi unde, de fapt, se vrea a se ajunge.
Nu-mi propun să elogiez trecutul. Cu atât mai mult pe cel politic. Nu pot trece însă peste ce a creat acest popor în decursul istoriei, chiar dacă referirea se face şi la anii de dinainte de ’90.
Agricultura – încep cu ce ne doare cel mai tare –, organizată după cele mai moderne şi eficiente modele din lume, a fost „reorganizată“ după cele mai primitive modele;
Şcoala – subiect de dezbateri politice, aflată într-o continuă „organizare“ şi-atât. Rezultatul? Un învăţământ chiar mai slab decât cel de prin multe ţări africane;
Industria – un morman de fiare vechi numai bun de valorificat de „băieţii“ deştepţi;
Sănătatea – sursă de venit pentru diverse grupuri de interese ce se desfăşoară sub masca privatizării după modele capitaliste. Consecinţa? Un popor bolnav, lipsit de posibilitatea de a se întreţine şi menţine sănătos;
„Intrarea în Europa“ – de parcă-am fi fost cândva în altă parte?! – o iniţiativă care mai mult ne costă decât câştigăm. Aici trebuie să mă explic:
Pe lângă cotizaţia anuală de cca 1,3 miliarde euro care trebuie achitată Înaltei Porţi, adică 1% din PIB (cca 3,5% din venituri), România este nevoită – să nu spun obligată – să cumpere tehnică din Uniune la preţuri uneori cu de două-trei ori mai mari decât costurile de producţie şi cu circa 30% mai mari decât preţurile practicate în ţările de origine. De, primim subvenţii! Românii, ca de altfel mai toţi întreprinzătorii din fostele ţări socialiste, cuprinşi în mrejele aşa-ziselor avantaje ale fondurilor europene ori a altor forme de „sprijin“, se angajează în realizarea de investiţii cu costuri uneori mai mult decât duble faţă de cele reale. Şi uite-aşa se trezesc prinşi în chingile băncilor creditoare, obligaţi să respecte canoanele finanţatorilor lungi perioade de timp, nevoiţi până la urmă să muncească mai mult pentru alţii decât pentru ei. Cum s-ar putea traduce asta?
Cam aşa stau lucrurile, în vreme ce aleşii noştri nu pierd nicio ocazie să ne spună cât de bine le trăieşte neamul, mai cu seamă de vreo zece ani încoace sau sub guvernarea lor.
Ei, iată cum festivalurile la care făceam referire, medii favorabile pentru lansări electorale, m-au dus cu mintea la ce-ar trebui să gândim cu toţii. Şi încă n-am spus prea multe din câte ar trebui să ştim. Uneori nici nu-i bine să ştim tot. Pentru sănătate.
Ion Banu
