Considerată cea mai productivă rasă de vite de carne din lume, rasa Abeerden Angus are tot mai mulţi adepţi în ţara noastră şi asta datorită informaţiilor aduse din străinătate începând cu anii 2000. De atunci, fermierii din mai multe zone ale ţării, în special cele montane, au început să crească astfel de animale şi să înfiinţeze ferme. Un astfel de exemplu este Mihben Suisse, o fermă situată în comuna Baia din judeţul Suceava, ale cărei începuturi datează din anul 2009 și a cărei evoluţie ar putea fi una model pentru mulţi zootehnişti aflaţi la început de drum.

În Bucovina, ca la ele acasă

Rasa Angus, originară din N-E Scoţiei, are o mare adaptabilitate la condiţiile de mediu, rezistând la frigul excesiv, umiditate ori temperaturi mai ridicate, este uşor de întreținut pentru că nu necesită adăposturi sofisticate şi se poate pășuna toată perioada anului. Acestea sunt şi principalele motive pentru care unii crescători de animale au decis să înfiinţeze astfel de ferme. Fermierii din Bucovina cunosc bine rasa, caracteristicile ei şi tocmai pentru că este zonă montană, animalele se comportă foarte bine aici, motiv pentru care în acest moment în judeţ sunt aproximativ 700 de capete de Angus rasă pură. Cum decurge activitatea într-o astfel de fermă, care sunt avantajele, dar şi nevoile de zi cu zi ne-a detaliat tânărul fermier Iulian Vlas, fiul lui Mihai Vlas – iniţiatorul afacerii Mihben Angus şi unul dintre fondatorii Asociaţiei Angus-RO. „În anul 2009 am început demersurile înfiinţării fermei, am achiziţionat terenurile şi am început construcţiile clădirilor. Pe data de 12 decembrie 2009 am primit din Elveţia primul lot de animale, un efectiv de 30 de femele şi un mascul pentru reproducţie. Lucrurile au decurs îmbucurător, iar astăzi avem în jur de 160 de capete de bovine – femele, tineret bovin şi masculi pentru reproducţie“, punctează tânărul fermier.

Creșterea numărului de bovine a impus și angajarea de personal. Astfel, astăzi în fermă 7 angajaţi se îngrijesc de bunul mers al lucrurilor. „Angajații ocupă un loc important în activitatea fermei, 3 dintre ei se îngrijesc strict de animalele, unul singur merge cu ele pe păşune, iar ceilalți au foarte bine delimitate atribuțiile“, continuă Vlas.

În sezonul cald bovinele se hrănesc pe pășunea situată la 7 km de fermă și rămân acolo până în luna decembrie. Au la dispoziție aproximativ 100 ha cu iarbă crescută natural, nu obţinută prin însămânţări. Întreaga pășune este luată în arendă de către proprietarii fermei, iar hrana pentru perioada în care bovinele se află în spații închise este asigurată prin cultivarea unui teren arabil de 30 ha cu porumb siloz și a altor 40 ha de pășune și lucernă.

Piața de desfacere și recompense

Este o activitate destul de tânără, de numai 6 ani, iar proprietarii fermei sunt mulțumiți de mersul lucrurilor, mai ales că se desfăşoară cu drag, în familie. Planurile de viitor sunt și ele conturate, într-o oarecare măsură. Membrii familiei Vlas intenționează să crească efectivele, numărul lor fiind raportat la terenul pe care îl vor putea avea la dispoziţie pentru pășunat și cultivat. „Există și satisfacții în urma acestei activități. Piața de desfacere a început să dea roade și în România. În general vindem exemplare pentru reproducţie, dar și tineret pentru înfiinţarea noilor ferme. Cu alte cuvinte suntem mulţumiţi, dar sperăm să fie şi mai bine“, conchide Iulian Vlas.

Activitatea unei astfel de ferme presupune și prezența în cadrul târgurilor de specialitate. Astfel, exemplare crescute în comuna Baia au putut fi admirate la evenimentele organizate la Cluj, Botoșani, București ori Suceava. Participarea în cadrul evenimentului ZEFA, organizat la finele lunii iunie în comuna Dorna Candrenilor din județul Suceava, a fost cea mai importantă de până acum, asta pentru că premiul cel mare, Miss ZEFA, a fost acordat unei vaci din ograda Mihben Suisse.

Loredana Larissa SOFRON

Despre vitele din rasa Simmental se știe că sunt originare din zona râului Simmel, din vestul Elveției, și că sunt una dintre cele mai vechi rase de vaci din lume. Totodată, această rasă a contribuit la crearea altor rase europene, cum ar fi Fleckvieh (Germania), Montbeliarde (Franța) sau Razzeta d’Oropa (Italia). Acum, această rasă este prezentă, practic, pe întreg globul și o regăsim în țări precum Namibia, Australia, Brazilia, Japonia sau Canada. Excelenta capacitate de a se înmulți, de a da lapte și carne, precum și fertilitatea ridicată pe termen lung a vitelor Simmental sunt caracteristici tipice. Ca particularitate a rasei este colorația sa – albă cu pete roșiatice sau gălbui, cu delimitări precise între ele. Picioarele, de la genunchi în jos, sunt întotdeauna de culoare albă, iar botul este roz. Pe cap există un desen caracteristic dominant alb.

Bălțată românească de tip Simmental

Rasa Simmental a fost folosită în lume pentru încrucișarea cu multe alte specii de bovine, pe teritoriul României luând naștere rasa de vite Bălțată Românească. Aceasta reprezintă principalul furnizor de carne de bovine al țării. Primele importuri de tauri Simmental s-au făcut în anul 1860 din Austria și a urmat apoi un import masiv de tauri Simmental din Elveția. Actualmente, aria de răspândire o constituie, în principal, județele din interiorul Arcului Carpatic, din Câmpia de Vest, precum și din sud-vestul și nordul țării. Federația Națională a Crescătorilor de Bovine, cea mai reprezentativă din România (FCBR),  are un „portofoliu“ de 640.000 de capete de vită, din care 224.000 de Bălțată de tip Simmental. Recent, reprezentanții FCBR au încheiat un protocol în vederea aderării la Federația Europeană Simmental. Astfel, cei 80.000 de membri ai FCBR vor intra în structura europeană a crescătorilor de vite tip Simmental. Drept urmare, după ce se va parcurge un proces de verificări, fermierii români se vor alătura marii familii de crescători de Bălțată de tip Simmental. „După ce ne vom integra pe deplin, fermierii vor avea posibilitatea să aibă acces la o bază de date extinsă cu tot ce înseamnă rasa Bălțată de tip Simmental la nivelul UE“, spune Claudiu Frânc, președintele Federației Naționale a Crescătorilor de Bovine.

Avantajele speciei:

- Greutatea vitelor este de aproximativ 600-800 kg, iar taurii pot cântări o tonă.

- În ciuda dimensiunilor medii, masa corporală este mare.

- Au o capacitate foarte ridicată de a da lapte, producția medie anuală fiind de aproximativ 5.000 de litri.

- Cantitatea de grăsime în lapte este, în medie, de 3,8%/l de lapte.

- Proteinele sunt de 3,4%/l de lapte.

- Sunt foarte prolifice, având o capacitate foarte bună de înmulțire datorită perioadei lungi de fertilitate pe care o au.

- Bovinele se caracterizează printr-un temperament liniștit, blând, fiind foarte ușor de crescut.

- Se adaptează bine diverselor condiții climatice.

- Randamentul la tăiere este de 60%.

- Vițeii sunt foarte sănătoși datorită laptelui pe care vaca îl poate produce, ei crescând mult în greutate într-un timp scurt. În plus, principalul atu de ordin economic al speciei este că vârsta la care această rasă poate rămâne gestantă este de 2 ani și poate produce până la 13 viței.

- Este folosită cu succes în ameliorarea altor rase.

Bogdan PANȚURU

Directorul general ing. Gavrilă Tuchiluș a fost gazda uneia dintre emisiunile noastre TV „Din lumea satului“, prilej de a-i cunoaște a doua casă, așa cum chiar domnia sa o numește, ferma Agrimat Matca-Galaţi, o afacere agricolă pe care o administrează de 25 de ani și care a ajuns astăzi etalon în performanţa agrară în general și în cea zootehnică, în special.

Ing. Gavrilă Tuchiluș a făcut dintotdeauna agricultură. Întâi acasă, la Cosmești – Galați, la părinții săi, apoi la IAS Berești, ca stagiar și inginer-șef, și la IAS Matca, azi SC Agrimat, ca director general, acționar majoritar și administrator. Întreaga familie cu așa ceva se ocupă: frații fac agricultură, fiul s-a implicat în afacerea tatălui său, pe care o va prelua, în întregime, la un moment dat.

Agrimat, azi

Astăzi Agrimat deține o fermă cu 1.000 de capete de vaci cu lapte, 100 ha de viță-de-vie și lucrează 5.000 ha de teren arabil (grâu – 2.000 ha, orz – 200 ha, porumb – 1.200 ha, floarea-soarelui – 800 ha, baza furajeră – 300 ha, coriandru). În jurul sediului, unde a adunat, sub o comandă unică, parcul de tractoare, silozurile, depozitele de materiale, baza furajeră, a amenajat o livadă cu toate speciile de pomi și arbuști fructiferi, cum existau pe vremuri bazele didactice universitare. Foarte important: a păstrat, renovat și modernizat fostele blocuri comuniste, ce servesc drept cameră de oaspeți, locuințe pentru ingineri și pentru angajații din zootehnie, iar navetiștilor le asigură transportul la și de la serviciu cu autocarul! Ferma dispune de toate facilitățile (apă, gaze, canalizare, electricitate), iar ca dotare de utilaje și materiale, ține pasul cu tehnologia de ultimă generație. Două proiecte mai sunt în planul imediat de dezvoltare: irigațiile și independența energetică, ultima prin realizarea unei eoliene.

Ferma de vaci de lapte, „una dintre cele mai performante din țară“

Inima societății este considerată ferma zootehnică și nu doar pentru faptul că asigură cash flow-ul afacerii, ci și pentru că este un sector dificil, dar cu atât mai prețuit cu cât a ajuns la performanțe de neimaginat în urmă cu două decenii și jumătate. „Când am venit aici – ne mărturisea directorul general Tuchiluș – aveam peste 1.200 de capete de vaci, cu o producție de 7,6 litri de lapte/zi/cap de animal. Acum, după o selecție foarte puternică, media este de 38 de litri de lapte/cap de animal, dar am exemplare care au sărit de 65-70 litri de lapte pe zi. Am lucrat cu firme de renume mondial și am importat cea mai bună genetică a rasei. Am adus un nucleu de Holstein din Danemarca, am performat în genetică și, fără să considerați asta lipsă de modestie, cred că noi și dl dr. Petcu avem aproape cele mai bune rezultate din țară, cu atât mai mult cu cât fermele noastre sunt singurele din România care au rămas din 1990 și azi arată așa cum vedeți.“

Nutriția – pe locul al doilea ca importanță, după genetică

Bunăstarea animalelor este literă de lege în fermă. Trecem peste ingredientele ajutătoare (muzică simfonică 24 din 24 de ore, fiindcă specialiștii au ajuns la concluzia că așa se elimină stresul și se stimulează lactația), paravan pentru umbră, ventilație (aparate care pornesc automat când temperatura depășește 25 de grade Celsius, prevăzute cu sistem de pulverizare a apei sub formă de vapori), pat moale de odihnă (din paie, schimbat de două ori pe săptămână, pentru a păstra animalul curat, dar și pentru a proteja ugerul) și ajungem la secretul care stă, dincolo de genetică, la baza performanței: furajarea. Este componenta din zootehnie la care directorul unității ține foarte mult: „Avem în fermă 8 tipuri de rații furajere, pe care le administrăm pe categorii de vârste ori performanțe. Există rețete pentru vacile cu producții înalte, cu producții medii, înainte de fătare, după fătare, juninci etc. În compoziția unei rații furajere intră silozul de porumb, semifânul de lucernă, șroturile de rapiță și soia, porumbul, orzul, pe care le producem noi, plus suplimentele minerale, premixurile, pe care le aducem din străinătate. Lucrăm cu un lider mondial în nutriție și avem rezultate deosebite, nu numai noi, ci toți ceilalți parteneri ai acestei companii. Dna ing. Gabriela Ganea, șefa de fermă care se ocupă și de nutriție, are un grafic și știe cu precizie să-i spună angajatului ce hrană și în ce cantitate să ducă în fiecare grajd.“

Cum se obține un furaj de porumb de calitate

Cantitatea de furaje din fermă este substanțială: „o vacă de-a noastră, care ajunge la 700-800 kg, bea zilnic 80 de litri de apă și mănâncă 52 kg de hrană. Furajul de bază într-o fermă este silozul de porumb. Noi realizăm cam 7.000 tone/an. Pentru a atinge calitatea maximă, sunt foarte importante câteva aspecte, precum momentul și viteza de recoltare, neapărat corelate cu ritmicitatea transportului și a tasării furajului. La noi, recoltarea coincide cu prima decadă a lunii august, imediat după ce boaba iese din faza de lapte și înainte de instalarea secetei, fenomen care, lăsat să se manifeste în plantă, afectează valoarea nutritivă a hranei. Pentru că timpul este esențial în această operațiune, ne organizăm exemplar. Recoltăm cu două combine zi și noapte, lucrăm în paralel în ambele celule, tasăm foarte bine, astfel încât să scoatem aerul; furajul trebuie să se păstreze intact până în luna septembrie a anului următor. Ideal este să aibă cât mai multe boabe și porumbul să fie tocat la 1,5 cm.“

Computerul, ochiul care veghează 1.000 de capete de animale

Ferma este mecanizată sută la sută și computerizată. Iar calculatorul este, cum spunea medicul veterinar Bogdan Vasiliu, „ochiul nevăzut care veghează peste tot“. În afară de crotalie, care asigură recunoașterea animalului și conectarea la sistemul național și european de evidență și trasabilitate, fiecare exemplar are la picior un pedometru. Acesta transmite calculatorului date esențiale privind cantitatea de lapte, indicii fizico-chimici de calitate ai acestuia, cât mănâncă și câtă apă bea o bovină, cât rumegă, eventuale afecțiuni și, cel mai important pentru evoluția fermei, depistarea vacilor în călduri. La capătul celălalt al informației, în fața monitorului adică, stau șeful de fermă, medicul veterinar responsabil cu sănătatea animalelor, medicul veterinar ce aplică genetica. În funcție de datele primite, aceștia intervin și corectează tot ce este necesar în viața animalului: tipul de furaj, cantitatea atribuită, tratamentul sanitar, eliminarea din lot, prin abatorizare, a exemplarelor neperformante. Un loc aparte ocupă, cum spuneam, momentul însămânțării artificiale, pentru a reduce intervalul dintre fătări. Ferma folosește de mai mulți ani material seminal de înaltă genetică, sexat, fiindcă mai mult decât producția de lapte și produși secundari (abatorizare), adevărata mină de aur a fermei stă în genetică, care este vândută fermierilor din toate colțurile țării.

Ion BANU, Maria BOGDAN

A fost lansat în România primul vaccin împotriva diareii virale bovine care folosește tehnologia L2D. Bovela, cum este el denumit, reprezintă cel mai nou şi mai inovator vaccin împotriva virusului diareii virale bovine (BVD), una dintre cele mai comune afecțiuni virale întâlnite la bovine în toată lumea.

Tehnologia inovatoare L2D (live double deleted – viu dublu deletat) îl face în mod special sigur și eficace. Bovela este singurul vaccin din UE care conține ambele genotipuri ale virusului BVD (tipul 1 și tipul 2), oferind protecție completă și de calitate împotriva acestei boli grave.

Bovela® protejează bovinele împotriva imunosupresiei provocate de BVD și previne nașterea animalelor permanent infectate (PI) ca urmare a contaminării transplacentare. Această protecție fetală este importantă în mod special pentru că animalele PI sunt principala sursă de contaminare și transmit virusul de-a lungul întregii lor vieți.

Toate animalele care au peste trei luni pot fi protejate cu doar o doză de Bovela pe an. Acest lucru este posibil pentru că Bovela® oferă protecție imunitară de lungă durată, pentru 12 luni.

BVD poate cauza o varietate de simptome clinice, reduce eficiența sistemului imunitar (de exemplu: reducerea activității sistemului imunitar de a lupta cu alți agenți patogeni) și cauzează infertilitate, pierderea sarcinii și afecțiuni congenitale la viței. Pierderile economice mari care apar odată cu BVD sunt cauzate de scăderea în greutate, producția de lapte scăzută sau chiar moartea animalelor infectate. Cu Bovela® efectele acestei boli pot fi prevenite.

Organizarea în bune condiţii a procesului de reproducţie la taurine urmărește obţinerea de la fiecare vacă a unui viţel în fiecare an. Acest mod de organizare reprezintă o dublă importanţă: în primul rând se obţine un număr mai mare de produși necesari pentru sporirea efectivelor și în al doilea rând este influenţată pozitiv producţia de lapte, legată la rândul său de desfășurarea normală a ciclurilor de reproducţie, știut fiind că vacile sterile produc pierderi economice deoarece consumă fără să producă. Aceasta presupune ca intervalul între două fătări consecutive, „service-period-ul“, denumit și „calving interval“, să fie de cel mult 12 luni, iar vacile să fie montate, în principiu, în primele 3 luni după fătare.

Datorită faptului că durata gestației la vacă este de 285 de zile, în medie, cu puține variații, compo­nenta care poate prelungi sau scurta intervalul între fătări este în primul rând „service-period-ul“ (SP) sau „perioada de serviciu“.

Durata optimă a SP la vaci este de 45-90 de zile. Ceea ce trebuie menționat este faptul că vacile se vor monta în această perioadă în mod diferențiat, la unul din cele patru cicluri de călduri, în funcție de involuția uterului după fătare, starea de întreținere, nivelul producției de lapte și durata lactației precedente.

Practica a demonstrat că vacile rămân mai ușor gestante dacă sunt montate la unul din primele 3-4 cicluri de călduri după fătare, dar mai ales în ciclul II sau III. Dacă sunt montate în ciclul IV instalarea unei noi gestații se realizează mai greu. În acest sens se recomandă respectarea următoarelor reguli:

– vacile primipare (care au fătat prima dată), cu o producție mai mică de lapte, se vor monta la al II-lea sau al III-lea ciclu de călduri;

– vacile adulte cu stare bună de întreținere, cu producție de lapte mijlocie se vor monta la al II-lea ciclu de călduri;

– vacile adulte cu producții mari de lapte și cu stare de întreținere bună se vor monta la al III-lea ciclu de călduri;

– vacile cu producții foarte mari de lapte, al căror organism a făcut eforturi deosebite pentru susținerea acestor producții (plus variante), trebuie însămânțate la al IV-lea ciclu de călduri, pentru a permite realizarea unei lactații viitoare normale, de 305 zile, și un repaus mamar de minimum 45-50 de zile. Amânarea montei după al IV-lea ciclu se poate face numai pentru cele cu o stare de întreținere necorespunzătoare, cu fătări distocice (grele) și afecțiuni „post partum“ (după fătare).

În urma observațiilor efectuate s-au constatat corelații pozitive între durata lactației și indicele service-period. La vacile subnutrite și la cele care stau în stabulație permanentă căldurile apar mai târziu după fătare, comparativ cu vacile alimentate rațional și care au posibilitatea de gimnastică funcțională (mișcare) prin pășunat sau cel puțin plimbare în padocuri.

Putem aprecia că, atunci când la o alimentație asigurată cantitativ și calitativ se adaugă condiții optime de întreținere și un regim zilnic de mișcare, există toate șansele ca puerperiumul (timpul scurs de la parturiție până la involuția completă a organelor genitale) să se încadreze în limite normale, iar service-periodul să nu depășească 80 de zile, realizându-se astfel condiții ideale pentru desfășurarea procesului de reproducție, care permite obținerea anuală a unui vițel de la fiecare vacă furajată, conform unui calcul simplu: 285 zile de gestație + 80 de zile service-periodul = 365 de zile.

Ing. Bogdan MACOVSCHI

Durata gestaţiei la vaci este, în medie, de 285 zile, cu variaţii cuprinse între 270-300 de zile. Gestaţia este mai scurtă cu 1-3 zile la primipare şi la vacile care fată doi viţei.

Primele semne ale apropierii fătării se evidenţiază cu 8-10 zile înainte de fătare, când abdomenul vacii se lasă mai jos, mai ales în partea dreaptă, flancurile se adâncesc, de o parte şi alta a cozii se formează două adâncituri, ugerul se congestionează, iar sfârcurile devin turgescente datorită apariţiei colostrului.

În ziua fătării, cu 2-3 ore înainte, apar durerile determinate de contracțiile uterine, vaca este neliniștită, se culcă și se scoală mereu, urinează frecvent și nu mai consumă hrană. La apariția acestor semne, îngrijitorul spală și dezinfectează cu o soluție de permanganat de potasiu 1‰ trenul posterior, în special vulva, schimbă așternutul cu un strat gros de paie uscate și curate și dezleagă vaca de la stand, pentru ca aceasta să-și găsească o poziție comodă pentru fătare. Pentru a nu produce o infecție vițelului în timpul intervenției la fătare, îngrijitorul își va spăla mâinile cu apă caldă și săpun și le va dezinfecta cu alcool. El va aștepta expulzarea normală a uterului și nu va interveni decât atunci când fătarea decurge greu.

Fătarea este un act fiziologic care se desfășoară stadial, deosebindu-se la toate mamiferele trei stadii: stadiul de deschidere a cervixului, de expulzare a fătului și de eliminare a placentei.

Stadiul de expulzare a fătului durează, la vacă, în medie, 1-4 ore. Expulzarea spontană a vițelului este facilitată de lubrifierea conductului pelvin de lichidele („apele“) alantoidian și amniotic. Atunci când aceste lichide s-au eliminat de mai mult timp, este necesară lubrifierea manuală a conductului vaginal și a corpului vițelului cu vaselină neutră sau ulei comestibil. Supravegherea atentă a vacilor la care se apropie fătarea și în timpul fătării, atât ziua cât și noaptea, este foarte importantă.

După fătare, vacii trebuie să i se asigure o îngrijire deosebită. Din cauza eforturilor depuse, vaca transpiră și trebuie bușumată cu un șomoiog de paie.

Dacă fătarea a avut loc în grajd în timpul iernii, după igienizarea trenului posterior și a organelor genitale externe, vaca trebuie acoperită cu o pătură sau cu saci de pânză.

Pentru restabilirea funcțiilor vitale, la circa o oră de la fătare, vacii i se administrează o găleată de apă la temperatura de 36-37°C, în care se adaugă 1 kg de tărâțe de grâu și 50-60 g sare de bucătărie. Trebuie să avem în vedere că după fătare pofta de mâncare este redusă și revine treptat după circa 3 zile. Dacă acest lucru nu se întâmplă, vaca poate fi suspicionată de infecția uterului.

Înainte de primul supt (sau muls) ugerul se spală bine, se șterge cu un prosop curat, iar primele jeturi de colostru nu vor fi supte de vițel, ci se vor mulge separat într-un vas deoarece conțin un număr foarte mare de microbi adunați la intrarea în canalul mameloanelor. Colostrul colectat va fi tratat cu o substanță antiseptică sau va fi ars.

O problemă importantă ce trebuie avută în vedere este urmărirea de către îngrijitor a eliminării placentei, care în mod normal are loc după circa 6 ore de la fătare. Dacă eliminarea acesteia nu se produce după 24 de ore, este necesară intervenţia medicului veterinar. Intervenţia pentru eliminarea manuală a placentei înainte de o zi nu se recomandă deoarece este o manoperă aseptică care de cele mai multe ori produce inflamaţii ce supurează, iar netratarea corespunzătoare duce la sterilitate. Pe timp răcoros remedierea retenţiei placentare poate fi amânată cu o zi, dar o amânare mai lungă nu se recomandă deoarece încep procesele de putrefacţie anaerobă.

Laptele vacilor cu retenţie placentară conţine timp de 2-3 zile toxine ce pot produce gastroenterite viţeilor nou-născuţi.

Cauzele retenţiilor plancentare sunt multiple, printre care unele boli – fătările premature, gemelare sau distocice (greoaie), dar şi lipsa de mişcare a vacilor gestante în perioada de stabulaţie.

Ing. Bogdan MACOVSCHI

Resturile din grădinile de zarzavat pot fi utilizate în hrana vacilor de lapte. În zonele preorăşeneşti, unde cultura legumelor este dezvoltată în scop comercial, sunt disponibile multe asemenea resturi formate din părţi necomestibile pentru om sau unele legume care, din diferite motive, nu pot fi comercializate. Acestea îşi pot găsi valorificarea în hrana taurinelor. De multe ori cultivarea legumelor se face în gospodării care cresc şi vaci de lapte, ceea ce face ca să fie avantajate ambele ocupaţii, vacile consumând resturile şi surplusurile de la grădinărit şi producând gunoiul de grajd necesar pentru cultivarea rentabilă a legumelor.

Sfecla roşie, care devine disponibilă pentru hrana vacilor, trebuie să fie administrată sub formă tocată sau mărunţită pentru a se evita înecarea vacilor. La fel guliile, ridichile sau păstârnacul. Ridichile, dacă sunt folosite în cantităţi mari, pot să imprime laptelui un gust specific. Frunzele de morcov, ca şi morcovii disponibili sunt consumaţi cu plăcere de către vaci, recomandându-se circa 20 kg pe zi. Cantităţi mai mari imprimă laptelui o culoare galbenă şi un gust specific în general plăcut datorită prezenţei substanţelor carotenoide.

Cartoful se utilizează mai rar în hrana vacilor de lapte, mai mult cei mărunţi căzuţi de la sortare. Pot fi folosiţi cruzi după o prealabilă tocare, avându-se grijă să fie curăţaţi de pământ. La utilizarea cartofilor trebuie să se ţină seama că aceştia conţin solanină, o substanţă toxică ce se găseşte în coajă mai ales dacă aceştia au fost expuşi la soare. Cantitatea cea mai mare de solanină se găseşte în cartofii încolţiţi, din care cauză aceştia pot să fie daţi hrană la animale numai după îndepărtarea colţilor. Cantitatea dată în hrana vacilor este de 10-12 kg pe zi.

Varza albă şi roşie, ca şi frunzele şi cotoarele de la acestea se consumă cu plăcere de către taurine. Introducerea lor în hrană trebuie să se facă treptat, pentru a nu produce diaree. Cotoarele trebuie să fie date sub formă tocată sau mărunţite.

Subprodusele de la industria berii

De la industria berii rămân o serie de subproduse importante pentru hrana vacilor de lapte, dintre care cel mai important este borhotul de bere.

Borhotul de bere rezultă după separarea părţii lichide de părţile solide. Este format din părţile insolubile în apă ale bobului de orez, respectiv învelişul, grăsimea şi resturi de amidon. Conţinutul de substanţă uscată (SU) este variabil de la 16 la 30%, iar valoarea nutritivă este în funcţie de acest conţinut. În medie se consideră 0,23 UNL, 40 g PDIN şi 29 g PDIE/ kg.

Poate să fie conservat prin însilozare după o prealabilă suprapresare prin care să se elimine o parte din conţinutul de apă sau prin deshidratare. Borhotul de bere uscat are valoare nutritivă de nutreţ concentrat, respectiv 0,90 UNL şi 157 g PDI/ N şi 114 g PDIE/kg la un conţinut de SU de 90-92%.

Poate să fie utilizat în hrana vacilor de lapte în cantităţi relativ mari de până la 2,5 kg/100 kg greutate vie a vacii. Stimulează producţia de lapte însă, folosit în cantităţi mari, este suspectat că ar afecta reproducţia. În urma unor cercetări, borhotul de bere utilizat în hrana vacilor de lapte a condus la creşterea producţiei de lapte cu circa 10%.

Subprodusele de la industria zahărului

Se produc în cantităţi mari şi, datorită acestui fapt, au o pondere însemnată în alimentaţia taurinilor, mai ales a unor categorii cum sunt în special taurinele la îngrăşat, însă unele dintre ele pot fi utile şi în hrana vacilor de lapte.

Tăiţeii umezi de sfeclă, numiţi uneori şi borhotul de sfeclă, rezultă în urma extracţiei zahărului din sfeclă. Au un conţinut iniţial mare de apă de 93-94%, însă în timpul transportului şi depozitării umiditatea poate să scadă până în jur de 90%. Au un conţinut scăzut de proteină, precum şi de săruri minerale. Sunt bogaţi în celuloză, însă aceasta este puţin lignificată şi are o digestibilitate mare (85-86%).

Pot fi utilizaţi în stare proaspătă sau conservaţi prin însilozare sau uscare. Însilozarea se poate face mai bine dacă se înlătură o parte de apă prin decantare pentru a se ajunge la o umiditate de 75-80%. Pentru grăbirea procesului de murare se poate adăuga melasă 1-2%. S-au încercat numeroase variante de însilozare a tăiţeilor împreună cu uruieli sau grosiere tocate pentru a le scădea şi mai mult umiditatea. S-au folosit în acest scop paiele de cereale, coceni sau ciocălăii de porumb, vrejii de leguminoase (mazăre, soia). Rezultatele folosirii în hrana taurinelor a tăiţeilor însilozaţi împreună cu grosiere au fost slabe.

Tăiţeii proaspeţi sau însilozaţi în special în hrana taurinelor la îngrăşat unde pot fi daţi la discreţie cu condiţia ca să fie administrate în paralel şi nutreţuri fibroase, fân sau paie, pentru a se preveni tulburările metabolice. La această categorie consumul zilnic poate ajunge până la 40-50 kg/zi.

În hrana vacilor de lapte se utilizează cantităţi mai mici de 20-25 kg/zi. Cantităţi mai mari pot determina scăderea procentului de grăsime din lapte.

Valoarea nutritivă este estimată la 0,08 UNL şi 5 g PDIN şi 4 g PDIE/kg la tăiţeii proaspeţi şi la cei însilozaţi sau 1,05 UNL şi 60 PDIN şi 74 g PDIE la cei uscaţi.

Tăiţeii uscaţi trebuie să fie înmuiaţi înainte de administrare în hrana animalelor. În hrana vacilor de lapte se pot folosi până la 10 kg pe zi (circa 8 kg SU pe zi). Când se utilizează tăiţei de sfeclă este necesar să se acorde atenţie mărită echilibrului nutritiv al raţiei mai ales sub raport fosfo-calcic.

Melasa provine în special de la rafinarea zahărului brut. Se prezintă sub forma unui lichid vâscos de culoare brun închisă cu miros specific. Conţine cantităţi mari de zahăr de până la 50% din greutatea sa şi puţine substanţe azotate formate în special din amide, amoniac ş.a. Conţine cantităţi mari de potasiu (50-80 g/kg), ceea ce impune administrarea ei cu atenţie şi după o prealabilă obişnuire treptată. La vacile de lapte se poate ajunge până la 2-3 kg pe zi în amestec cu unele componente fibroase la care le îmbunătăţesc consumabilitatea. Administrarea singură produce tulburări datorită fermentaţiei rapide la nivelul rumenului.

Valoarea nutritivă diferă după conţinutul în zahăr, în medie considerându-se 1,02 UNL, 52 g PDIN şi 66 g PDIE.

Melasa din trestie de zahăr provine la noi în urma rafinării zahărului brut importat. Conţinutul în zahăr poate ajunge până la 65%; în schimb, conţinutul în potasiu este mai mic decât la cea din sfeclă, fiind de 15-30 g/zi.

Valoarea nutritivă medie este de 1,0/8 UNL, 20 g PDIN şi 60 g PDIE/kg.

Se poate utiliza în hrana vacilor de lapte în aceleaşi condiţii ca şi melasa din sfecla de zahăr.

Ing. Ovidiu PETRAN

O singură persoană, două meserii făcute cu pasiune şi dăruire, o muncă care înseamnă nu doar dedicare şi satisfacţie, ci şi probleme, provocări pe care cu răbdare şi încredere omul harnic ştie să le rezolve. Oblezov Dumitru din comuna Moldoviţa Raşca este pădurarul care a avut ambiţia să înveţe o altă meserie, aceea de crescător de animale, şi are curajul să meargă pe noua tendinţă care începe să prindă contur în zona de nord a ţării – vaca de carne Angus. L-am găsit printre animale şi am vrut şi noi să vedem cum se descurcă.

– Am văzut că aveţi vaci rasa Angus. De când creşteţi animale şi ce v-a determinat să vă axaţi pe această rasă?

– Mă ocup de muţi ani de creşterea animalelor. În trecut am crescut metişi de Bălţată cu Angus şi Bălţată cu Charolaise, iar acum cresc doar Angus. Am luat această decizie după ce, vorbind cu doctorul Pachiţeanu şi vicepreşedintele Mihai Vlas de la Asociaţia Angus, am aflat mai multe despre această rasă. Dumnealor mi-au explicat că pe terenul pe care-l avem aici, mai sărăcăcios, s-ar preta rasa Angus, foarte rezistentă, care paşte orice şi valorifică bine păşunile montane.

– Când aţi adus primele animale şi ce efectiv aveţi acum?

– În octombrie 2013 am cumpărat 11 capete de Angus pur, 10 viţele şi un tăuraş. Pe lângă acestea mai am şi 28 de capete de metişi – Angus cu Hereford – metis F1 pe Bălţată şi F2 cu Hereford.

– Aşadar, aţi intrat în fenomenul genetic de-acum…

– Da, mi-a adus doctorul Pachiţeanu din America 15 doze de Hereford.

– Îndrăznesc să vă întreb, ce sunteţi de meserie?

– Pădurar.

– Şi faceţi în paralel ambele meserii?

– Da, se completează una pe cealaltă. Am şi ajutor în gospodărie – doi copii, ginerele. Fiului meu îi plac animalele, aşa că vrem să ne extindem, să facem o afacere de familie. Decât să plece în altă parte mai bine să ducă un trai decent aici, nu căpşunar slujind la alţii. „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i în ţara mea.“

– Bine gândit. Aveţi suprafaţă de păşune suficientă care să vă satisfacă cerinţele?

– Am concesionat de la primărie o suprafaţă de 70 ha de păşune. Suntem trei în asociaţie şi avem împreună un efectiv de 70 de capete. Pe timpul iernatului coborâm şi avem fiecare suprafeţele necesare. Eu am 12 ha, iar restul mai cumpăr – siloz, una alta, ne descurcăm.

– Cum vă descurcaţi iarna cu furajele?

– Tot prin Asociaţia Angus Prod, care ne furnizează silozul şi tot ce e necesar, în afară de fân şi celelalte, pe care le am eu. Angus-ul şi chiar şi metişii valorifică bine grosierele. În urma lor nu rămâne nimic.

– De ce aţi ales bovina de carne şi nu aţi mers pe lapte?

– Am făcut această alegere deoarece la noi costurile pentru vaca de lapte sunt foarte mari. În această zonă nu putem cultiva porumb, lucernă, deci nu putem asigura concentratele necesare. Pe când la rasa de carne – cum e Angus – fânul şi apa sunt suficiente.

– Ce faceţi cu valorificarea, căci am înţeles că e o problemă.

– Da, ne-a fost mai uşor să le aducem, să investim, însă la capitolul valorificare vom vedea. Încă nu avem o soluţie, dar dl dr. Pachiţeanu e în căutarea ei şi am înţeles că are un proiect pentru abatorizare în Elveţia.

– Vă gândiţi să vindeţi direct carcasă sau produşi?

– După cum am gândit eu, dumnealor ar putea să facă o îngrăşătorie acolo, pentru că au furajele necesare, iar eu să le livrez viţei la înţărcare, de şase-şapte luni, toamna, când cobor de pe munte. Eu rămân cu mamele şi fac o nouă generaţie, iar dumnealor îngraşă viţeii şi-i valorifică.

– Da, e o soluţie, un lanţ de producţie benefic.

– Eu cred că este cea mai bună variantă, căci dacă investesc şi în furaje pentru îngrăşare costurile deja sunt destul de mari şi nu merită.

– Aşa este. Există, aşadar, un trend ascendent în ceea ce priveşte creşterea acestei rase de carne, Angus. Spuneaţi că sunt mulţi care vă vizitează.

– Da, ne vizitează şi vor să cumpere din produşii noştri. Bineînţeles, ne înţelegem cu oamenii la un preţ puţin mai mic, pentru că vrem să-i încurajăm. E o satisfacţie să vezi în comună câteva ferme cu 30-40 de capete – v-am spus cum e aici, la noi, cu pământul, nu se poate vorbi de ordinul sutelor. Dar câteva zeci de capete pot asigura unei familii un trai decent. Plus mulţumirea sufletească, pentru că ne place ceea ce facem.

– Până la urmă, preocuparea principală a oamenilor din zonă este creşterea animalelor…

– Asta este, dintotdeauna. Vii la serviciu, treci pe la ele şi te încarci cu energie pozitivă.

– Eu vă doresc succes şi să creaţi cât mai multe ferme.

Maria BOGDAN

Crescătorii de bovine se tem că, din cauza bolii limbii albastre, viţeii româneşti nu vor mai avea căutare la export, după ce Israelul, Indonezia şi Siria au impus deja restricţii. Şi printre oieri există îngrijorare, mai ales că nu se mai cumpără nimic în piaţă. Totul este blocat.

Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), spune că, aşa cum era de aşteptat, apariţia focarelor de boală a limbii albastre i-a determinat pe străini să impună restricţii la importul de animale vii din România, iar până se va debloca această situaţie va trece mai mult ca sigur ceva vreme. Cei mai afectaţi vor fi crescătorii de animale, pentru că vor fi nevoiţi să le ţină în ferme, ceea ce presupune costuri suplimentare. Pe de altă parte, se pune problema ca nu cumva din cauza bolii să fie afectată relaţia şi cu China – asiaticii au început deja să pună întrebări pe acest subiect, după cum spun jucătorii din piaţă – şi primul lot de Bălţată Românească care urma să fie livrat în octombrie către China să plece cu întârziere, afirmă Claudiu Frânc, care speră totuşi ca acesta să nu fie amânat.

„După cum arată pe hartă, putem discuta că tot sudul României este închis, ceea ce va crea probleme pentru fermieri. Pierderile economice sunt destul de importante, mai ales că vine şi perioada de stabulaţie, iar tineretul nu mai pleacă la export. Totul este blocat la momentul actual“, a declarat Frânc.

Preşedintele FCBR mai spune că pericolul răspândirii bolii limbii albastre este mai mare la ovine deoarece acestea stau mai mult timp pe păşune, pe când la vaci în ferme se pot realiza mult mai uşor dezinsecţii. Frânc speră, însă, ca boala să nu pătrundă şi în ferme, pentru că ar fi o lovitură puternică pentru crescători, mai ales după scandalul aflatoxinei.

Ce spun fermierii

Mircea Ciurea, un cunoscut crescător de vaci din Ardeal, afirmă că mai mult ca sigur exportul de animale vii către ţările arabe – principala destinaţie la export – va avea de suferit. Cât despre o eventuală reducere a preţurilor la carnea de vită pe piaţă, în urma restricţiilor la export, nu prea crede că se poate întâmpla, pentru că oricum şi la momentul actual preţul de achiziţie este destul de mic. El se aşteaptă ca efectul să fie mult mai puternic la ovine, pentru că în mare parte efectivele de animale merg pe piaţa externă.

La rândul lui, Aurel Placinschi, un fermier din Iaşi care are o fermă de vreo 200 de vaci de lapte, susţine că n-ar trebui să ne speriem, pentru că este vorba mai mult de o „psihoză“. Cât despre consumul de carne de vită, el declară că nu prea are cum să fie afectat, pentru că oricum era mic în România.

În acelaşi timp, Ioan Radu Moldovan, vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Bovine Alba – un judeţ în care există mulţi crescători de bovine – spune că în această parte a ţării piaţa a căzut, nefiind exclus să scadă preţul în viu la fermieri.

Cel mai greu va fi însă pentru crescătorii de berbecuţi, care se tot chinuie de câţiva ani să ajungă în ţările arabe.

„Boala limbii albastre ne-a blocat livrările de berbecuţi. Intermediarii pentru exportul spre ţările arabe s-au retras deja. Am rămas fără parteneri“, spune Taşcu Caraman, unul dintre cei mai mari crescători de berbecuţi din România. Acesta avea în stoc la începutul lunii septembrie un efectiv de circa 10.000 de berbecuţi.

Focare în tot mai multe judeţe

Primul caz de boala limbii albastre la bovinele din România a fost raportat în acest an pe 22 august, la o fermă din Buzău. Până la data de 3 septembrie, un număr total de 347 de animale se îmbolnăviseră deja în 12 județe ale țării, cele mai multe cazuri fiind în Buzău, Prahova şi Vâlcea. Rata mortalității era la acel moment de 0,9% din totalul bovinelor infectate. Pentru a preveni apariţia unor focare în fermele comerciale, vacile din aceste exploataţii ar putea fi vaccinate încă din acest an împotriva bolii limbii albastre (Bluetongue), au anunţat oficialii de la Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Boala limbii albastre este o boală virală care afectează ovinele, bovinele, caprele şi alte rumegătoare. Nu este contagioasă şi se transmite prin culicoide (musculiţe înţepătoare), potrivit site-ului Comisiei Europene. În prezent, 24 de serotipuri ale virusului sunt cunoscute în diferite părţi ale lumii. Virulenţa şi rata de mortalitate ale serotipurilor variază considerabil. Boala prezintă un tipar sezonier în funcţie de perioadele de abundenţă a speciilor de culicoide din timpul anului. Frecvenţa cazurilor de boală creşte mai ales spre sfârşitul verii şi toamna.

Ioana GUŢE

Creşterea vacilor de lapte în România a intrat oarecum într-un con de umbră în ultimii ani, dovadă fiind şi reducerea semnificativă a efectivelor de animale. Chiar dacă avem ferme moderne, performante, care pot concura oricând cu cele din străinătate, există şi un număr mare de exploataţii – gospodăriile populaţiei, în general, de mici dimensiuni –, pentru care nici nu poate fi vorba de performanţă. Specialiştii propun o serie de măsuri pentru rentabilizarea lor, inclusiv transformarea unora în ferme de vaci de carne.

„Producţia de lapte de vacă a României necesară pentru consumul intern se poate realiza cu 500.000 de vaci de lapte specializate (efectivele totale de vaci de lapte se ridică în prezent la 1,4 milioane de capete, potrivit MADR), ceea ce înseamnă 3-4 miliarde de litri de lapte necesar pentru prelu­crare, la o producţie care să nu fie mai mică de 6.000 de litri pe lactaţie pe fermă pe vacă, pentru că altfel nu este rentabil“, a declarat Gheorghe Neaţă, director în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în cadrul celei de a treia ediţii a conferinţelor AGROSTANDARD, desfăşurate la ASAS.

Potrivit datelor MADR, la APIA au fost depuse cereri de subvenţie pentru 1.078.000 de vaci, cu o producție de 4.200 de litri pe lactaţie, respectiv 3.500 litri în gospodăriile populaţiei, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Peter Tamas Nagy, prezent la eveniment. Există însă şi ferme care au un potenţial de peste 10.000 de litri pe lactaţie.

Gheorghe Neaţă susţine că fermele mici, care au sub 20 de capete de animale, ar putea fi reconvertite pe producţia de carne, ceea ce ar mări semnificativ avantajele crescătorilor.

„La modul cum este subvenţionat la ora actuală viţelul de carne, pentru a primi subvenţia i se impune crescătorului să-l menţină o perioadă de şapte luni în crescătorie, deci şapte luni până la înţărcarea lui, timp în care realizează o greutate de 270-300 kg. Nu este totuna dacă livrezi un tăuraş sau o viţică la 300 kg faţă de o livrare la 100 kg, avantajul fiind triplu pentru crescătorul de vaci“, a precizat Gheorghe Neaţă.

De la câte vaci devine o fermă rentabilă?

Dorin Cojocaru, preşedinte APRIL, susține că, pe măsură ce efectivele de animale cresc, se reduc și costurile de producție. 2013, de exemplu, a fost un an benefic pentru ferma de vaci de lapte calculând cost input-uri la prețul de vânzare a laptelui la poarta fermei, adaugă Cojocaru. Polul de profitabilitate se schimbă o dată la doi ani, un an se câștigă bine pe ferma vegetală, celălalt pe cea animală.

Cojocaru afirmă că pentru o fermă de vaci sau pentru orice altă investiţie în zootehnie contează câteva lucruri: capitalul de investit, dimensiunea afacerii şi managementul.

„Nu putem compara profitabilitatea unei ferme de cinci vaci cu una de 1.000 de vaci. Dacă acum 5-6 ani spuneam că dimensiunea optimă este de 350 de vaci, acum, din perspectiva anului 2015, eu spun că este de 1.000 de vaci. Cu cât efectivul este mai mare, bineînţeles cu un management adecvat, costurile de producţie se reduc, dar trebuie să mai aşteptăm un pic pentru că mai avem şi amortismentele investiţiei făcute cu ani în urmă“, adaugă preşedintele APRIL.

Există şi fermieri care, deşi nu au foarte multe animale, au reuşit să se menţină pe profit. Un astfel de exemplu este Cristian Lungu, un crescător din localitatea Dascălu, judeţul Ilfov, care are doar 32 de animale, ferma sa numărându-se printre cele mai rentabile din România, după cum el însuşi sus­ţine. Secretul: vinde laptele la dozator şi la un preţ maxim de 3,5 lei pe litru.

Pentru micii fermieri soluţia salvatoare este asocierea, iar aceasta presupune ca ei să-şi cumpere utilaje împreună şi să stabilească o echipă de management.

„În Occident, în Olanda şi Italia, sunt cooperative de la fermă la magazin. Trebuie să înţelegem că afacerea trebuie gândită pe filieră, că o dată la doi ani se schimbă polul de profitabilitate… Suntem prinşi între comerciant şi fermier. Eu spun că 2015 a început să îşi facă apariţia, deja în luna mai preţurile au scăzut pe Europa – eu mă uit pe bursele de lapte, porci şi lapte praf din Australia până în Franţa şi SUA şi urmăresc aceste materii prime, care vor veni spre Europa de Est; la fel se va întâmpla şi cu produsele finite“, a precizat Cojocaru.

De altfel, încă din iarnă preţurile pe piaţa internaţională au început să scadă, iar tendinţa s-a menţinut şi în lunile care au urmat.

Crescătorii susţin că le este greu să devină rentabili şi din cauza taxelor şi a impozitelor numeroase. Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România, spune că numai pentru a plăti impozitele către primărie şi „taxa pe stâlp“, de exemplu, trebuie să ţină într-un an 56 de vaci, să le mulgă şi să le hrănească numai în acest scop.

România, departe de cota alocată de UE

România aplică sistemul cotelor de lapte de la aderarea la UE,

1 ianuarie 2007, însă niciodată cota totală de producție alocată, deși sub potențial (3.245.000 tone), nu a fost realizată integral, în cel mai bun caz s-a ajuns la 75%, a declarat Achim Irimescu, fostul secretar de stat la Ministerul Agriculturii, în prezent reprezentantul Delegației României pe lângă Comisia Europeană, în cadrul Convenţiei Naţionale a Laptelui. El trage un semnal de alarmă cu privire la soarta fermierilor români începând de anul viitor, când se vor elimina cotele.

Şi aceasta în contextul în care deja sunt „importate“ în România cantități de lapte provenite din statele membre vecine datorită respectării condițiilor de igienă, dar şi facilității furnizării procesatorilor români (se evită costurile mari de colectare), spune Irimescu. Fenomenul se întâm­plă şi din cauza randamentului redus de producție, a lipsei infrastructurii, a instalațiilor de mulgere și răcire sau a unor ferme de talie medie capabile să realizeze performanța.

„Vorbim de o piață cu număr mare de mici producători care au dificultăți în a respecta cerințele de igienă, au eficiență redusă, nu sunt organizați, nu beneficiază de consultanță și informații ale pieței, aceasta este imaginea sectorului local al laptelui“, afirmă fostul secretar de stat la MADR.

Ioana GUŢE

Agricultura, în întregul ei, este responsabilă de peste o cincime din cantitatea de gaze cu efect de seră produse la nivel planetar, iar 80% din această cantitate este produsă de creşterea ovinelor şi bovinelor. Procentul este asemănător industriei dar superior transporturilor, conform unui raport al Biroului Interguvernamental de Experţi în Evoluţia Climei din cadrul ONU (IPCC). Acelaşi raport susţine că, în ciuda eforturilor, gazele de seră ating niveluri record de la an la an.

Protoxidul de azot şi metanul, principalele gaze cu efect de seră produse de agricultură

Proporţia acestora este aproape egală, iar producerea lor este cauzată în principal de gestionarea deficitară a gunoiului de grajd. Dacă protoxidul de azot este eliminat în urma transformărilor microbiene ale îngrăşămintelor care conţin azot, metanul are ca principală sursă gunoiul de grajd provenit din digestia rumegătoarelor, dar şi flatulenţa şi regurgitarea bovinelor. Metanul este unul dintre cele mai toxice gaze cu efect de seră. Un kilogram de metan are acelaşi efect negativ cu echivalentul a 21 kg de dioxid de carbon eliberate în atmosferă. Efectul CH4 se menţine timp de aproape 100 de ani, susţin experţii ONU. Toate studiile de specialitate indică metanul drept responsabil de amplificarea cu 25% a procesului de încălzire globală.

Emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură, silvicultură şi pescuit s-au dublat în ultima jumătate de secol şi se previzionează o nouă creştere, de circa 30%, până în 2050, dacă nu se iau măsuri, arată noile estimări ale Organizaţiei ONU pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO). Potrivit aceluiaşi for, în 2011 44% din emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură au provenit din Asia. America cu 25%, Africa cu15%, Europa cu 12% şi Oceania cu 4% întregesc tabloul emisiilor de gaze cu efect de seră. Distribuţia regională a rămas la un nivel stabil în ultimii zece ani. Totuşi, Asia era sub nivelul din prezent (în jurul valorii de 38%), pe când în Europa procentul era mai mare (21%). 

Ce s-ar putea face pentru reducerea emisiilor datorate rumegătoarelor

Pe glob sunt circa 3,6 miliarde de animale crescute în sistem intensiv. Lumea caută soluţii mai ales că numărul animalelor rumegătoare a crescut cu 50% în ultimii 50 de ani. Una dintre soluţii, evident futuristă, ar fi ca Homo sapiens sapiens să devină vegetarian. E de înţeles că alimentaţia vegetariană are calităţile ei recunoscute, însă consumul de produse din carne şi lapte este adânc înrădăcinat în gena umană. Din păcate, pentru viitorul planetei, producerea acestor alimente este din ce în ce mai dăunătoare. Iată că pentru obţinerea unui kilogram de carne se eliberează în atmosferă gaze cu efect de seră echivalente cu 17 kg CO2, iar pentru un kg de brânză atmosfera se „îmbogăţeşte“ cu circa 15 kg de CO2. Cât priveşte producţia unui kg de fructe, cartofi, cereale sau pâine amprenta lăsată în atmosfera terestră este de doar 2 kg de CO2. Deci, alimentaţia strict vegetală ar fi mai mult decât benefică din punctul acesta de vedere.

Alte măsuri pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră se referă la managementul dejecţiilor. Aici se aduce în prim-plan argumentul instalaţiilor pentru producerea biogazului care, pe lângă obţinerea unei energii verzi, ar reduce şi stabiliza gunoiul de grajd.

Tudor CALOTESCU

Vă prezentăm pe scurt sfaturile oferite de Robert (Bob) M. Kaiser (profesor emerit al Universităţii Wisconsin şi consultant internaţional în nutriţia bovinelor) la seminarul organizat de către ANARZ şi Biroul pentru Agricultură al Ambasadei SUA la Bucureşti, la sediul din Baloteşti al Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducere în Zootehnie.

Nutriţia la vacile de lapte

„Fizic vorbind, o vacă nu poate mânca în aşa fel încât să-şi asigure necesarul de nutrienţi dacă furajul nu ar fi de calitate.“ De aceea este necesar un nutreţ cât mai bun. Din păcate nu există doar furaj din gama premium aşa că este indicat ca acele furaje de calitate mai mică să fie administrate vacilor în repaus mamar şi junincilor cu vârstă mai mare de un an.

Pentru a obţine cât mai mult de la furaje e importantă alegerea momentului de recoltat. De exemplu, la graminee, spune specialistul american, ideal ar fi recoltatul în stadiul de burduf-lapte al spicului. Iar furajul bine tocat trebuie aşezat direct în siloz în straturi nu mai mari de 10 cm, foarte bine compactat pentru a obţine o fermentaţie excelentă. Cu cât PH silozului este mai jos cu atât este mai de calitate, susţine americanul.

Porumbul se recoltează atunci când prin apăsare cu unghia asupra lateralei bobului, laptele iese de la prima treime în jos, spre cocean. Recoltarea în stadiul corect de maturitate aduce un spor important de substanţă uscată (s.u.). La lucernă e ideal să prestaţi 4 coase pe sezon, cu o distanţă de 28-30 de zile între ele. Ideală este recoltarea la stadiul de mugur timpuriu. Este foarte important tocatul silozului în aşa fel încât particula să nu depăşească 11,7 mm. Foarte importantă este şi folosirea inoculanţilor.

Silozul de porumb, silozul de lucernă, şroturile de soia dar şi fânurile uscate sunt cele mai recomandate. Lactaţia beneficiază atunci când în raţie se foloseşte cel puţin un sfert din s.u. necesară din silozul de porumb. Se poate merge chiar până la două treimi din necesarul de s.u. din silozul de porumb. Mai sus de acest procent pot apărea probleme nutritive. Randamentul de s.u. obţinută / ha este în favoarea porumbului siloz în raport cu silozul de lucernă iar silozul de graminee nu este indicat în prima parte a lactaţiei. Este indicat ca mazărea să se amestece cu cereale cu bob mic şi să nu se depăşească 2,5-4 kg/zi. Analiza furajelor este foarte importantă. Nutreţurile de bună calitate asigură substanţe nutritive mult mai mari cu un conţinut bogat din punct de vedere energetic şi proteic şi, deşi ar părea mai scumpe, în final ferma va avea de câştigat.

În SUA fermele mari investesc în nutrigenomică şi nutrigenetică

Se speră ca, atunci când aceste domenii se vor dezvolta, medicii sau nutriţioniştii vor putea interveni prin dieta alimentară pentru a preveni apariţia anumitor boli metabolice sau pentru a manipula dezvoltarea şi funcţionarea mai intensă şi mai rapidă a unor ţesuturi la animalele din fermă. Prin controlarea individuală a dietelor se pot aduce rezultate din ce în ce mai bune în creşterea vacii de lapte. Dovadă stă diferenţa de performanţă între cei care folosesc ultimele descoperiri în materie de nutriţie şi ceilalţi, spune consultantul american într-un final.

O mare parte din aceste ponturi sunt deja cunoscute de fermierii şi specialiştii români, dar întotdeauna avem de învăţat de la cei care sunt cu mulţi paşi înainte.

Vita de carne este subprodusul proprietăţilor imobiliare

Americanii cresc multe vaci de carne pentru că au unde să o facă, iar dezideratul principal al fermelor de vaci pentru carne este un viţel viu – înţărcat/an. Nutriţia este şi la vaca de carne secretul reuşitei, spune profesorul emerit Bob Kaiser de la Serviciul de Consultanţă al Universităţii Wisconsin, SUA.

În state încă mai sunt ferme familiale, de tip tradiţional, unde cow-boy-ul a rămas tot călare dar a şi înţeles că pentru a supravieţui asaltului fermelor comerciale trebuie să investească în rasă şi nutriţie. Aşa că, chiar şi acolo unde proprietarul îşi vede vita la 3, 4 luni, progresul genetic este prezent. Altfel va rămâne cu vaca nevândută dacă nu va avea carcasa competitivă. De altfel, în state procentul de carne în carcasă a crescut continuu.

Tendinţa este asemănătoare cu cea din Europa în ceea ce priveşte numărul de exploataţii per total. Adică, un trend descrescător, dar şi aici este în creştere sectorul fermelor comerciale, cum le spun americanii fermelor specializate pe creşterea raselor pure, în special Black Angus.

În Florida sunt ferme comerciale şi de 45.000 capete dar, per total, numărul mediu de vite/exploataţie este de 35 de capete iar încărcătura variază, în funcţie de zonă, de la 5 la 7 ha/ cap de vacă.

Perioadele de montă – cât mai concentrate

Este necesar un interval de montă cât mai scurt pentru a avea rezultate cât mai bune. De regulă acesta nu trebuie să depăşească 60 – 70 de zile. În aşa fel încât fătările să se realizeze în perioada optimă. Se recomandă ca înainte de această perioadă să se efectueze vaccinarea vacilor şi a taurilor. De asemenea, trebuie făcute şi tratamentele antiparazitare înainte de perioada de reproducţie. În primele două săptămâni se face inseminare artificială iar după aceea se introduc taurii, reco­mandă specialistul american. Apoi se verifică reuşita montei. Vitele care nu au rămas gestante se reformează.

Evitarea stresului la înţărcare

Când viţeii au făcut 6, 7 luni şi au greutatea bună pentru a fi înţărcaţi sunt mutaţi, împreună cu mamele lor pe o păşune separată. După două, trei zile se despart, dar mai rămân o săptămână pe păşuni vecine, pentru a reduce stresul înţărcării. La vârsta de un an aceştia sunt vânduţi către îngrăşătoriile comerciale unde, până împlinesc 24 de luni, sunt furajaţi intensiv. De aici iau calea abatoarelor.

În SUA 4 mari procesatori deţin 75% din piaţă

Din cei peste 60 procesatori de carne de vită din SUA se disting patru firme mari care procesează peste trei sferturi din totalul bovinelor de carne. Americanii iau foarte des masa în oraş, iar din totalul meselor servite în restaurant circa 43% sunt mâncate în localuri tip fast-food. Carnea de vită este produsul cel mai căutat în state iar carnea de Black Angus este pe primul loc. Americanii sunt în majoritate crescători de rase englezeşti.

S-a trecut de la licitaţiile tradiţionale la telelicitaţii

În ultima vreme licitaţiile video, online, înlocuiesc tradiţionalul sistem al licitaţiilor cu strigare. În felul acesta s-a mărit potenţialul de vânzări. Asta nu înseamnă că au dispărut marile târguri şi licitaţiile „live“, adaugă Bob M. Kaiser în final.

Tudor CALOTESCU

Vă gândiţi probabil că meseria de inginer electronist nu are nicio legătură cu zootehnia. Ei bine, chiar această meserie a produs declicul pentru o decizie ce a schimbat destinul unui om, deschizându-i noi perspective şi provocări. Din sectorul zootehnic a ales ce era mai greu – o fermă de vaci pentru lapte. S-a dezvoltat treptat. Curajul, ambiţia, norocul sau toate la un loc să fi fost ingredientele cu care şi-a crescut afacerea? După cum l-am întâlnit, îmbrăcat în salopetă de lucru şi cizme de cauciuc, trebăluind prin fermă, aş spune, fără teama de a greşi, că munca domnului Iosif Bota şi deciziile potrivite luate la momentul oportun au fost jaloanele importante care i-au îndrumat afacerea.

Începutul: nişte ziduri înconjurate de noroi şi o viziune

Plecasem de la Orăştie spre Bucureşti, după o incursiune prin judeţul Hunedoara şi, întâmplător, din fuga maşinii mi-a atras atenţia un panou pe care am apucat să văd că scrie Program Naţional de Dezvoltare Rurală. Am oprit şi am aflat că era vorba de un proiect în valoare de aproape 1,3 mil. euro, suficient cât să mă determine să aflu ce afacere se află în spatele acestei sume. Aşa l-am cunoscut pe Iosif Bota, unul dintre proprietari şi administratorul fermei din satul Aurel Vlaicu, judeţul Hunedoara. În spatele porţilor aflate chiar la şosea se află o fermă mixtă, vegetală şi de creştere a vacilor cu lapte. Dar până a se ajunge aici drumul a fost lung, 10 ani în care totul a fost clădit treptat, cu forţe proprii, dar şi cu ajutor „european“.

La începutul anilor 2000 Iosif Bota lucra ca inginer electronist la o fabrică de lapte şi, cum însuşi povesteşte, „intrând în contact cu animalele, cu agricultura, la un moment dat s-a produs declicul care a dus mai târziu la pornirea afacerii. Am vrut să fac ceva pe cont propriu, am avut o idee în care am crezut, dar nu mă gândeam că va fi atât de complicat.“ Iniţial îşi propusese să se ocupe de fermă în paralel cu serviciul pe care îl avea, „dar în scurt timp am văzut că este imposibil“, după cum spune chiar el. Aşa că în 2003 a decis să îşi dedice tot timpul şi energia fermei de vaci. „Am preluat locaţia unui fost IAS părăsit la momentul respectiv, fără nicio dotare, fără animale, ci doar nişte ziduri fără acoperiş care arătau ca după bombardament şi totul înconjurat de mult noroi. Am preluat totul la un preţ de 20.000 euro, dar la pachet cu datoriile fostului IAS care se ridicau la 25.000 euro, plus sarcini de mediu tot cam atât“, explică întreprinzătorul. În anul următor au fost aduse primele vaci, erau 5 vaci pe care le avea acasă, în propria gospodărie, 3 Holstein şi 2 din rasa Bălţată Românească.“

Au urmat credite, proiecte europene şi mult curaj

În primă fază a fost improvizată o reţea de apă, un adăpost şi apoi în cursul anului 2003 au fost achiziţio­nate 30 de capete de pe piaţa liberă din România. Ferma începea să se contureze. „Aşa am prins curaj şi am luat un credit FIDA (Fonduri de Investiţii şi Dezvoltare în Agricultură) în valoare de 150.000 euro. Se dădea la vremea aceea printr-un program derulat de Direcţiile Agricole Judeţene. A fost avantajos pentru că dobânda era subvenţionată“, spune Iosif Bota. Cu banii obţinuţi din credit au fost cumpărate alte 100 de capete. Pe parcurs fermierul a înţeles că are nevoie de teren pe care să cultive cereale pentru asigurarea hranei, aşa încât a început să ia teren în proprietate şi să arendeze, mărind suprafaţa agricolă de la 15 ha, cât avea moştenit din familie, la 470 ha, cât deţine societatea în prezent. În 2004 proprietarii fermei au decis să mai facă un credit pentru populare şi astfel au fost aduse juninci Holstein din Ungaria. Un an mai târziu, în 2005, printr-un program SAPARD a fost accesată suma de 500.000 euro, bani cu care au fost achiziţionate alte 32 de juninci, au fost reabilitate mare parte dintre adăposturi şi s-au făcut investiţii de mediu care ajutau direct sau indirect la fluxul tehnologic. De asemenea, au fost construite două bazine cu capacitate de 1.500 mc fiecare, pentru stocarea dejecţiilor şi partea de construcţii care ţine de manipularea acestora. În prezent dejecţiile sunt colectate mecanic într-un canal colector aflat la capătul grajdului, acolo sunt tocate, omogenizate şi pompate în bazine unde sunt depozitate timp de 6 luni, pentru ca apoi să fie folosite ca îngrăşământ în cultura mare. „Acest lucru a simplificat mult lucrurile şi a implicat mult mai puţin personal. După această perioadă dezvoltasem ferma, aveam animalele, grajdurile modernizate, dar devenisem deficitari la mecanizarea folosită în ferma vegetală. Deci, ne lipseau maşinile agricole pentru a lucra eficient şi de calitate solul“, afirmă Bota.

Problema utilajelor a fost însă rezolvată în 2009, când fermierul a apelat la FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală), prin intermediul căruia a fost accesată suma de 700.000 euro, bani cu care ferma a fost dotată cu o combină John Deere, un tractor Fendt de 360 CP, un încărcător frontal telescopic, utilaje de prelucrat solul, pluguri reversibile şi altele.

După prima modernizare realizată în 2005 fondurile au fost insuficiente pentru modernizarea întregii ferme. „Aveam grajduri moderne într-o mare de noroi, ne lipseau infrastructura, drumurile, aleile“, după cum spune proprietarul fermei. Dar prin programul FEADR, aflat încă în derulare, unitatea şi-a propus modernizarea întregii infrastructuri, realizarea unei platforme pentru depozitarea furajelor şi, ca investiţie direct productivă, achiziţia unui uscător de cereale şi silozul de depozitat cereale.

Producţie bună, valorificată mulţumitor

În prezent ferma numără 450 de capete Holstein, vaci cu lapte, dintre care 200 vaci în producţie şi 250 tineret. Întrucât pe cele 470 ha se păstrează prin rotaţie an de an aceeaşi structură de culturi, 50 ha cu plante perene de nutreţ, lucernă şi graminee, 130 ha de grâu, 30 ha de floarea-soarelui, iar restul suprafeţei cu porumb siloz şi boabe furajarea este făcută din stoc, asigurându-se astfel o raţie constantă pe toată perioada anului, pe bază de amestec. Tehnologia de furajare se bazează pe cinci reţete, în funcţie de categoria fiziologică şi de vârsta fiecărei vaci. „Vacile cu lapte, cele în producţie sunt împărţite în două grupe: una de înaltă producţie şi alta de producţie mică. La toate categoriile de bază sunt: silozul de porumb, cel de lucernă, fânul de lucernă, concentratele cerealiere şi concentratele proteice pe care le cumpărăm (şrot de floarea-soarelui sau soia şi premixuri vitamino-minerale). Din aceste ingrediente se face o reţetă personalizată. La vacile de producţie înaltă raţia conţine 22 kg de substanţă uscată, ceea ce înseamnă circa 50 kg brut, din care 10 kg repre­zintă concentrate (5 kg parte cerealieră şi 5 kg parte proteică). La grupa de joasă producţie scade mult ponderea de concentrate şi se păstrează ca substanţă uscată în jur de 19 kg formate în mare parte din furaje de volum“, explică proprietarul fermei.

În felul acesta vacile asigură o producţie medie de 7,5 litri/vacă/zi, „ceea ce pentru România este bine, dar puţin în comparaţie cu potenţialul rasei şi cu ceea ce se obţine în alte părţi. Pentru noi producţia este mulţumitoare, dar ceea ce este mai încurajator este faptul că evoluţia efectivului este în trend ascendent, fără să facem importuri. În fermele mari ştiu că aceasta este o problemă, efectivele fiind înlocuite cu animale din import, pentru că nu se stăpâneşte tehnologia“, apreciază Bota.

Laptele este livrat la fabrica Olimpus din Braşov, datorită unui contract ce se derulează de aproape 2 ani şi care asigură fermei un preţ de 1,6 lei/litru.

Dorinţa: o fabrică de lapte şi un sistem de irigare

După cum a evoluat ferma, următorul pas major ar fi închiderea circuitului pentru o afacere cu adevărat integrată. Ideea realizării unei fabrici de prelucrare a laptelui este o dorinţă firească, însă va avea de aşteptat momentul oportun, pentru că în prezent nu se poate susţine investiţia. „Nu vă ascund faptul că primul proiect a fost pentru o fabrică de lapte, dar am renunţat imediat pentru că am văzut că trebuie să cumperi materia primă şi nu aveam forţa necesară să susţinem aceste costuri. Afacerea ar fi putut funcţiona, însă gradul de îndatorare ar fi fost mare. Dacă totul decurge bine şi reuşim să rambursăm creditele făcute pentru susţinerea cofinanţării de 50%, aportul nostru, vom vedea“, se gândeşte Iosif Bota.

Oricum, la capitolul dotări ar mai fi loc de îmbunătăţiri. Ferma funcţionează în prezent cu ajutorul unei săli de muls cumpărată la mâna a doua, dar care îşi face treaba bine, mentenanţa fiind asigurată totuşi de un electronist.

La început de an Iosif Bota îndrăzneşte să privească cu speranţă spre viitor, dezvăluindu-ne şi nouă care au fost dorinţele puse la cumpăna dintre ani. „Tot ce îmi doresc pentru anul acesta este să meargă tehnologia de exploatare, reproducţia, astfel încât junincile să ajungă la înlocuirea efectivului, pentru a îmbunătăţi permanent producţia. Şi pentru că ferma este mixtă, un alt gând este să implementăm un sistem de irigare în câmp.“ Trebuie spus că fostul IAS, ca mai toate unităţile de acest gen, a avut o reţea de irigare, se irigau 300 ha cu apă din Mureş, dar care s-a distrus. Aici, din păcate, privatizarea a venit prea târziu, la momentul preluării fusese de mult furată linia de înaltă tensiune care alimenta transformatorul, erau furate transformatorul, pompele, precum şi o parte din reţeaua subterană de ţevi. „Totuşi, sperăm ca prin Măsura 125, care prevede fonduri pentru reabilitarea sistemelor de irigaţii, să putem face ceva în acest sens. Deocamdată suntem în faza de documentare să vedem în ce măsură ne putem plia pe ghidul măsurii. În cazul nostru ar fi nevoie de circa 1 mil. euro pentru refacerea sistemului de irigare“, încheie Iosif Bota.

Perspective există, dacă ne gândim că cifra de afaceri a ajuns la 1,5-1,7 mil. euro/an, iar după cum apreciază chiar administratorul fermei, „afacerea este rentabilă, dar va intra şi mai mult pe profit după rambursarea datoriilor“.

Patricia Alexandra POP

În luna noiembrie a anului trecut am efectuat o călătorie în partea nordică a Indiei, în vasta câmpie a fluviului Gange din statele federale Rajasthan și Uttar Pradesh, mărginită la nord de Himalaya, la vest de Deșertul Thar, la sud de munţii Aravali cu Vindhya și Platoul Chota Nagpur. De la bun început am fost impresionat de numărul foarte mare al bovinelor alături de ovine și caprine din spațiul agricol rural și chiar urban.

Efectivele de bovine sunt constituite în principal din bivoli (Bubalus bubalus), zebu (Bos indicus) și taurine (Bos taurus). Religia hindusă majoritară în India consideră vacile zebu ca animale sacre, lăsându-le să circule în voia lor în orașe și sate, să se înmulțească, să se hrănească cu resturi vegetale sau menajere și chiar cu hârtii din gunoaie. În orașe localnicii le aduc suplimentar de pe câmpuri lucernă și alte ierburi verzi sau uscate, astfel încât vacile adorate să nu rabde de foame.

Din loc în loc animalele care rătăcesc pe străzi au adăpători speciale cu apă din belșug pentru a nu suferi de sete. De la aceste vaci sacre nu se valorifică nimic, în afară de balegă, care se amestecă cu paie, pleavă și alte resturi vegetale, după care se modelează sub forma unor turte numite la noi tizic (tezek în limba turcă), folosite ca biocombustibil pentru prepararea hranei și încălzire.

La fel, din balega altor bovine, precum bivoli și taurine, în sezonul secetos se formează tizicul, pe care l-am văzut pretutindeni întins la soare la uscat, pe lângă locuințe, pe trotuare și chiar pe peronul căilor ferate.

Astfel, bivolii în zone mai sărace și taurinele în cele mai bogate în resurse furajere valorifică integral atât iarba verde sau uscată din pajiștile permanente cât și resturile vegetale (paie, coceni, vreji, capitule etc.) ale culturilor de câmp din arabil irigate, asigurând în plus cantități mari de biocombustibil (tizic) în sezonul uscat și fertilizanți organici în sezonul umed (musonic) pe lângă produsele animaliere principale (carne, lapte, piei, tracțiune etc.).

Existența bovinelor într-un număr neverosimil de mare pentru un european din climatul temperat asigură cu certitudine supraviețuirea decentă sau chiar îndestulată a unei populații cu o densitate de trei ori mai mare decât a noastră, valorificând eficient și integral toate resursele vegetale, ocrotind lemnul arborilor și mediul înconjurător.

Datorită climei mai blânde se pot obține două recolte de cereale pe an, una fără irigații în perioada ploilor musonice și alta în irigat în sezonul uscat. Peste tot se remarcă valorificarea integrală a resurselor de sol, irigații prin brazde și inundare concomitent cu valorificarea prin animale a întregului sortiment de producții secundare de la culturile în arabil.

Întreaga suprafață agricolă este îngrădită cu diferite tipuri de garduri în funcție de resursele locale (piatră zidită sau plăci, stâlpi de beton cu sârmă etc.) pentru a limita circulația animalelor.

Bovinele sunt ținute pe lângă casele de locuit fără adăposturi speciale, doar umbra arborilor le păzesc de soarele dogoritor.

În India, locul de origine a bivolilor și zebu domesticite de milenii, s-a stabilit o relație strânsă și benefică între om și bovine, care ar trebui să se intensifice mai mult și pe meleagurile noastre.

Teodor MARUȘCA

Încheiem parcursul nostru prin ferma de la Seini, judeţul Maramureş, un exemplu de fermă zootehnică modernă, dotată după toate standardele care stau la baza performanţei productive şi a calităţii laptelui, aducând alte câteva detalii interesante, spunând totodată că cine vrea să crească vaci de lapte are de unde să se inspire şi să se informeze. Modele sunt, rămâne ca cei cu dorinţă şi putinţă de a dezvolta ferme de bovine să se implice într-un domeniu atât de greu şi să le pună pe picioare.

Vă reamintesc că ne-am început vizita la ferma condusă de Claudiu Frânc cu grajdul modernizat şi dotările inovative aduse de acesta după lungi analize, vizite făcute prin străinătate pentru alegerea modelului adecvat al fiecărui element constructiv care a stat la ridicarea adăpostului. Adăpătorile americane, saltelele pe care stau animalele, plugurile cu tambur pe cablu care fac evacuarea dejecţiilor şi prelatele aduse din Germania au fost doar o parte din investiţiile care contribuie la bunăstarea animalelor, dar care au ajutat şi la eficientizarea muncii în fermă. De fapt, acest deziderat este aplicat şi se regăseşte în fiecare colţ al fermei, fiecare detaliu având o motivaţie foarte clară în economia ansamblului zootehnic. Vorbeam în episodul anterior despre sala de muls şi importanţa alegerii unui anumit tip de sală în funcţie de persoana care acţionează în această zonă. Am învăţat de la Claudiu Frânc că, în cazul în care fermierul se ocupă şi de mulsul vacilor, atunci acesta trebuie să aibă la îndemână şi toată aparatura electronică, iar dacă ferma dispune pentru această operaţiune de lucrători ar fi mai bine ca de butoane să se ocupe o persoană specializată.

Subsolul tehnologic protejează echipamentele scumpe

O altă zonă în care s-au investit bani mulţi, dar care a fost necesar a fi realizată a fost subsolul tehnologic. Aflat sub sala de muls, acesta găzduieşte toate agregatele care fac zgomot: compresorul de aer, pompa de vacuum, maşinile de separat aerul de lapte, contoarele, amplificatorii, conductele de vacuum şi alte echipamente electronice. În multe ferme ele sunt montate tot în sala de muls, undeva jos, la picioarele lucrătorilor, însă Claudiu Frânc consideră acest lucru „de nedorit, pentru că intră în contact cu gunoi, cu apă, ceea ce duce la înjumătăţirea perioadei lor de viaţă. Nu este ieftin să creezi acest spaţiu, însă este o investiţie iniţială care protejează echipamentele foarte scumpe“. În această sală există şi contoarele de lapte, prevăzute cu un bec roşu care indică apariţia unor probleme în compoziţia laptelui. Orice problemă apărută în sănătatea vacilor schimbă implicit şi calitatea laptelui, iar pentru un fermier acest lucru trebuie semnalat cât mai repede cu putinţă, pentru a nu altera întreaga producţie. În cazul fermei de la Seini contoarele de lapte semnalează imediat orice problemă apărută în compoziţia laptelui. „Spre exemplu, mamitele subclinice nu se pot depista uşor, atunci când laptele normal trece spre patologic se schimbă conductibilitatea electrică a laptelui, aparatele sesizează acest lucru şi mulsul este oprit automat, se face separat, iar laptele este aruncat. În felul acesta nu se mai periclitează conformitatea laptelui“, explică Claudiu Frânc, nu doar fermier, ci şi medic veterinar.

În România sunt doar 4 ferme care au acest subsol tehnologic, la Tulcea, Craiova, Alba şi Maramureş.

Automatizarea, secretul succesului

După cum spune chiar patronul fermei, „într-o fermă cu vaci de lapte este important ca nimic să nu rămână la latitudinea omului“, totul să fie cât mai automatizat. Şi aşa se întâmplă chiar şi în cazul sistemului de spălare. Nici măcar aici nu intervine prea mult mâna omului, în sarcina lucrătorului rămânând doar să asigure maşinăriilor detergentul de care au nevoie şi să apese un buton. Sistemul ştie ce are de făcut, îşi face treaba, iar muncitorul pleacă acasă. În acest moment apa caldă este asigurată de un boiler electric de 700 litri, o soluţie ce va fi în viitor înlocuită de o staţie de biogaz care va asigura şi agentul termic.

Laptele este dirijat spre tancul de răcire care coboară temperatura acestuia până la 4 grade C. Nici aici lucrurile nu au fost lăsate la voia întâmplării. „Pentru a face economie la energie la instalaţiile de răcire a fost ales un tanc de formă eliptică, care asigură o suprafaţă mai mare de contact a laptelui cu pereţii tancului“, a motivat Frânc. Poziţionarea acestuia a fost şi ea realizată în mod strategic, astfel încât să se reducă cât mai mult timpii de aşteptare a maşinii care transportă laptele spre procesator. Cisterna procesatorului opreşte pe o rampă aproape de sala în care se află tancul de răcire, este conectată printr-un furtun la tancul de răcire şi laptele este lăsat să umple recipientul.

Afacere în context economic nefavorabil

Din punctul de vedere al profitabilităţii afacerii, privind în urmă la momentul de început al fermei, la realizarea primelor investiţii şi ridicarea noilor construcţii, Claudiu Frânc realizează că nu a prins cea mai propice perioadă. „Am făcut aceste investiţii în 2007-2008, pe vremea aceea în luna iunie-iulie primeam pe lapte 2,2 lei/litru, motorina era 3 lei/litru, furajele erau 0,25-0,30 lei/kg. Dar iată că am ajuns acum ca, la cantităţi de lapte de 4 ori mai mari decât livram atunci, să iau 1,2-1,3 lei pe litrul de lapte, motorina să o cumpăr precum taximetriştii cu 6 lei litrul, iar pe concentrate să dau 1 leu/kg. Şi se pune problema cum ajungi să amortizezi asemenea investiţie şi cum să mai atragi alţi fer­mieri să facă investiţii de acest fel.“

Chiar dacă contextul economic nu se dovedeşte foarte prielnic, fermierul merge mai departe, motivat de resorturi afective. „Am pornit această fermă din dorinţa de a face ceva pentru copiii mei, în special pentru fiul meu mai mic, pe care dacă vreau să-l pedepsesc nu îl las să vină în fermă. Nimeni care realizează asemenea investiţie să nu se gândească că va reuşi să o amortizeze în viaţa lui şi o va pune pe 0. Aceste investiţii nu se amortizează în 10 sau 15 ani, sunt afaceri de familie care trebuie să aibă continuitate“, explică Frânc.

Furajele atârnă cel mai greu în bugetul fermei

Pentru curajoşii care doresc să se implice în sectorul zootehnic sau deja au făcut-o, dar vor să se extindă, ar trebui să ştie care sunt costurile de funcţionare, dar şi faptul că se aventurează într-un domeniu cu mulţi parametri imprevizibili.

Se ştie că într-o fermă zootehnică ponderea cea mai mare la nivelul cheltuielilor o au furajele. În mod normal hrana animalelor reprezintă 60-70% din totalul cheltuielilor, dar din toamna anului trecut şi până în prezent piaţa furajelor parcă a luat-o razna. Planul de afaceri frumos întocmit de mulţi fermieri este astăzi spulberat în multe cazuri. Acum furajele au ajuns şi la 110% din totalul cheltuielilor, pentru că de la 20 de bani/kg s-a ajuns la 1 leu/kg. Energia reprezintă 6-7% din cheltuieli, se ridică la 6.000-7.000 lei lunar în lunile de vară şi la 10.000 lei iarna. Se mai adaugă 5.000-6.000 lei/lună costul detergenţilor pentru a asigura conformitatea laptelui şi costurile legate de personal care trebuie plătit bine, pentru a fi motivat să rămână în fermă. 

Chiar şi în aceste condiţii fermierul gândeşte spre viitor. „În momentul în care vom reuşi să mai amortizăm din investiţii, să mai plătim din credite, intenţionăm să extindem modernizarea şi în zona maternităţii, a grajdului pentru tineret, până când vom reuşi să modernizăm întreaga platformă.“ Şi încheie cu optimism tot dumnealui: „dacă tot ceea ce e din dragoste, pasiune şi mai ai şi un pic de satisfacţie… mergi mai departe. Eu îi sfătuiesc pe cei care deja s-au implicat în astfel de afaceri şi sunt la început să aibă răbdare 7-8 ani, să persevereze pentru că abia atunci vor culege roadele muncii lor.“

Patricia Alexandra POP

Dacă în prima parte a acestui serial detaliam zonele cele mai costisitoare, cele care au cheltuit cei mai mulţi bani din fondurile europene accesate de Claudiu Frânc pentru modernizarea fermei, vă propun de această dată să aflăm cum este dotată zona care aduce bani – sala de muls şi toate celelalte detalii care pot influenţa producţia laptelui.

Dejecţiile sunt evacuate din 3 în 3 ore

Înainte de a ajunge la sala de muls trebuie să vă spun ce am mai descoperit interesant în grajdul fermei. Sistemul de evacuare a dejecţiilor a fost bine gândit. Alegerea acestuia a avut în vedere specificul animalelor care vor popula ferma. „Vacile de lapte au o balegă foarte moale, pentru că sistemul de furajare este mult mai suculent decât al vacilor de carne, motiv pentru care nu am avut nevoie de echipamente foarte robuste. Am ales pluguri cu tambur pe cablu care funcţionează automat, pornesc din 3 în 3 ore şi lucrează sinergic. Este un sistem ieftin, uşor de întreţinut şi foarte util“, spune proprietarul fermei, Claudiu Frânc. Totuşi ar fi şi un minus pentru acest sistem: în iernile mai grele, cu temperaturi de – 24-25°C, nu s-a putut evacua gunoiul.

Plugurile sunt acţionate de două motoare al căror consum este de 1,3 KW, ceea ce înseamnă un consum mic de energie la nivelul fermei. În schimb, gestionarea deşeurilor a înghiţit 120.000 de euro, adică 10% din valoarea proiectului de modernizare a fermei. Banii s-au dus pe pompe de mare putere, care transportă gunoiul dinspre sala de muls şi grajd spre cele două bazine de colectare care au o capacitate de 50 şi respectiv 70 mc. „Rezolvarea problemelor de mediu într-o fermă cu vaci de lapte costă foarte mult.

Cele 70 kg de dejecţii pe care le produce o vacă pe zi ajung într-un depozit exterior căptuşit cu o folie foarte groasă, cu o capacitate de 10.000 mc, care se umple în decursul unui an“, a declarat Claudiu Frânc. Partea bună este că aceste dejecţii ajung pe câmp pentru a fertiliza terenul înainte de însămânţare, făcând totodată o economie importantă la îngrăşăminte. În acest sens a fost achiziţionat un tractor cu o capacitate de 170 CP, o vidanjă de 25.000 litri şi un agitator. Gândurile fermierului legate de dezvoltare nu se opresc aici. „În viitor mi-am propus să fac o staţie de separare a dejecţiilor, să separăm solidul de lichid, iar în această staţie să aducem 2 autoclave şi să facem pământ de flori. Am văzut o fermă de vaci care face mai mulţi bani din gunoi decât din lapte“, comentează Frânc.

Traseul vacilor este atent monitorizat

Să nu credeţi că parcursul animalelor spre sala de muls se face oricum. Şi aici lucrurile au fost atent studiate. Vacile nu sunt mânate de angajaţi, ci dirijate printr-un mecanism automatizat. Atunci când este timpul pentru muls, vacile sunt dirijate mai întâi spre aleile tehnologice de circulaţie. Acestea sunt prevăzute cu separatoare care duc la sala de aşteptare, unde animalele rămân circa 40 de minute. Aici un sistem de ghidare în formă de pâlnie îşi face treaba şi împinge uşor fiecare animal spre sala de muls, atunci când îi vine rândul. Poate vă întrebaţi de ce şi-a investit fermierul banii în astfel de mecanisme de ghidare. Nu sunt mofturi, ci doar detalii care ajută la reducerea cheltuielilor de exploatare. Iată şi explicaţia: „Sala de muls este o zonă energofagă şi de aceea fluxul de animale trebuie să fie continuu şi rapid. De aceea am instalat un sistem prevăzut cu două bare care funcţionează automat şi împinge încet animalele spre sala de muls, astfel încât să nu existe timpi morţi, animalele să nu aştepte mult, iar sala să fie încărcată şi descărcată rapid de animale“, argumentează Frânc. Un alt detaliu care aparent este lipsit de valoare ţine de igiena şi sănătatea animalelor.

După ce au ieşit din sala de muls, cel puţin de două ori pe lună vacile trec prin nişte bazine cu soluţii speciale care previn dermatitele, afecţiuni ce apar pe picioarele vacilor în cele mai multe ferme de vaci Holstein. Acidozele sunt favorizate de conţinutul mare de concentrate care intră în hrana zilnică a animalelor. Tocmai pentru a preveni eventuale probleme de sănătate care s-ar răsfrânge asupra calităţii şi producţiei de lapte, bovinele sunt monitorizate printr-un cip montat la gât.

Cu ajutorul acestuia, la intrarea în sala de muls un calculator înregistrează numărul de identificare a animalului care este apoi afişat pe panoul fiecărui post, unde apare şi cantitatea de lapte furnizată. Sistemul de identificare şi urmărire a producţiei zilnice a fiecărui animal oferă două beneficii pentru fermier: vede dacă un animal are variaţii bruşte de producţie, ceea ce înseamnă o problemă, şi poate urmări cantitatea de lapte pe întreaga lactaţie. Dacă apar probleme pe parcursul mulsului, computerul sesizează, iar în momentul evacuării animalele sunt sortate. Cele care au trecut prin faţa unui scanner instalat într-o poartă de ieşire şi sunt bolnave sunt automat direcţionate spre sala de tratament, unde cineva se ocupă de ele.

Sala de muls, condiţii de 5 stele atât pentru vaci, cât şi pentru angajaţi

Toate investiţiile de până acum conduc spre sala de muls, zona în care se produc banii, prin valorificarea laptelui şi care asigură profitabilitatea fermei. Reprezintă piesa cea mai importantă din angrenajul fermei. Acum, după câţiva ani de funcţionare, Claudiu Frânc poate face şi recomandări. „Sfătuiesc fermierii să aibă mare grijă când îşi aleg sala de muls. Aceasta se alege în funcţie de cine munceşte în ea. O sală în care lucrător este fermierul trebuie să aibă reglajele şi panoul de comandă la îndemâna lui, chiar în sală. Într-o sală în care se foloseşte personal specializat, angajaţi care să mulgă, trebuie să îl degrevezi de sarcina de a regla el anumiţi parametri, pentru că pot apărea necazuri mari în momentul în care el începe să butoneze sala. Musai sala de muls trebuie să aibă cel puţin 2,8 mp/cap de animal, pentru ca acesta să nu se simtă înghesuit, stresat, pentru că altfel nu mai dă lapte“, spune Claudiu Frânc.

La ferma din Seini sala de muls este de tip BouMatic, este foarte aerisită, spaţiile sunt largi, funcţionale atât pentru animale cât şi pentru lucrători. Pardoseala din canalul mul­gătorului este încălzită, oferind condiţii optime de lucru mai ales pe timp de iarnă. Angajaţii dispun de apă caldă, iar fiecare post este prevăzut cu afişaj electronic. Restul utilajelor care ar putea face zgomot şi care ar perturba animalele sunt adăpostite în subsolul tehnologic. Dar despre această încăpere vom vorbi în episodul următor. Vă mai spun doar atât: animalele nu doar că sunt ferite de zgomotele puternice, dar pe timpul iernii în sala de muls se aud colinde.

Patricia Alexandra POP

Deşi toate asociaţiile crescătorilor de taurine şi ovine din comunele sucevene primesc bani de la APIA, puţine stâne au fost modernizate, iar pentru animalele care pasc pe islazuri comunale doar în câteva comune s-au construit adăposturi.

Pe islazul comunal din Cornu Luncii a fost construit în această primăvară un saivan, din iniţiativa şi cu contribuţia proprie a unui crescător de animale din comună.

Deşi în saivan sunt adăpostite pe timp de caniculă sau când plouă animalele mai multor cetăţeni, cheltuielile de întreţinere sunt suportate de acelaşi crescător, Ion Negru.

„Saivanul a fost construit din banii mei, numai materialele m-au costat peste 10.000 de lei. Este o protecţie pentru animale, vin ploi, furtuni sau călduri mari, vacile trebuie să fie adăpostite. Vine o ploaie cu gheaţă, ce faci? Înainte nu era saivan, vitele nu aveau unde să se adăpostească, mai aveam şi probleme când venea câte o ploaie mai rece. Am făcut saivanul pentru sat, eu dacă nu mai cresc animale că sunt bătrân îl las satului“, ne-a spus crescătorul de animale.

Adăpostul este unul „de necesitate“, cum ne-a spus constructorul acestuia, cu toate că şi-ar fi dorit unul din cărămidă sau BCA, pe fundaţie de beton armat, cu acoperiş izolat termic şi cu geamuri din termopan pentru a asigura şi condiţii pentru iernat. Crescătorul de animale spune că un saivan ar trebui să aibă, pe lângă adăpostul de animale, şi 1-2 camere pentru oamenii care stau zi şi noapte, o baie dotată cu duş şi instalaţie de încălzire a apei pe sistem cu panouri solare. O astfel de investiţie este aproape imposibilă pentru că numărul de animale pentru care se primeşte subvenţie este foarte mic, iar banii primiţi pentru un litru de lapte abia ajung pentru existenţa familiei.

„Am opt vaci cu lapte şi pentru a fi rentabil am adunat şi 20 de vaci de la oamenii din sat pentru a le văra. Cheltuielile sunt destul de mari, am făcut o fântână, am cumpărat un grup electrogen pentru a avea ener­gia electrică necesară hidroforului cu care scoatem apa din fântână. Când este cald avem nevoie şi de 1.000 de litri de apă pe zi şi dacă este secetă apa este la adâncime mare şi nu se poate scoate la mână. Trebuie să asigurăm şi paza permanentă a vacilor, aşa că mai am şi doi oameni cărora le plătesc 700 lei pe lună, la care se adaugă banii pentru asigurarea hranei. Am crezut că va fi o afacere; anul trecut în sat au fost 90 de vaci, iar în acest an au rămas 28 de vaci. Lumea a îmbătrânit, tineretul s-a dus după bani în străinătate sau la oraş şi am rămas noi, cei în jurul a 60 de ani, care ne mai ocupăm de zootehnie“, a spus Ion Negru.

Teama de eşec, piedică în calea investiţiilor

Micul fermier spune că ar fi rentabil să crească vaci cu lapte dacă s-ar mări preţul de achiziţie a laptelui, de la 80-90 de bani pentru un litru de lapte la 1,5 lei, mai ales că în rafturile magazinelor laptele degresat se vinde şi cu 4 lei litrul. Oamenii din Cornu Luncii spun că ei cresc animalele din pasiune, dar mai ales datorită faptului că s-au obişnuit cu ele şi nu ar putea trăi fără să aibă pe lângă gospodărie o vacă cu lapte.

Deşi au auzit de programe europene pentru sprijinirea micilor fermieri, oamenii sunt reţinuţi în a le accesa, pentru că în primul rând trebuie să ai bani cu ce să începi investiţiile, apoi trebuie să cunoşti management, contabilitate şi să ai relaţii pentru a învinge birocraţia. Ei spun că ar schimba rasele pe care le cresc, Bălţata Românească şi rasa Brună, cu rase de vaci mult mai performante, dar le este frică să ia banii din proiecte pentru că un eşec al afacerii i-ar ruina la vârsta pe care o au. Situaţia ar fi fost cu totul alta dacă zona era declarată defavorizată şi puteau primi un sprijin de 300 de euro pe cap de animal.

„O vacă de-a noastră dă între 12 şi 20 litri de lapte pe zi. Dacă am primi un preţ bun pe litrul de lapte am putea trece la rase care dau mai mult lapte. Dar facem un calcul: cât costă o vacă de rasă bună de lapte, cât lapte dă, cât primim pe lapte şi nu prea ai niciun avantaj. Una e să ai o suprafaţă mare de păşune pe care poţi creşte un număr mare de animale şi alta e să ai o suprafaţă de câteva hectare pe care trebuie să păşunezi vara şi să strângi hrana pentru iarnă“, am aflat de la Ion Negru.

Crescătorii de animale de la Cornu Luncii au luat în calcul şi schimbarea vacilor de lapte cu vaci de carne, mai ales că, spre deosebire de vacile de lapte, care sunt ţinute în grajduri, la cele de carne este chiar recomandabil să fie crescute pe păşune, dar îşi pun problema cui vor vinde vacile şi la ce preţ.

„Vaca de lapte o ţii câţiva ani, îţi dă lapte. Dar cu vaca de carne, după ce ai adus-o la greutatea corespun­zătoare, ce faci? Una e să ai o fermă mare sau o asociaţie a crescătorilor cu multe animale şi alta e să creşti într-un sat 30 de vite“, ne-au spus Geta Sauciuc şi Romică Ciochină, cei care lucrează ca zilieri la ferma lui Ion Negru.

Silviu BUCULEI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.15, 1-15 AUGUST 2013

În unele zone ale ţării, încet dar sigur, vacile de lapte dispar din fermele zootehnice, făcând loc raselor de carne. Noile măsuri anunţate de autorităţi şi impuse de Uniunea Europeană, precum eliminarea cotei de lapte şi imposibilitatea de a mai valorifica laptele neconform, sunt semnale care îi determină pe mulţi crescători de animale să se alinieze cerinţelor sau să dispară. Alternativele sunt puţine, iar deciziile dureroase.

Rasele de carne înlocuiesc vacile de lapte

Micii crescători de animale au de ales. Fie trec la rasele de carne, fie investesc serios pentru modernizarea fermei, creşterea efectivelor şi realizarea unor producţii adecvate pentru procesare. În lipsa unui sistem financiar care să le permită să facă investiţii, ultima variantă este greu de urmat pentru mulţi fermieri mici, motiv pentru care vor fi nevoiţi să iasă pe uşa din dos a sectorului zootehnic, făcând loc evident importurilor de lapte şi produse lactate. Aşa va ajunge vaca de lapte să populeze doar gospodăriile ţărăneşti şi să asigure doar consumul propriu al familiilor de la ţară. De acest lucru este convins şi cunoscutul doctor veterinar Vasile Pachiţanu, preşedinte al Asociaţiei Angus.ro. „Vaca de carne reprezintă o alternativă la producţia de lapte care încet, încet se va restrânge în această zonă şi va dispărea odată cu dispariţia cotei de lapte. Dar, pe de altă parte, oamenii trebuie să ştie că gospodăriile ţărăneşti nu trebuie să moară, ci să se modernizeze, ele trebuie să producă eficient, atât pentru ele, cât şi pentru piaţă. Oamenii deja ştiu că nu vor mai putea folosi laptele pentru livrare şi atunci venim cu alternativa.“

Fermierii din Bucovina au început deja de câţiva ani să aducă animale din rasele de carne, valorificând cu succes potenţialul păşunilor cu care sunt înzestrate aceste meleaguri. În multe cazuri rasa Angus a fost alegerea crescătorilor din zonă. Motivele sunt multe: „Angus are un mixt de caractere care o face atractivă pentru crescători, are o viteză bună de creştere, este o rasă cu fătări uşoare, fără distocii, o calitate extraordinară a cărnii, se pretează bine în zonele de deal şi munte datorită calităţilor morfoproductive ale rasei“, apreciază Vasile Pachiţanu. Am putea vorbi şi despre rasa Albastru Belgian, acceptată şi apreciată în Ardeal, însă doctorul Pachiţanu este de părere că aceasta creează mari probleme, mai ales în cazul necunoscătorilor. „Dacă specialiştii nu informează omul şi acesta nu ştie exact cu ce femelă să lucreze, pot exista probleme. Fermierul introduce material seminal pe o vacă corespunzătoare din punctul de vedere al rasei, conformaţiei corporale, dar trebuie să fie atent ce face cu hibridul, să nu vină tot cu Albastru Belgian, pentru că va avea probleme la fătare“, spune veterinarul.

Având în vedere că în topul a cinci rase de carne din lume Angus este pe primul loc, nu este de mirare că aceasta şi-a găsit un loc şi pe păşunile din România. Şi chiar trebuie spus că această rasă foloseşte cel mai bine pajiştea naturală. Are un sistem de cosire special faţă de alte rase care smulg iarba, ceea ce înseamnă că regenerarea ierbii de pe pajiştile naturale este mai rapidă atunci când foloseşti rasa Angus decât dacă optezi pentru alte rase. „Consumă orice fel de iarbă, nu are un păşunat selectiv. Chiar dacă pajiştea pe care introducem animalele nu este încă organizată, modernizată, nu sunt introduse plante de cultură valoroase, ci mai mult floră spontană, Angus-ul coseşte tot ce găseşte în faţă“, spune Pachiţanu.

Abatorizarea şi valorificarea raselor de carne rămâne o problemă

În urmă cu 12-13 ani, când au fost făcute primele transferuri de embrioni, temerarii care au avut curajul să pornească ferme cu rase de carne îşi puneau problema valorificării cărnii. Timpul a trecut, dar problema a rămas. Şi astăzi crescătorii spun: „Bine, bine, preiau o junincă pe care dau 1.700-2.000 de euro, dar ce fac cu produsul, cui îl vând ca eu să recuperez cheltuiala pe care am făcut-o, având în vedere că această vacă nu produce lapte?“. Totuşi există o speranţă, dată de programul „Angus – Bucovina“, care îşi propune promovarea acestui brand şi realizarea unui microabator care să proceseze carcasele conform protocolului impus de această rasă. „Pe lângă promovarea rasei, noi le vom arăta oamenilor cum se produce mâncarea pentru aceste vaci, cum se îmbunătăţeşte iarba, ce trebuie introdus în iarbă, ce utilaje trebuie folosite pentru întreţinerea ei“, a menţionat Vasile Pachiţanu.

Tot domnia sa consideră că asociaţiile crescătorilor de bovine constituite la nivel judeţean au rolul de a prezenta fermierilor alternativele, pentru că ei sunt cei care vor continua activitatea economică de creştere a bovinelor.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2013

Seceta de anul trecut, lipsa unor politici guvernamentale coerente în domeniu, dar şi monopolul multinaţionalelor pe piaţa lactatelor din România au pus pe butuci crescătorii de bovine mici şi medii care s-au văzut nevoiţi să tragă obloanele şi să-şi ducă animalele, de multe ori de rasă superioară, la abator.

În 2012, seceta a pârjolit ogoarele şi a făcut să explodeze preţul cerealelor şi al nutreţului. Fermierii spun că nu s-au simţit protejaţi de stat în niciun fel. Un exemplu grăitor este cel al unui crescător de vaci din judeţul Teleorman care, confruntat cu perspectiva acumulării de datorii într-un ritm galopant, a apelat la o măsură radicală.

„Anul trecut am avut 1.700 de vaci, însă acum mai am vreo 160. În 2012 n-am putut să asigur hrana pentru animale de pe cele 235 ha de lucernă. Am fost nevoit să o cumpăr. Pe de altă parte, am vândut orz la începutul anului trecut cu 0,9 lei pe kilogram, că atât era piaţa, şi am cumpărat câteva luni mai târziu, pe fondul secetei, cu 1,4 lei pe kilogram. Am constatat că, dacă mă încăpăţânez să cresc vaci, pierd bunăstarea familiei şi mă şi îngrop în datorii, pentru că în câteva luni am acumulat datorii la bănci de 235.000 de euro. (...) Nu există un act normativ, o lege a calamităţilor sau o ordonanţă de urgenţă cu privire la calamităţi. Ce iau pe mere dau pe pere. Cunosc mulţi oameni ajunşi la sapă de lemn care din toamnă vor să ducă vacile la abator pentru că nu mai fac faţă cheltuielilor cu întreţinerea, hrana, apa, angajaţi şi impozite“, constată cu tristeţe Victor Chivu, un crescător de vaci din Conţeşti, judeţul Teleorman.

Efective în scădere cu o treime

Acesta este departe de a fi un caz izolat. Sectorul bovinelor a consemnat un recul fără precedent, care arată vulnerabilitatea acestuia şi precaritatea măsurilor de protecție.

„Nu vorbim despre un risc de depopulare a şeptelului, ci de o certitudine. De la 1,2 milioane de capete, câte au fost consemnate la nivel naţional toamna trecută, am ajuns la doar 800.000 în prezent. Cele mai multe tăieri au avut loc între noiembrie 2012 şi februarie 2013. Numai în noiembrie anul trecut, efectivele de bovine au fost reduse cu 21% faţă de noiembrie 2011. Cum să susţină fermierii efectivele de animale, dacă grâul şi porumbul au ajuns la un leu şi ceva kilogramul?!“ se întreabă retoric Claudiu Frânc, un fermier cu peste 300 de bovine la Seini, judeţul Maramureş, şi preşedinte al Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR). Acesta s-a văzut nevoit să renunţe şi el la un sfert din efective, de anul trecut şi până în prezent.

Nu numai crescătorii de bovine au avut de suferit de pe urma secetei. Şi la ovine situaţia este la fel de disperată.

„Acum doi ani preţul porumbului era de 0,65 lei pe kilogram, iar kilogramul de carne de miel se vindea cu 11 lei. Anul trecut, porumbul era un leu, iar kilogramul de miel 9 lei. Unde mai pui că în 2012 kilogramul de fân a fost mai scump decât cel de porumb, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată în 25 de ani de când mă ocup de creşterea oilor“, a declarat Nicu Cioranu, unul dintre cei mai mari crescători de ovine din România.

Coşmarul fermierilor nu a luat sfârşit încă, pentru că nu este exclus ca şi acest an să fie unul la fel de problematic.

„Chiar dacă toată lumea zice că va fi un an bun, pentru noi nu se arată aşa. Din cauză că a plouat într-una am pierdut prima coasă la lucernă, aşa că dacă n-am putut-o recolta la timp pe prima, nu vom mai aduna mare lucru la a doua. Pe de altă parte, se anunţă două luni de secetă, aşa că nu ştim cum vom sta la grâu şi porumb în toamnă“, a continuat Claudiu Frânc.

Procesatorii bat şi ei un cui la coşciugul fermierilor

Ca şi cum seceta nu i-ar fi lovit suficient, fermierii au avut de suferit şi de pe urma politicii practicate de multinaţionalele care controlează piaţa lactatelor.

„Ce, eu să muncesc, iar beneficiile să le ia procesatorul?! Eu primeam 1,3-1,35 lei pe litrul de lapte, iar ei îl dădeau cu 5-6 lei litrul, un lapte net inferior. (...) Cresc vaci de 11 ani, iar acum, când intru în bază şi văd pustiu, plânge sufletul în mine. În 2007, în trei luni, am adus cea mai bună genetică din România, 11 tiruri de vaci din Danemarca, Olanda, Germania şi Franţa. Acum le-am vândut către trei ferme din Braşov, iar vreo 300-400 de animale le-am dat la abator (...) M-a prins criza cu pantalonii în vine. Tocmai terminasem investiţia, când firma cu care aveam contract ne-a scăzut preţul de achiziţie în 2008 cu 30%. Acum un an au mai scăzut 0,25 lei pe litru. M-au prostit să investesc în fermă, m-au pus să iau vaci bune şi apoi mi-au zis că nu pot să-mi cumpere laptele la un preţ corect pentru că e criză. Dar ei au crescut între timp preţul la lapte cu 15-18%“, a continuat Victor Chivu.

Şi nu este singurul fermier care crede că multinaţionalele profită de pe urma muncii lor.

„Majoritatea procesatorilor au păstrat preţurile de achiziţie a laptelui la acelaşi nivel ca anul trecut. O companie care, din păcate, operează în nord-vestul ţării, deci şi la noi, a scăzut preţurile de achiziţie cu 0,13 lei pe litru fără niciun motiv. O să mai aşteptăm două-trei săptămâni să se stabilizeze piaţa şi o să ne reorientăm către procesatorii mai mici“, a mai spus Claudiu Frânc.

Cireadă răzleaţă în calea lupilor

Fermierii recunosc că problemele lor cu procesatorii şi cu Guvernul, care nu are nicio politică credibilă pentru zootehnie, sunt cauzate, în bună măsură, de dezorganizarea fermierilor din acest sector.

„Dacă noi nu suntem uniţi, ne dispersează, îşi bat joc de noi. Este adevărat că unii acceptă preţuri mici de la multinaţionale pentru că au leasing şi credite pe care trebuie să le plătească. Statul nu face nimic să putem ajunge la o înţelegere cu băncile, de genul nu putem luna asta, vă dăm luna viitoare. Guvernanţii ne lasă să murim zicând că nu le dă voie Banca Mondială şi FMI-ul să ajute agricultorii aflaţi în colaps. Nu l-am văzut pe Ponta să intre şi el într-o fermă să vadă cu ce ne confruntăm, aşa că nu o să mai cresc vaci decât atunci când îşi va asuma răspunderea cineva din guvern, când vor răspunde penal şi cu libertatea pentru dezastrul din zootehnie. Nu aş fi renunțat dacă primeam vreun ajutor. Nu ne mai rămâne decât să blocăm vămile, cum au făcut bulgarii, numai că anul trecut doar eu am ieşit cu utilajele în stradă să mă bat cu jandarmii“, a mai spus fermierul din Teleorman.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, declara recent că a discutat cu reprezentanţii asociaţiilor de fermieri din zootehnie cu privire la un eventual sprijin din partea Guvernului ca urmare a secetei generalizate la nivel global de anul trecut şi că a solicitat Bruxelles-ului o plată suplimentară de 4,5 euro pe cap de animal, în zonele defavorizate.

Marius ŞERBAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013

Receptivitatea raselor de bovine de carne faţă de agenţii care produc bolile specifice acestor animale este similară cu cea a raselor de bovine de lapte, însă sensibilitatea este mai mică datorită timpului îndelungat petrecut în aer liber pe păşune şi producţiei mai mici de lapte.

Afecţiunile oftalmologice la bovinele de carne sunt destul de frecvente, în special la tineret, cu simptome de cheratită şi conjunctivită, în unele cazuri – prin afectarea văzului producând pagube mari, din cauza sacrificărilor de necesitate. Cauzele sunt infectocontagioase şi parazitare, cele mai frecvente fiind cele bacteriene. Factorii favorizanţi sunt aerul din grajd plin de amoniac şi praf, condiţiile de igienă necorespunzătoare, respectiv insectele care transmit boala şi lipsa vitaminei A. Ca tratament se recurge la administrarea de unguent sau picături oftalmice – Unguent oftalmic, Oculoforte şi la dezinfecţia periodică a grajdului cu Catiorom sau Decontaminol. Ca măsură de prevenţie se administrează Vitamina AD3E buvabilă în apa de băut timp de 5-7 zile.

Indigestia ruminală se produce cel mai frecvent prin schimbări bruşte de furaje, prin nutreţ cu stare fizică necorespunzătoare sau furajare necorespunzătoare din punct de vedere calitativ şi cantitativ.

Alcaloza ruminală este rezultatul greşelilor de furajare, prin administrarea bruscă (fără perioadă de „obişnuire“) de furaje bogate în proteine sau azot şi, respectiv de furaje sărace în glucide. Rezultatul este creşterea concentraţiei de amoniu în rumen, alcalinizarea conţinutului ruminal, cu afectarea activităţii prestomacelor.

Indigestia ruminală putridă este consecinţa administrării de apă sau furaje contaminate cu bacterii, adică foarte murdare, depozitate în condiţii improprii sau păşunat pe terenuri necorespunzătoare.

Acidoza ruminală este, de asemenea, consecinţa furajării defectuoase prin administrarea bruscă de nutreţuri bogate în glucide care fermentează uşor, instalându-se dismicrobismul ruminal şi formându-se în perioadă scurtă de timp cantităţi mari de acid lactic.

Meteorismul ruminal acut („balonare“) este rezultatul acumulării masive de gaze de fermentaţie în rumen şi reţea, conţinutul putând fi reprezentat de o spumozitate fină de fermentaţie – indigestie spumoasă, sau gaze fără spumozitate – indigestie gazoasă. Meteorismul ruminal acut este întotdeauna caz de urgenţă. Eliminarea gazelor din stomac se poate asigura prin consumul de furaje grosiere înainte de consumul nutreţurilor verzi, fragede, umede şi reci, mai cu seamă al leguminoaselor. În cazul apariţiei bolii la un animal pe păşune este obligatorie întreruperea păşunatului şi scoaterea animalelor din parcela respectivă, pentru a preveni consumul de furaje şi limitarea numărului de animale afectate.

Tratamentul este în funcţie de tipul indigestiei şi urmăreşte corectarea raţiei alimentare, administrarea orală de ruminative ca Rumigen, cu efect excitant asupra mucoasei ruminale, stimulând indirect rumegarea şi îmbunătăţind digestia; antibiotice: Oxitetraciclina, 1-3 administrări. De asemenea, se administrează ulei de parafină şi sulfat de magneziu.

Se foloseşte un tratament de susţinere cu: Hepatoprotect, Vitamina B1-B6, Perfuzol, Glucoză şi Multivitarom.

În cazuri grave, se recurge la sondaj bucoesofagian sau ruminocenteză şi la însămânţarea rumenului cu alt conţinut rumenal de la un animal sănătos.

Dr. Gabriela LOTREA
Medic veterinar
SC Romvac Company SA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013