Vă gândiţi probabil că meseria de inginer electronist nu are nicio legătură cu zootehnia. Ei bine, chiar această meserie a produs declicul pentru o decizie ce a schimbat destinul unui om, deschizându-i noi perspective şi provocări. Din sectorul zootehnic a ales ce era mai greu – o fermă de vaci pentru lapte. S-a dezvoltat treptat. Curajul, ambiţia, norocul sau toate la un loc să fi fost ingredientele cu care şi-a crescut afacerea? După cum l-am întâlnit, îmbrăcat în salopetă de lucru şi cizme de cauciuc, trebăluind prin fermă, aş spune, fără teama de a greşi, că munca domnului Iosif Bota şi deciziile potrivite luate la momentul oportun au fost jaloanele importante care i-au îndrumat afacerea.

Începutul: nişte ziduri înconjurate de noroi şi o viziune

Plecasem de la Orăştie spre Bucureşti, după o incursiune prin judeţul Hunedoara şi, întâmplător, din fuga maşinii mi-a atras atenţia un panou pe care am apucat să văd că scrie Program Naţional de Dezvoltare Rurală. Am oprit şi am aflat că era vorba de un proiect în valoare de aproape 1,3 mil. euro, suficient cât să mă determine să aflu ce afacere se află în spatele acestei sume. Aşa l-am cunoscut pe Iosif Bota, unul dintre proprietari şi administratorul fermei din satul Aurel Vlaicu, judeţul Hunedoara. În spatele porţilor aflate chiar la şosea se află o fermă mixtă, vegetală şi de creştere a vacilor cu lapte. Dar până a se ajunge aici drumul a fost lung, 10 ani în care totul a fost clădit treptat, cu forţe proprii, dar şi cu ajutor „european“.

La începutul anilor 2000 Iosif Bota lucra ca inginer electronist la o fabrică de lapte şi, cum însuşi povesteşte, „intrând în contact cu animalele, cu agricultura, la un moment dat s-a produs declicul care a dus mai târziu la pornirea afacerii. Am vrut să fac ceva pe cont propriu, am avut o idee în care am crezut, dar nu mă gândeam că va fi atât de complicat.“ Iniţial îşi propusese să se ocupe de fermă în paralel cu serviciul pe care îl avea, „dar în scurt timp am văzut că este imposibil“, după cum spune chiar el. Aşa că în 2003 a decis să îşi dedice tot timpul şi energia fermei de vaci. „Am preluat locaţia unui fost IAS părăsit la momentul respectiv, fără nicio dotare, fără animale, ci doar nişte ziduri fără acoperiş care arătau ca după bombardament şi totul înconjurat de mult noroi. Am preluat totul la un preţ de 20.000 euro, dar la pachet cu datoriile fostului IAS care se ridicau la 25.000 euro, plus sarcini de mediu tot cam atât“, explică întreprinzătorul. În anul următor au fost aduse primele vaci, erau 5 vaci pe care le avea acasă, în propria gospodărie, 3 Holstein şi 2 din rasa Bălţată Românească.“

Au urmat credite, proiecte europene şi mult curaj

În primă fază a fost improvizată o reţea de apă, un adăpost şi apoi în cursul anului 2003 au fost achiziţio­nate 30 de capete de pe piaţa liberă din România. Ferma începea să se contureze. „Aşa am prins curaj şi am luat un credit FIDA (Fonduri de Investiţii şi Dezvoltare în Agricultură) în valoare de 150.000 euro. Se dădea la vremea aceea printr-un program derulat de Direcţiile Agricole Judeţene. A fost avantajos pentru că dobânda era subvenţionată“, spune Iosif Bota. Cu banii obţinuţi din credit au fost cumpărate alte 100 de capete. Pe parcurs fermierul a înţeles că are nevoie de teren pe care să cultive cereale pentru asigurarea hranei, aşa încât a început să ia teren în proprietate şi să arendeze, mărind suprafaţa agricolă de la 15 ha, cât avea moştenit din familie, la 470 ha, cât deţine societatea în prezent. În 2004 proprietarii fermei au decis să mai facă un credit pentru populare şi astfel au fost aduse juninci Holstein din Ungaria. Un an mai târziu, în 2005, printr-un program SAPARD a fost accesată suma de 500.000 euro, bani cu care au fost achiziţionate alte 32 de juninci, au fost reabilitate mare parte dintre adăposturi şi s-au făcut investiţii de mediu care ajutau direct sau indirect la fluxul tehnologic. De asemenea, au fost construite două bazine cu capacitate de 1.500 mc fiecare, pentru stocarea dejecţiilor şi partea de construcţii care ţine de manipularea acestora. În prezent dejecţiile sunt colectate mecanic într-un canal colector aflat la capătul grajdului, acolo sunt tocate, omogenizate şi pompate în bazine unde sunt depozitate timp de 6 luni, pentru ca apoi să fie folosite ca îngrăşământ în cultura mare. „Acest lucru a simplificat mult lucrurile şi a implicat mult mai puţin personal. După această perioadă dezvoltasem ferma, aveam animalele, grajdurile modernizate, dar devenisem deficitari la mecanizarea folosită în ferma vegetală. Deci, ne lipseau maşinile agricole pentru a lucra eficient şi de calitate solul“, afirmă Bota.

Problema utilajelor a fost însă rezolvată în 2009, când fermierul a apelat la FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală), prin intermediul căruia a fost accesată suma de 700.000 euro, bani cu care ferma a fost dotată cu o combină John Deere, un tractor Fendt de 360 CP, un încărcător frontal telescopic, utilaje de prelucrat solul, pluguri reversibile şi altele.

După prima modernizare realizată în 2005 fondurile au fost insuficiente pentru modernizarea întregii ferme. „Aveam grajduri moderne într-o mare de noroi, ne lipseau infrastructura, drumurile, aleile“, după cum spune proprietarul fermei. Dar prin programul FEADR, aflat încă în derulare, unitatea şi-a propus modernizarea întregii infrastructuri, realizarea unei platforme pentru depozitarea furajelor şi, ca investiţie direct productivă, achiziţia unui uscător de cereale şi silozul de depozitat cereale.

Producţie bună, valorificată mulţumitor

În prezent ferma numără 450 de capete Holstein, vaci cu lapte, dintre care 200 vaci în producţie şi 250 tineret. Întrucât pe cele 470 ha se păstrează prin rotaţie an de an aceeaşi structură de culturi, 50 ha cu plante perene de nutreţ, lucernă şi graminee, 130 ha de grâu, 30 ha de floarea-soarelui, iar restul suprafeţei cu porumb siloz şi boabe furajarea este făcută din stoc, asigurându-se astfel o raţie constantă pe toată perioada anului, pe bază de amestec. Tehnologia de furajare se bazează pe cinci reţete, în funcţie de categoria fiziologică şi de vârsta fiecărei vaci. „Vacile cu lapte, cele în producţie sunt împărţite în două grupe: una de înaltă producţie şi alta de producţie mică. La toate categoriile de bază sunt: silozul de porumb, cel de lucernă, fânul de lucernă, concentratele cerealiere şi concentratele proteice pe care le cumpărăm (şrot de floarea-soarelui sau soia şi premixuri vitamino-minerale). Din aceste ingrediente se face o reţetă personalizată. La vacile de producţie înaltă raţia conţine 22 kg de substanţă uscată, ceea ce înseamnă circa 50 kg brut, din care 10 kg repre­zintă concentrate (5 kg parte cerealieră şi 5 kg parte proteică). La grupa de joasă producţie scade mult ponderea de concentrate şi se păstrează ca substanţă uscată în jur de 19 kg formate în mare parte din furaje de volum“, explică proprietarul fermei.

În felul acesta vacile asigură o producţie medie de 7,5 litri/vacă/zi, „ceea ce pentru România este bine, dar puţin în comparaţie cu potenţialul rasei şi cu ceea ce se obţine în alte părţi. Pentru noi producţia este mulţumitoare, dar ceea ce este mai încurajator este faptul că evoluţia efectivului este în trend ascendent, fără să facem importuri. În fermele mari ştiu că aceasta este o problemă, efectivele fiind înlocuite cu animale din import, pentru că nu se stăpâneşte tehnologia“, apreciază Bota.

Laptele este livrat la fabrica Olimpus din Braşov, datorită unui contract ce se derulează de aproape 2 ani şi care asigură fermei un preţ de 1,6 lei/litru.

Dorinţa: o fabrică de lapte şi un sistem de irigare

După cum a evoluat ferma, următorul pas major ar fi închiderea circuitului pentru o afacere cu adevărat integrată. Ideea realizării unei fabrici de prelucrare a laptelui este o dorinţă firească, însă va avea de aşteptat momentul oportun, pentru că în prezent nu se poate susţine investiţia. „Nu vă ascund faptul că primul proiect a fost pentru o fabrică de lapte, dar am renunţat imediat pentru că am văzut că trebuie să cumperi materia primă şi nu aveam forţa necesară să susţinem aceste costuri. Afacerea ar fi putut funcţiona, însă gradul de îndatorare ar fi fost mare. Dacă totul decurge bine şi reuşim să rambursăm creditele făcute pentru susţinerea cofinanţării de 50%, aportul nostru, vom vedea“, se gândeşte Iosif Bota.

Oricum, la capitolul dotări ar mai fi loc de îmbunătăţiri. Ferma funcţionează în prezent cu ajutorul unei săli de muls cumpărată la mâna a doua, dar care îşi face treaba bine, mentenanţa fiind asigurată totuşi de un electronist.

La început de an Iosif Bota îndrăzneşte să privească cu speranţă spre viitor, dezvăluindu-ne şi nouă care au fost dorinţele puse la cumpăna dintre ani. „Tot ce îmi doresc pentru anul acesta este să meargă tehnologia de exploatare, reproducţia, astfel încât junincile să ajungă la înlocuirea efectivului, pentru a îmbunătăţi permanent producţia. Şi pentru că ferma este mixtă, un alt gând este să implementăm un sistem de irigare în câmp.“ Trebuie spus că fostul IAS, ca mai toate unităţile de acest gen, a avut o reţea de irigare, se irigau 300 ha cu apă din Mureş, dar care s-a distrus. Aici, din păcate, privatizarea a venit prea târziu, la momentul preluării fusese de mult furată linia de înaltă tensiune care alimenta transformatorul, erau furate transformatorul, pompele, precum şi o parte din reţeaua subterană de ţevi. „Totuşi, sperăm ca prin Măsura 125, care prevede fonduri pentru reabilitarea sistemelor de irigaţii, să putem face ceva în acest sens. Deocamdată suntem în faza de documentare să vedem în ce măsură ne putem plia pe ghidul măsurii. În cazul nostru ar fi nevoie de circa 1 mil. euro pentru refacerea sistemului de irigare“, încheie Iosif Bota.

Perspective există, dacă ne gândim că cifra de afaceri a ajuns la 1,5-1,7 mil. euro/an, iar după cum apreciază chiar administratorul fermei, „afacerea este rentabilă, dar va intra şi mai mult pe profit după rambursarea datoriilor“.

Patricia Alexandra POP