Braconajul banilor europeni

Mă îngrijorează numeroasele semnale primite din partea crescătorilor de animale cu referire la modul cum sunt administrate păşunile naturale şi, mai ales, de cine. Mulţi dintre edilii locali, odată ajunşi în fruntea obştii, se consideră unicii proprietari ai fondului funciar aflat în posesia localităţii, prin măsurile ilegale pe care le iau făcând să umbrească activitatea până şi a celor mai oneşti reprezentanţi ai comunităţilor rurale, cu respect pentru lege şi corecţi în folosirea banilor europeni. Aşa că nu mă voi referi decât la acea categorie care face obiectul numeroaselor sesizări adresate diferitelor instituţii ale statului de către crescătorii de animale, din păcate rămase fără răspuns.

Pentru că legiuitorul a făcut astfel încât să nu responsabilizeze pe nimeni privind controlul banilor alocaţi pentru păşuni, cei în posesia cărora intră miliardele de euro îi folosesc după bunul plac. M-am întrebat de multe ori cum este posibil să nu existe niciun control asupra banilor europeni şi de la bugetul naţional alocaţi pentru această categorie de folosinţă. APIA, Direcţiile Agricole nu au legal dreptul de a controla modul cum şi pentru ce sunt folosite respectivele subvenţii. Aşa că, acei primari la care fac referire nu se tem în a le folosi „după cum îi taie capul“ sau după cum le dictează anumite interese.

Sumele respective, conform regulamentelor europene, trebuie alocate celor care utilizează păşunea. Ca şi în cazul subvenţiilor pe suprafaţă. Dar ca să mascheze ilegalităţile în folosirea uneori a sutelor de mii de euro ce revin anual unei localităţi, primarii respectivi au găsit cea mai eficientă metodă de a intra în posesia lor; înfiinţează repede o asociaţie a crescătorilor de animale cu membri fideli lor, care uneori nu are niciun animal sau, în cel mai bun caz, un număr de animale care nu asigură nici pe departe încărcătura pe unitatea de suprafaţă. Adevăraţilor crescători li se închiriază păşunea, de unde primăria mai încasează o sumă frumuşică. Nimic rău în asta, numai că, măcar în parte, chiria ar trebui plătită din sumele cuvenite crescătorilor pentru utilizarea păşunilor respective.

Fără îndoială, vicleşugurile la care se recurge sunt mult mai numeroase.

Iată cum sume uriaşe sunt folosite pentru orice altceva decât pentru ce sunt destinate: întreţinere, supraînsămânţare, asigurare cu apă, diverse construcţii etc., pentru care, normal, se întocmesc devize de lucrări şi proiecte. M-aş bucura să găsesc aşa ceva la vreuna din primăriile vizate.

Mulţi dintre primari, văzându-se în posesia unor aşa sume, au abandonat până şi ideea participării la alegeri. Păi cum să stai pe un salariu de câteva mii de lei, când poţi „gestiona“ milioane de euro? Au preferat să administreze o asociaţie de genul celei descrise mai înainte sau cine ştie ce altfel de „afacere“ cu fonduri europene.

Un adevărat braconaj al banilor europeni. Cum ar putea fi numită altfel această goană ilegală după bani? Până la urmă, banii europenilor. Parcă şi noi suntem printre ei, nu?

Ion Banu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2013