Dominanta vremii
Știe cineva care este? Din multitudinea de informații cu care suntem bombardați în fiecare minut, cine poate spune care dintre acestea sunt ancorate în realitate și care doar sunt menite a crea senzații tari, ori satisface dorințe bolnăvicioase de a crea panică și a dezorienta populații întregi?!
Se vorbește de ceva vreme despre o iminentă criză economică, financiară și, evident, socială. O prevesteau nespecialiștii, susținuți de o bună parte dintre… analiștii economici. Aveau sau nu dreptate, cine putea ști atunci?!
Evenimentele din ultima perioadă a amplificat teama de criză, pandemia fiind considerată premergătoare unei stări economice generale precare. Cert este că dominanta vremurilor pe care le trăim este… nesiguranța zilei de mâine.
Pentru cei mai mulți este justificată temerea. Trăim de treizeci de ani într-o Românie în care valorile umane sunt îndepărtate, cele materiale distruse, vândute ori privatizate, o Românie în care nu mai producem, doar consumăm.
Avem – aveam – însă creștere economică. O iluzie a cărei consecință nu poate fi decât un colaps economic. O spun tot cei avizați. Și tot ei se întreabă – ca mai toți românii de altfel – ce vremuri am fi trăit în contextul în care România continua să producă mai mult?! Măcar cât o făcea până în 1989 când își asigura cel puțin necesarul de autocamioane, autobuze și tramvaie, locomotive şi vagoane, macarale și tractoare, avioane și elicoptere, ciment și cărămidă, confecții și mobile, pâine, carne şi lapte…, apoi să vândă mai mult decât cumpără.
Dar ce-a fost, s-a dus. Rămâne doar de văzut ce mai poate fi reconstruit după „războiul“ economic de treizeci de ani dezlănțuit pe meleagurile noastre și, cum putem reasigura securitatea economică şi alimentară în contextul în care hienele planetare continuă să ne încolțească încercând să mai smulgă câte ceva din ce se mai găsește prin ținuturile noastre mioritice.
Ei bine, încă putem conserva și valorifica în interesul românilor bogățiile la care râvnesc atâția: pământul, resursele naturale terestre și subterestre și istoria acestui neam exprimat în tradiții, obiceiuri, edificii de o valoare inestimabilă, zonele turistice, codrii și cântecul.
Este greu să mai fim ceea ce am fost, spun nostalgicii. În parte le dau dreptate deși nu mă aflu în respectiva tagmă. Nu pentru că trăim „mai democratic“, ori suntem mai liberi, ci pentru că, din păcate, nu trăim vremurile pe care le speram în `90. Nu este suficientă libertatea de mișcare, exprimare și informare, românii au nevoie de siguranță socială, familială și personală, de un trai decent și nu de polarizarea societății, de bogați și săraci.
Așadar, dominanta vremii rămâne teama de necunoscut și, cum spuneam, nesiguranța zilei de mâine. Cine poate schimba paradigma? De la cei cu pâine și cuțitul de azi, slabe speranțe... Rămâne doar voința românilor, uneori de nezdruncinat...
Ion BANU
