Câinii latră…
Se spune în popor că „dacă plouă-n mai, se face mălai“. Așadar, semn de bogăție și bucurie.
„Plouă ploaie și pământul îl înmoaie“. Sunt parte din versurile unei piese muzicale de divertisment pe care o ascultam cu multă vreme în urmă. Expresia – o putem lua și așa – se potrivește de minune zilelor lunii mai a acestui an, poate excesiv de umedă, pe deasupra și vijelioasă.
Ei bine, suntem de fapt la mâna providenței, nimic nu putem controla, mai cu seamă apa, esența vieții. Nu putem, deși măcar în parte am putea-o face. Numeroasele bazine hidrografice cu care ne-a hărăzit Cel de Sus, corect gestionate, apoi cursurile principale și secundare de apă, supuse unui program amplu de regularizare, ar putea conduce la o utilizare rațională și uniform repartizată a acesteia pe parcursul anului, funcție de nevoile oamenilor și a tot ce poate asigura existența noastră.
Acumulările pe principalele cursuri de apă ar putea constitui, de asemenea, o imensă resursă producătoare de energie „verde“, iar pe deasupra, protecția localităților, locuințelor și terenurilor agricole împotriva inundațiilor.
Am asistat vreme de aproape o lună la numeroase dezbateri electorale. N-am prea auzit vorbindu-se despre astfel de subiecte deși țara este de la o vreme adesea pradă unor fenomene extreme, perioade de secetă excesivă, ori de furtuni și ploi generatoare de inundații, pierderi materiale și chiar de vieți omenești. Dar cine poate pune pe primul loc altceva în această perioadă decât interesul partidelor și a reprezentanților lor de a-și trimite la Înalta Poartă de la Bruxelles cât mai mulți reprezentanți?
Se vorbește de raționamente, interes național și grija față de țară și cetățenii ei, dar mai puțin despre ceea ce ne poate oferi siguranță și protecție, o viață fără grija față de ceea ce s-ar putea întâmpla azi, mâine, peste o săptămână, luni sau ani!
Fără îndoială, nu se pot controla în totalitate fenomenele naturale, din păcate cu o periodicitate și intensitate tot mai îngrijorătoare, dar nici nu ne oprește cineva să investim în lucrări care să diminueze, semnificativ chiar, efectele acestora. Investiții în regularizări ale cursurilor de apă și acumulări ale acesteia, apoi în lucrări de combatere a eroziunii solurilor pentru a se evita degradarea terenurilor mai ales a celor în pantă, dar și colmatarea, ca efect al acestui fenomen, a vadurilor cursurilor de apă, ar fi cu siguranță de natură a pune în siguranță comunitățile, resursele naturale și alimentare.
Dar ce spun eu?! Mai este o vorbă printre oamenii acestui popor mereu păcălit și tot el dojenit: „Câinii latră, ursul merge“. Dar până când? Patrupedele, tot ignorate și întărâtate, s-ar putea năpusti asupra uriașului. Doi sau trei e mai greu, dar o haită-ntreagă cu siguranță-l devorează.
Până la urmă, orice naș are nașul lui. Tot o vorbă din popor…
Ion Banu
