AŞA-I CÂND... TREBUIE!
O scrisoare primită recent de la un inginer agronom de pe meleagurile ieşene – am înţeles, om cu mult mai multă experienţă decât au putut acumula alţii în cei mai bine de douăzeci de ani de „democraţie“, dobândită nu oriunde, ci într-o unitate agricolă performantă pe vremea de dinainte de ´89 – mi-a readus în minte stări de lucru care ne-ar fi putut face cinste şi acum. Dar... aşa ne-a fost nouă dat: să dărâmăm şi s-o luăm mai apoi de la cap.
„Păi – îmi scrie omul – cum se face că pe vremuri singurele noastre venituri erau doar cele provenite din valorificarea producţiei şi cu acelea reluam procesul de producţie, realizam investiţii, foloseam fiecare palmă de pământ, practicam tehnologii specifice fiecărei culturi puse la dispoziţie de cercetarea noastră românească, nu de alţii, iar acum «fermierii» noştri aşteaptă şi cer tot mai multe subvenţii şi treaba tot nu merge?! Ba mai mult, banii ăştia nu întotdeauna se regăsesc în producţie, ci la piaţă, crâşme şi cine ştie pentru ce mai sunt folosiţi...!“
Mda! Să... nu-i dau dreptate? Nu mă lasă inima! Dar nici nu pot fi în totalitate de acord cu astfel de opinii dintr-un motiv simplu şi lesne de înţeles: trăim vremurile în care trebuie să mergem pe un făgaş croit de alţii şi uşor acceptat de inşi ale căror capete s-au plecat până la glezne în faţa... direcţionalilor de la Bruxelles. Şi dacă tot e aşa, iar „bucatele“ se împart din capitala noului Imperiu, de ce nu ne-am cere şi noi măcar câte-o bucată din ce ni s-ar cuveni?! Că doar suntem, ca şi alţii, în... Europa. Şi-apoi, pe o „piaţă unică“ trebuie să încercăm măcar să fim egali. Cât vom reuşi, rămâne de văzut. Dar, ce să spun. Aşa-i când... trebuie!
Revenind la vremurile la care făcea referire confratele, sigur are dreptate când vorbeşte de organizare, exploatare eficientă a terenurilor agricole, a tehnicii momentului. Am petrecut o lungă perioadă de dezorganizare. Legală. Încercăm acum să ne reorganizăm, dar parcă nu ne regăsim. Înfiinţăm asociaţii, federaţii, ligi şi alte... găselniţe de acest gen, zice-se non-profit, punem preşedinţi, se strâng cotizaţii – câte se strâng – şi totuşi nimic nu merge. Poate că ar fi fost necesară înfiinţarea unei singure structuri la nivel naţinal, cu filiale judeţene, care să aibă forţa necesară susţinerii agricultorilor şi de a determina elaborarea de politici agricole viabile cu aplicabilitate pe termen lung. Iar agricultorii, pentru a adera la astfel de structuri ar fi trebuit să fie motivaţi în primul rând din punct de vedere economic. Or, tocmai asta lipseşte. Atunci, la ce bun? Să ne organizăm pentru a ne dezorganiza nu merită efortul. Dar poate tocmai asta dă satisfacţie celor care urmăresc să dividă pentru a putea stăpâni. De câtă naivitate sunt încercaţi unii!
Rău când vezi roadele altora, iar pe-ale tale nu le strângi nici când ţi le dă Dumnezeu!
Editorial
Ion BANU
LUMEA SATULUI NR.23, 1-15 DECEMBRIE 2012
