Apa, produs de lux
Explozia demografică din ultimul secol şi, mai cu seamă, perspectiva acesteia pentru următoarele decenii pun mari semne de întrebare asupra capacităţii Terrei de a face faţă prin rezervele sale nevoii de hrană şi apă potabilă pentru cei aproape zece miliarde de locuitori cât se estimează că vor exista pe glob în anul 2100.
Dar să nu mergem până acolo, deşi firesc este să ne gândim şi la copii şi nepoţi, „la urmaşii urmaşilor noştri“.
În acest context mă întreb câți dintre cei care se află acum la cârma planetei iau în seamă fenomenul şi oferă soluţii dătătoare măcar de speranţă?! Soluţii care ar consolida, până la urmă, şi jilţurile lor din care cârmuiesc lumea?!
Se ştie că potenţialul planetei de a produce hrană este limitat. Chiar în condiţiile existenţei ştiinţei moderne, a capacităţii sale de a oferi soluţii de valorificare cât mai eficientă a resurselor naturale şi de a produce hrană cât mai multă, mai bună şi, evident, mai ieftină, speranţa că va putea hrăni o populaţie în continuă creştere numerică este slabă. Cu atât mai mult cu cât fenomenele naturale extreme sunt tot mai prezente, tablou completat de un ritm de creştere a temperaturii globale fără precedent.
Agricultura, susţinută de o cercetare fundamentală şi aplicativă gata să răspundă provocărilor acestui secol, ar putea fi soluţia existenţei noastre în deplină siguranţă. Cu condiţia ca acesteia să i se asigure locul pe care-l merită.
Aşadar, lumea poate fi în pericol. Un pericol pe care şi l-a creat şi pe care, inconştient, îl susţine.
Nu încape îndoială, criza alimentară bate la uşă. Poate nu mâine, nici peste un an, cinci, zece, dar cu siguranţă îşi va face prezenţa cu atât mai dur cu cât omenirea o neglijează.
La fel, dacă nu chiar mai severă va fi criza apei despre care, din păcate, se vorbeşte mai puţin. Deja sunt locuri în lume în care apa este mai scumpă decât carburantul. Sau mai absentă decât pâinea.
APA a devenit deja, în multe părţi ale lumii, un produs de lux. Curând, mai toată omenirea va sta la coadă pentru un pahar de licoare a vieţii.
Iată de ce este important să avem grijă de pământ, de aerul pe care-l respirăm şi mai ales de apă. S-o strângem picătură cu picătură, apoi s-o drămuim şi când o bem, dar mai cu seamă când îi dăm alte folosinţe.
Ei bine, trăim pe o planetă vie. Moartea ei nu înseamnă nicidecum perpetuarea vieţii de apoi. Înseamnă moarte şi atât pentru tot ce astăzi încă mai respiră.
Ion Banu
