Ceauşescu şi democraţia

Câte semne de întrebare, comentarii, nedumeriri, incertitudini au existat şi persistă încă, iată şi după 25 de ani?!

Evenimentele din decembrie ’89 au marcat, fără îndoială, un nou început, un moment istoric, dar au şi generat zeci, poate sute de versiuni, comentarii cu privire la politica de partid şi de stat a „iubiţilor“ conducători. O politică practicată în cei aproape 50 de ani pe care cei mai mulţi o raportează tot mai des la cea – sau cele – din vremea pe care o trăim şi nu invers. Fără îndoială atmosfera este întreţinută şi de îndoielile care încă persistă faţă de evenimente în sine, toate generate mai cu seamă de noua orânduire şi mersul ei.

Oamenii, în încercarea de a găsi răspuns la atâtea întrebări, încep să pună în balanţă binele şi răul, avantajele şi dezavantajele celor două orânduiri. Şi găsesc explicaţii, unele care chiar ar trebui să îngrijoreze şi să dea de gândit.

Ceauşescu a fost un ultranaţionalist, spun cei care l-au cunoscut mai bine. El n-a vândut active şi nici forţa de muncă, pentru aceasta încercând să creeze locuri de muncă. E adevărat, nu prea bine plătite, dar măcar a scăpat ţara de datorii. Ba chiar mai avea şi debite de încasat şi bani în vistierie.

Democraţia pentru el însemna drepturi egale la un învăţământ gratuit, asistenţă socială şi medicală (fără card şi microcipuri) de asemenea gratuite, apoi dreptul la muncă etc., în fine, dreptul fiecăruia de a fi român în ţara lui. 

Industria, agricultura, cercetarea, învăţământul, sănătatea, cultura, toate au atins apogeul dezvoltării până prin anii ’80 când pieţele de desfacere i-au fost restrânse sub presiunea marilor puteri. „Trebuia să i se frângă aripile“.

Democraţia pentru cei de după ’90 a însemnat deznaţionalizare, dezorganizare, înstrăinarea activelor şi românilor de glia strămoşească. Şi a mai însemnat deschiderea baierelor „sacului cu bani“ din care s-au înfruptat parveniţii perioadei. Şi când nu s-a mai ajuns, ţara s-a împrumutat. O vreme în care unii muncesc pe brânci şi nu pot agonisi nici pentru o garsonieră în vreme ce alţii se lăfăie în miliarde.

Uniunea Europeană? Un stăpân venit în locul altora cel puţin la fel de hrăpăreţ precum cei de dinainte, în faţa căruia cei care ar trebui să ne reprezinte cu demnitate se înclină cu fruntea până la glezne. Un stăpân care îţi dă cu o mână şi-ţi ia cu două sub masca unor politici economice comune. A se vedea politica fondurilor europene.

Ascult deseori asemenea comentarii şi, cu siguranţă, nu sunt singurul. Încerc să lămuresc lucrurile, dar după atâtea acţiuni, iniţiative legislative, măsuri, marea majoritate parcă potrivnice acestui neam, nu găsesc suficiente argumente.

Fără îndoială, sunt multe lucruri de care beneficiem acum comparativ cu perioada de dinainte. Este suficient cred să amintesc de libertatea de mişcare, de informare şi exprimare. Dacă la asta s-ar adăuga patriotismul, buna credinţă, onestitatea, „garnisite“ cu mai mult profesionalism, a celor puşi să administreze ţara, poate balanţa ar începe să încline către democraţia de azi şi nu spre cea a lui Ceauşescu.

Ion Banu