Ne vrem asociaţi!?

Fără îndoială, cei care mai cred în bine-cunoscutul proverb „unde-s doi puterea creşte“ pledează pentru asociere. Dar câţi îşi doresc puterea şi câţi binele asociaţilor rămâne de văzut.

Se vorbeşte şi pe la noi despre forme asociative, necesitatea, beneficiile şi importanţa lor, ba chiar au fost înfiinţate multe, şi-au ales conducători, de regulă dintre cei mai vocali. Numai că, atunci când membrii acestora au trebuit să pornească treaba conform obiectului de activitate, s-au gândit ei că parcă n-ar fi bun preşedintele ales ori că le-ar fi totuşi mai bine şi s-ar simţi mai în siguranţă dacă şi-ar asuma personal ceea ce au de făcut. Şi uite-aşa s-au vrut asociaţi, dar… fără ei.

Eşecul multor astfel de forme asociative este motivat uneori prin neîncrederea în munca laolaltă, făcându-se adesea asocierea cu vechile CAP-uri. Se uită, nu se ştie, ori se ignoră faptul că beneficiile activităţilor colective sunt incomparabil mai mari decât ale celor desfăşurate individual. Cu atât mai mult acum, când concurenţa pe o piaţă liberă este acerbă.

Făcând abstracţie de vrerea ori scepticismul unora, trebuie spus că există în România o mulţime de forme asociative – asociaţii, federaţii, sindicate etc. – poate mult prea multe ca să-şi poată dovedi eficienţa. Pe de altă parte, spun mulţi dintre membrii acestora, cei care le conduc sunt doar vocali şi mai puţin pricepuţi în ale managementului, în ale ştiinţei a ceea ce trebuie făcut. Evident, nu toţi.

Dintr-o recentă discuţie cu un specialist în zootehnie am reţinut că multe dintre activităţile de mare importanţă pentru economia ţării „sunt lăsate pe mâna unor nepricepuţi“. Asociind spusele respectivului cu alte asemenea este lesne de înţeles de ce nu există progres, performanţă în multe dintre sectoarele economiei româneşti.

În agricultură, de pildă, şi mai cu seamă în zootehnie nepriceperea unora, începând chiar cu cei care elaborează politici în domeniu şi sfârşind cu cei care trebuie să le aplice, face să existe permanent sincope în activitate. Să nu mai vorbim de utilizarea rezultatelor ştiinţei în producţie care, ca urmare a lipsei specialiştilor la locul de implementare, ne face „să batem pasul pe loc“ ori chiar să pierdem şi din valorile pe care încă le mai avem.

Revenind la formele asociative, acestea ar trebui organizate pe domenii, în zootehnie poate pe rase de animale şi nu pe specii şi conduse de specialişti care înţeleg şi ştiu să pună în practică tot ce le stă la îndemână pentru a asigura progres, performanţă.

Cu vorbe goale, mâna întinsă şi gălăgie în stradă nu putem vorbi de bunăstare. Aşa că e timpul să trecem la treabă. Cu seriozitate, perseverenţă şi pricepere.

Ion Banu